Poleiul face victime: Fracturi, luxații și traumatisme! Peste 130 de persoane au ajuns la spital după ce au căzut pe gheață

Data de 6 decembrie poate fi numită ziua incidentelor. Peste 130 de persoane au ajuns la spitalul de urgență din Chișinău în ultimele 24 de ore după ce ar fi alunecat și căzut pe gheața formată pe străzi și trotuare. Unii dintre aceștia au fost internați în spital, scrie echipa.md.

DORINA ARSENE, PURTĂTOR DE CUVÂNT, INSTITUTUL DE MEDICINĂ URGENTĂ: „Pe parcursul ultimelor 24 de ore la IMU Chișinău au ajuns 131 de pacienți cu diverse traume din cauza timpului de afară. 32 de pacienți s-au adresat cu fracturi de gleznă, gambă sau umăr și au necesitat internare. Vârsta pacienților este de la 30 la 70 de ani. Toți pacienții au primit îngrijirile necesare, iar starea lor este de gravitate medie”.

Potrivit medicilor, ceilalți peste 100 de pacienți au investigați, după care, lăsați să meargă acasă pentru tratament ambulator. În acest context, medicii recomandă oamenilor să fie atenți pe străzi, mai ales atunci când urcă sau coboară treptele, pentru a evita căderile și traumatismele.

Amintim că în data de 6 decembrie, pe străzile din Chișinău s-a format polei, transformând șosele și trotuarele în adevărate patinoare. Ulterior, primarul capitalei a anunțat că pe parcursul nopții, toate arterele principale, secundare și accesele spre suburbii au fost prelucrate cu antiderapant.

Icoană de argint din secolul XVIII și alte mărfuri în valoare de sute de mii de lei, aduse prin contrabandă din Italia

Funcționarii postului vamal Sculeni, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au identificat ieri, 25 noiembrie 2024, un lot semnificativ de mărfuri nedeclarate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La control, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un microbuz de model Mercedes-Benz Sprinter, condus de un cetățean moldovean în vârstă de 26 de ani, care transporta pasageri și bagaje neînsoțite din Italia.

La întrebările funcționarilor vamali, atât șoferul, cât și pasagerii au declarat că transportă doar bunuri personale. Cu toate acestea, în cadrul unui control fizic detaliat al vehiculului și al bagajelor, au fost depistate bunuri nedeclarate, inclusiv: o icoană, presupus a fi din argint și datând din secolul XVIII, produse alimentare (cafea, salam, cașcaval) în cantități comerciale și electrocasnice.

Valoarea lotului de mărfuri este estimată preliminar la câteva sute de mii de lei. Specialiștii urmează să stabilească cu exactitate valoarea și autenticitatea bunurilor ridicate.

Șoferul riscă sancțiuni pentru nedeclararea mărfurilor, iar bunurile ridicate sunt pasibile de confiscare, conform legislației în vigoare.

Serviciul Vamal reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor privind declararea bunurilor la frontieră, în spiritul integrității și siguranței vamale.

Boxerii moldoveni au cucerit 7 medalii la Campionatul Balcanic din Serbia

Lotul național de box a cucerit 7 medalii la Campionatul Balcanic, care s-a desfășurat în orașul Loznica, Serbia, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Patru dintre sportivii noștri au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. E vorba de Mihai Porombac (48 kg), Roman Șpak (52 kg), Ianuș Caravan (63.5 kg), și Alexandru Paraschiv (67 kg).

Liviu Munteanu a intrat în posesia titlului de vicecampion balcanic la categoria de greutate de până la 92 kg.

Alți doi pugiliști din Republica Moldova au completat podiumul de premiere în categoriile lor de greutate. Este vorba despre Cătălin Turcu (51 kg) și Cristian Lemnaru (+80 kg) care au cucerit medalia de bronz.

La Campionatul Balcanic de box de anul acesta au participat peste 200 de pugiliști din 13 țări, iar deplasarea lotului național de box la această competiție a fost posibilă grație suportului financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

Șase butelii cu gaz, scoase din flăcări. Pompierii au prevenit o explozie, la Vadul lui Vodă

Pompierii au prevenit producerea unei explozii în timpul lichidării unui incendiu, după ce şase butelii de gaz și una de oxigen au fost evacuate în timpul intervenției dintr-o casă cuprinsă de flăcări, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 25 noiembrie 2024, la ora 07:27. Potrivit informațiilor recepționate, o casă de pe strada Ştefan cel Mare şi Sfânt 153 din orașul Vadul lui Vodă, municipiul Chișinău, a fost afectată de incendiu. La fața locului au intervenit 3 echipe de salvatori. Ajunși la fața locului, angajații IGSU au stabilit că o casă cu suprafața de 35 m² a fost total cuprinsă de foc.

Mai mult, în timpul lichidării incendiului, salvatorii IGSU au depistat șase butelii de gaz și o butelie cu oxigen în interiorul construcției afectate. Datorită intervenției operative și eficiente, aceștia au reușit evacuarea urgentă a buteliilor din interiorul construcției afectate într-un loc sigur, astfel fiind evitată producerea unei explozii.

Arderea a fost localizată la ora 08:34, iar incendiul a fost lichidat complet la ora 10:26.

Conform datelor IGSU, în urma incendiului, focul a distrus bunuri materiale din 2 camere, iar pompierii au salvat construcția auxiliară în care se aflau 16 iepuri, precum și alte bunuri. Totodată, în timpul incendiului, proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 65 de ani, s-a ales cu o plagă la picior și a fost preluat de medici la spital pentru îngrijiri specializate.

În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că ipoteza preliminară a incendiului poate fi nerespectarea regulilor de exploatare a instalațiilor de încălzire și prin utilizarea buteliilor de gaz.

Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite.

În acest sens, IGSU vine repetat cu îndemnul către cetățeni să fie prudenți și să respecte regulile de utilizare a instalațiilor de încălzire și a celor antiincendiare în perioada rece a anului.

Oamenii trebuie să fie prudenți la utilizarea instalațiilor conectate la gaze. Cetățenii sunt rugați să monteze corect instalațiile alimentate cu gaze naturale, în locuri inaccesibile copiilor. Funcționalitatea acestora trebuie verificată sistematic.

În vederea evitării deflagrațiilor și incendiilor, persoanele care optează pentru utilizarea buteliilor de gaz sunt atenționate de IGSU că amplasarea acestora în interiorul locuințelor, mai ales în apropierea surselor de căldură, este interzisă.

Buteliile care alimentează instalațiile de încălzit trebuie plasate în cutii metalice în exterior, la o distanță minimă de 5 metri de la intrarea în locuință. Alimentarea acestora este posibilă doar cu combustibilul pentru care sunt destinate.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 1476 incendii în care şi-au pierdut viaţa 82 de persoane, inclusiv 3 minori.

În situații de risc, oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Fiica lui Mircea Geoană a pozat în lenjerie intimă. Cum arată fata secretarului general adjunct al NATO
Articolul anterior
O femeie cere despăgubiri de 5 milioane de dolari pentru că îi ia mai mult timp să gătească un produs decât scrie pe ambalaj
Articolul următor