Celebra cântăreață, Celine Dion, a dezvăluit că a fost diagnosticată cu o boală neurologică incurabilă, de care este afectată o persoană dintr-un milion. Sindromul omului înțepenit nu are nicio vindecare, dar artista de 54 de ani și-a promis că va munci pentru ca progresul afecțiunii să fie unul cât mai lent și să se poate întoarce pe scenă, transmite presa română.
Sindromul persoanei rigide face mușchii să se încordeze incontrolabil. Afecțiunea îi face pe cei care suferă de această boală ca niște „statui umane”, deoarece blochează corpul în poziții rigide, lăsându-i pe oameni incapabili să mai meargă sau să mai vorbească. Deși nu există vindecare, se poate încetini progresia.
„Îmi pare rău că mi-a luat atât de mult timp să mă adresez vouă. Îmi e dor de voi și abia aștept să vorbesc din nou cu voi de pe scenă. Știți că am fost mereu ca o carte deschisă. Nu am fost pregătită să spun ceva înainte, dar acum sunt gata. Am probleme de sănătate de multă vreme și îmi e foarte greu să înfrunt aceste dificultăți și să vorbesc despre lucrurile prin care trec. Recent, am fost diagnosticată cu o foarte rară afecțiune neurologică, numită sindromul omului înțepenit, ce afectează cam unul dintr-un milion de oameni”, a început mărturisirea lui Celine Dion.
„Deși de abia învățăm despre această boală rară, acum înțelegem ce îmi cauzează toate spasmele pe care le-am avut. Din păcate, spasmele îmi afectează toate aspectele vieții de zi cu zi. Câteodată, îmi cauzează dificultăți când merg, nu-mi permit să-mi folosesc corzile vocale pentru a cânta așa cum sunt obișnuită. Îmi e greu să vă spun astăzi că acest lucru înseamnă că nu voi fi pregătită ca în februarie să-mi reîncep turneul din Europa. Am o echipă grozavă de doctori care mă ajută să fiu mai bine. Copiii mei prețioși mă sprijină și-mi oferă speranță.
Muncesc din greu, în fiecare zi, cu terapeuți în medicina sportivă, pentru a-mi reclădi puterea și capacitatea de a fi pe scenă din nou, dar trebuie să admit că este o luptă grea. Tot ce știu este că muzica este ceea ce am făcut toată viața și ceea ce iubesc cel mai mult să fac. Îmi e foarte dor de voi, să vă văd, să fiu pe scenă și să cânt pentru voi, mereu dau 100% când îmi fac show-urile, dar starea mea nu-mi permite să fac asta. Trebuie ca în acest moment să mă concentrez pe sănătatea mea și am speranța că sunt pe drumul spre a mă recupera. Pe asta mă concentrez și fac tot ce ține de mine pentru a mă recupera. Vă mulțumesc pentru încurajări, pentru dragoste și susținere, înseamnă mult pentru mine. Aveți grijă de voi, fiți bine, vă iubesc atât de mult și sper din tot sufletul să vă pot vedea din nou curând”, a fost mesajul complet transmis de Celine Dion prin intermediul unui clip postat pe pagina ei de Instagram.