Scandal la Parlamentul European. Vicepreședinta Eva Kaili a fost reținută

Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili (44 de ani), unul dintre vicepreședinții Parlamentului European, a fost arestată – vineri seara – la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupție în care este implicat Qatar-ul, a declarat o sursă apropiată dosarului.

Scandal la Parlamentul European: Vicepreședinta Eva Kaili, reținută

Alte patru arestări și 16 percheziții au fost efectuate, vineri, la Bruxelles în cadrul unei ample anchete anticorupție a Parchetului Federal, relatează publicația belgiană 7sur7, transmite gândul.ro.

Eva Kaili a fost „arestată pentru a fi audiată„ de poliție, potrivit Agerpres. A fost percheziționată locuința acesteia, iar Partidul Socialist grec PASOK a anunțat imediat excluderea ei din partid, potrivit Kathimerini. De asemenea, partenerul său a fost reținut dimineața. Amândoi sunt anchetați pentru corupție.

Eva Kaili a fost prezentatoare la o televiziune greacă și este europarlamentar din 2014. Locuința sa a fost percheziționată vineri seara, târziu, ulterior fiind interogată de poliția belgiană. Această informație a fost confirmată de Procuratura Federală.

Eva Kaili este unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European, iar singura modalitate de a aresta un parlamentar protejat de imunitate este să îl prinzi în flagrant delict.

La data de 1 noiembrie 2022, Kaili a transmis pe Twitter că s-a întâlnit cu Al Marri, ministrul Muncii din Qatar: „Acest oficial al UE salută angajamentul Qatarului de a continua reformele în domeniul muncii după Cupa Mondială din 2022 și îi dorește un turneu de succes”.

Alte patru arestări au avut loc deja în capitala Belgiei, vineri dimineața, în același caz. Sunt persoane cu vârste de 67, 53, 51 și 35 de ani, de naționalitate italiană.

Este vorba despre fostul europarlamentar S&D, italianul Pier-Antonio Panzeri, secretarul general al Confederației Internaționale a Sindicatelor, Luca Visentini, precum și un director de ONG și un asistent parlamentar european.

Perchezițiile au fost efectuate în mai multe municipalități din Bruxelles și în zonele învecinate, inclusiv în Ixelles, Schaerbeek, Crainhem, Forest și orașul Bruxelles.

Acestea au fost efectuate în cadrul unei anchete de amploare privind presupuse fapte de organizare criminală, corupție și spălare de bani, a declarat Parchetul Federal.

„Perchezițiile de astăzi au permis anchetatorilor să rețină o sumă de aproximativ 600.000 de euro în numerar. De asemenea, au fost confiscate echipamente informatice și telefoane mobile. Aceste elemente vor fi analizate în cadrul investigațiilor”, a precizat Procuratura Federală.

Potrivit Le Soir, această sumă a fost descoperită la domiciliul lui Pier-Antonio Panzeri, un fost europarlamentar social-democrat.

Anchetatorii anticorupție, care și-au început activitatea la jumătatea lunii iulie, „suspectează că o țară din Golf încearcă să influențeze deciziile economice și politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanțiale sau prin oferirea de cadouri importante unor terțe părți cu o poziție politică sau strategică semnificativă în cadrul Parlamentului European”, a precizat parchetul federal în răspunsul său.

Ancheta este condusă de un judecător de instrucție de la Bruxelles. Procuratura nu menționează Qatar, dar mai multe surse bine informate au declarat pentru Le Soir că este vorba de emiratul care găzduiește în aceste zile Campionatul Mondial de Fotbal.

Dosarul ar viza încercările Qatarului de a demonstra că a făcut progrese în ceea ce privește drepturile omului și condițiile de muncă ale migranților după criticile dure privind sutele de decesele ale muncitorilor care au lucrat pentru a ridica stadioanele care găzduiesc Cupa Mondială de Fotbal, potrivit G4Media.ro, care citează Le Soir.

În ceea ce privește beneficiarii, aceștia sunt personalități care au „o poziție politică și/sau strategică semnificativă” în cadrul Parlamentului European.

Peste 500 mii cereri pentru compensație la energie depuse în sistem

Până în prezent, au fost depuse 506.621 de cereri pentru compensații la energie în sezonul rece 2024-2025, dintre care 255.967 au fost completate cu ajutorul registratorilor, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

De asemenea, prin intermediul Liniei verzi a programului, a fost oferită asistență la 33.660 persoane. Pentru întrebări legate de procesul de înregistrare, cetățenii pot contacta gratuit Linia verde la numărul 0 8000 5000 (luni-vineri între 08:00 și 18:00 și sâmbătă între 10:00 și 16:00).

Pentru a beneficia de compensațiile pentru luna noiembrie, persoanele interesate trebuie să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md până pe 28 noiembrie.

Pe parcursul sezonului rece, cererile pot fi depuse în orice moment, însă compensațiile nu vor fi acordate retroactiv pentru lunile anterioare. Dacă cererea este depusă după data de 28 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.

CARBON a făcut istorie! Cea mai mare premieră online a unui film moldovenesc a fost vizionată de aproximativ 100 de mii de oameni din peste 82 de țări ale lumii 

Peste 30000 de persoane din 82 de țări ale lumii au cumpărat bilete și au vizionat concomitent filmul CARBON, alături de familii și prieteni, în cadrul unei premiere online fără precedent în industria cinematografică din Moldova. Filmul, care a cucerit publicul cu povestea sa autentică și plină de umor, a fost difuzat online pe 16 noiembrie și a stabilit 2 recorduri mondiale dintre cele 3 propuse.

În urma vânzării biletelor pentru premiera online, numele spectatorilor care au procurat bilet până la data de 12 noiembrie au fost incluse în titlurile de final, ajungând la o cifră impresionantă – 21559. Datorită acestui număr, genericul de final al filmului are o durată de 1.5 ore. Astfel, au fost doborâte recordurile mondiale pentru „Cele mai multe nume în titlurile de final” și „Cele mai lungi titluri de final”. 

Cei care nu au reușit să-și vadă numele în titlurile filmului, vor putea urmări genericul de final în secvențele plasate pe paginile de socializare ale proiectului.

„Nu ne-am imaginat vreodată că un film poate readuce acel spirit de comunitate, dar spectatorii noștri ne-au surprins încă o dată. Văzând cum oamenii se adună pentru a împărtăși această experiență, ne-am dat seama că a fost creat un moment cu adevărat special. Fiecare bilet cumpărat a fost un mic pas către un mare viitor pentru cinematografia moldovenească”, a menționat Ion Borș, regizorul filmului CARBON. 

Suntem extrem de recunoscători tuturor celor care au cumpărat bilete și au participat la stabilirea recordurilor. Deși am bătut doar 2 dintre cele 3 recorduri propuse, ne bucurăm că am reușit să mobilizăm atât de mulți oameni din țară și din diasporă. Luând în considerare totuși că majoritatea persoanelor înregistrate au privit filmul alături de familie și prieteni, putem cu siguranță spune că premiera online a adunat minim 100 de mii de spectatori.

De altfel, vrem să mulțumim partenerilor media, creatorilor de conținut și tuturor celor care au contribuit la promovarea acestei producții”, a declarat Sergiu Cumatrenco, producătorul filmului CARBON. 

CARBON a fost motivul pentru care familiile, prietenii și vecinii s-au reunit ca altădată și au transformat o seară obișnuită într-o experiență memorabilă. Paginile de socializare ale filmului au fost împânzite de comentariile spectatorilor, care s-au arătat încântați de ce au văzut pe micile ecrane, iar bucuria a fost cu atât mai mare când și-au văzut numele în titlurile de final ale filmului. 

Mi-a plăcut foarte mult, bravo! Am râs mult, iar la un moment dat, parcă m-am reîntors în acei ani. Nu știu când au trecut… Mai așteptăm așa istorii interesante”, a spus Lidia Caliga.

„Am privit filmul și numele mi l-am găsit în titlurile de final. Atât pe al meu, cât și pe cel al fiului meu. Bravo!”, a scris Angela Balan. 

Ce întoarcere în trecut. Mulțumim pentru această capodoperă. Un film bun, cu simțul umorului și actori de nota 10”, a declarat Elena Pavalachi Prisnei. 

Am privit filmul împreună cu părinții. În unele momente ne-am teleportat în 1992, în unele am râs cu poftă. Sunteți minunați, echipa CARBON”, a menționat  Ecaterina Vieru.

CARBON a fost lansat pe 4 octombrie 2022, iar de atunci, filmul a avut cele mai multe proiecții în cinematografele din țară – peste 1500, cel mai mare număr de spectatori de la independență încoace – peste 150 de mii și cea mai lungă perioadă de proiecție în cinematografe – 24 de luni. De asemenea, producția cinematografică a fost proiectată în cele mai multe orașe din Republica Moldova, 50 la număr.  CARBON este o coproducție la care au lucrat profesioniști din Republica Moldova, România și Spania.

Producția cinematografică, în regia lui Ion Borș, relatează povestea unui tânăr tractorist pe nume Dima, care pornește într-o aventură absurdă, plină de situații penibile. Acțiunea are loc în Moldova anului 1992, în nemijlocita apropiere de zonele fierbinți ale conflictului de pe Nistru, unde tânărul se ciocnește de indiferența, goana după profit și prostia oamenilor care îl înconjoară. Din toată această poveste, Dima învață un lucru important –„să fie om!”, o lecție care, în cele din urmă, reușește să-i schimbe viața.

Acest articol este publicat în cadrul unui parteneriat gratuit de promovare a evenimentelor culturale.

Ultim omagiu pentru Andreea Cuciuc. Biserica și curtea cimitirului, de neîncăput: Sute de oameni își iau rămas bun de la tânără

Lacrimi și durere fără margini! Familia, apropiați, prietenii și sute de oameni își iau rămas bun, în aceste clipe de la Andreea Cuciuc. Ceremonia funerară are loc chiar în aceste momente, informează unica.md.

Tânăra va înmormântată la Cimitirul Armenesc din Chișinău. Sute de oameni s-au adunat afară pentru ai aduce un ultim omagiu Andreei Cuciuc.

sursa: captură de ecran TezaurMedia

Un lot de ouă contaminate cu Salmonella, retras din comerț
Articolul anterior
Cleopatra Stratan și Edward Sanda, surprinși la mall. Cum se comportă cei doi când nu-i vede nimeni
Articolul următor