Eva Kaili nu mai este, oficial, vicepreședinte al Parlamentului European

Parlamentul European a decis marți să înceteze mandatul vicepreședintelui Eva Kaili. Decizia a fost aprobată cu 625 de voturi pentru, 1 împotrivă și 2 abțineri.

Votul a fost făcut în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul de procedură al Parlamentului, ca urmare a investigațiilor făcute de procurorii belgieni.

„Procedura a fost declanșată printr-o decizie a Conferinței președinților (președintele PE și liderii grupurilor politice) de marți dimineață, care a aprobat acțiunea în unanimitate”, conform unui mesaj transmis de Parlamentul European.

Plenul PE va organiza o dezbatere marți, în jurul orei 16:30, cu privire la suspiciunile de corupție din Qatar și nevoia mai largă de transparență și responsabilitate în instituțiile europene și va vota o rezoluție pe această temă joi, în jurul prânzului.

Vicepreşedinta Parlamentului European, demisă de Roberta Metsola. Tatăl Evei Kaili a fost prins cu o valiză plină cu bani

Eurodeputata Eva Kaili, suspectată de autoritățile belgiene de corupţie, a fost demisă pe 11 decembrie de președinta PE, Roberta Metsola.

„Având în vedere investigaţiile judiciare în curs de desfăşurare de către autorităţile belgiene, preşedinta Metsola a decis să suspende cu efect imediat toate prerogativele, îndatoririle şi sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea sa de vicepreşedinte al Parlamentului European”, a anunţat sâmbătă seara un purtător de cuvânt al Robertei Metsola, notează AFP.

Anterior, în cursul zilei, Roberta Metsola scrisese pe Twitter că: „Parlamentul European stă ferm împotriva corupţiei”.

„În această etapă, nu putem comenta nicio investigaţie în curs, doar să confirmăm faptul că am cooperat şi vom coopera pe deplin cu toate autorităţile relevante care aplică legea şi cele judiciare. Vom face tot ceea ce putem pentru a sprijini cursul justiţiei”, a afirmat Roberta Metsola.

Conform publicației L’Echo, în timpul perchezițiilor, la locuința lui Eva Kaili din Bruxelles au fost descoperite „mai multe pungi pline cu bancnote”.

Aceleași surse au precizat că tatăl Evei Kaili a fost prins cu o valiză plină cu bani.

Eva Kaili, reținută într-un dosar privind suspiciuni de corupţie în care ar fi implicat Qatar-ul

Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili (44 de ani) a fost arestată vineri seara la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în care este implicat Qatar-ul, a declarat o sursă apropiată dosarului. Alte patru arestări și 16 percheziții au fost efectuate, vineri, la Bruxelles în cadrul unei ample anchete anticorupție a Parchetului Federal, relatează publicația belgiană 7sur7.

Eva Kaili a fost „arestată pentru a fi audiată„ de poliţie. A fost percheziționată locuința acesteia, iar Partidul Socialist grec PASOK a anunțat imediat excluderea ei din partid, potrivit Kathimerini. De asemenea, partenerul său a fost reținut dimineața. Amândoi sunt anchetați pentru corupție.

Eva Kaili a fost prezentatoare la o televiziune grească și este europarlamentar din 2014. Locuința sa a fost percheziționată vineri seara, târziu, ulterior fiind interogată de poliția belgiană. Această informație a fost confirmată de Procuratura Federală.

Eva Kaili este unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European, iar singura modalitate de a aresta un parlamentar protejat de imunitate este să îl prinzi în flagrant delict.

sursa: www.gandul.ro

S-a găsit jurnalul privat al Reginei Elisabeta. Suverana avea multe secrete: Scria zilnic în el, chiar dacă era obosită

Regina Elisabeta, care a murit la vârsta de 96 de ani pe 8 septembrie 2022, a avut un jurnal secret. Regretata suverană scris ultima dată în jurnal cu doar două zile înainte de moarte, a spus autorul Robert Hardman, în versiunea actualizată a cărții sale, „Charles III: New King. New Court. The Inside Story”, publicată pe 7 noiembrie, scrie evz.ro.

„Edward a venit să mă vadă”, ar fi fost ultimele cuvinte ale reginei, conform lui Hardman. Este vorba despre Sir Edward Young, secretarul privat al Reginei, care o ajuta să organizeze ceremonia de învestire a miniștrilor noului prim-ministru al Marii Britanii, Liz Truss. Numirea lui Truss, pe 6 septembrie, avea să fie ultimul angajament oficial al suveranei.„Se pare că încă scria în jurnal la Balmoral cu două zile înainte de moarte”, a scris Hardman.„Ultima sa însemnare era la fel de factuală și practică, la fel ca întotdeauna”.

Jurnalul Reginei Elisabeta era un registru al evenimentelor care aveau loc în zilele sale aglomerate. Suverana ar fi spus înainte să moară că n-a avut timp să noteze lucruri foarte personale sau conversații, ci doar evenimente importante. „Nu am timp să notez conversații, doar evenimente”, ar fi spus regina, conform unor surse.

Scria zilnic în jurnal, chiar dacă era obosită

Un fost membru al casei regale a declarat în 2019 că regina scria în jurnal cu un stilou cu cerneală neagră și că fiecare jurnal era marcat cu monograma sa regală și numerotat cu cifre romane. Suverana scria în jurnalul său în fiecare seară „indiferent cât de târziu era sau cât de obosită se simțea”, a spus fostul membru al casei regale. „Era o datorie de neocolit, și scria la birou, niciodată în pat”.

Și Regele Charles are un jurnal, dar „nu mai scrie jurnale narative extinse ca înainte”, a spus un curtean de rang înalt pentru Hardman.

Silviu Prigoană s-ar fi despărțit de soție înainte să moară

Dan Diaconescu a dezvăluit, în cadrul unei emisiuni, că Silviu Prigoană și soția sa, Mihaela, s-ar fi despărțit. Fostul patron de la OTV a explicat ce s-a întâmplat între cei doi soți la ultima petrecere la care au participat împreună, scrie adevarul.ro.

Silviu Prigoană era căsătorit cu Mihaela Botezatu, cea alături de care își găsise liniștea după divorțul de Adriana Bahmuțeanu.

Dan Diaconescu a susținut, marți seara, în timpul emisiunii „Cancan Senzațional”, în timp ce discuta cu Adriana Bahmuțeanu, că Silviu Prigoană s-ar fi despărțit de soția sa.

Ultima mea întâlnire cu el a fost la Palatul Snagov, la nunta lui Horia Ivanovici. Și acolo era și Silviu Prigoană. Ne-am văzut, ne-am îmbrățișat, ne-am salutat. La masa unde el fusese alocat era și doamna Mihaela. Iar el voia să stea la masa mea. Și l-am întrebat: «Silviu, dar tu nu ești la masă cu soția ta?». Și el mi-a zis: «Dacă-ți spun ce mi-a făcut Horia! Eu nu mai sunt împreună cu Mihaela și Horia ne-a invitat separat și ne-a așezat la aceeași masă»”, a povestit Dan Diaconescu la Cancan Senzațional.

Adriana Bahmuțeană a vorbit și ea despre acest lucru. „Nu știu ce să spun exact. M-am întâlnit cu femeia aceasta doar de câteva ori, întâmplător, la mall. Am vorbit cu ea câteva minute. Nu am nimic cu femeia, să fie sănătoasă! Nu am nimic împotriva ei. Ba din contra, acum, în vacanța copiilor, le-am dat procură să meargă cu copiii în Italia. Acum o săptămână, la sfârșitul lui octombrie”, a spus și Adriana Bahmuțeanu.

Cifre dramatice: Sute de copii au fost omorâți de la începutul războiului din Ucraina, iar circa 10.000 au fost deportați în Rusia

589 de copii ucraineni au fost omorâți de la începutul invaziei ruse în Ucraina din 24 februarie 2022. Alți 1681 de copii au fost răniți, iar peste 9000 de copii au fost deportați sau strămutați forțat de pe teritoriul Ucrainei de la începutul invaziei. Datele au fost prezentate de reprezentantul Statului Major Coordonator al Ucrainei privind tratamentul față de prizonierii de război, Petro Iațenko, în cadrul dezbaterilor publice la tema „Care este soarta copiilor ucraineni deportați în Rusia, după decizia Tribunalului de la Haga?”, organizată de Agenția de presă IPN.

Potrivit oficialului ucrainean, autoritățile de la Kiev, în parteneriat cu instituțiile internaționale, au reușit readucerea în familii a 1007 copii ucraineni strămutați ilegal din Ucraina.

Potrivit reprezentantului Statului Major Coordonator al Ucrainei privind tratamentul față de prizonierii de război, de la începutul invaziei ruse în țara vecină 589 de copii ucraineni au fost omorâți, iar 9546 au fost preluați forțat din familiile ucrainene și deportați în Rusia.

„1681 de copii au fost răniți de la 24 februarie 2022. De asemenea, datele Procuraturii Generale a Ucrainei arată că 589 copii au murit de la începutul invaziei la scară largă. De asemenea, numărul de cazuri cunoscute de deportări sau de strămutare forțată a copiilor este de 9 546. 1007 copii au fost readuși acasă din deportate. Noi am reușit să salvăm peste 1000 de copii. Este un subiect foarte sensibil pentru noi. Ong-urile ucrainene și avocatul pentru drepturile copilului depun eforturi pentru a asigura reîntregirea familiilor și pentru a-i primi pe copiii ucraineni înapoi din prizonieratul rus”, a spus reprezentantul Statului Major Coordonator al Ucrainei privind tratamentul față de prizonierii de război, Petro Iațenko.

Potrivit oficialului ucrainean, singura modalitate de a combate fenomenul barbar de deportare și de strămutare forțată a copiilor ucraineni este încetarea războiului și retragerea completă a armatei ruse de pe teritoriul ucrainean. Petro Iațenko face apel la solidaritatea tuturor statelor lumii și spune că dacă Ucraina nu va fi sprijinită în fața agresiunii ruse, războiul s-ar putea extinde, vizând și alte state.

„Statul care a comis invazia trebuie obligat să se întoarcă pe teritoriul său și să respecte acordurile internaționale semnate anterior. E vorba de acordurile care prevăd integritatea teritorială a Ucrainei. Înțeleg că acum acest subiect pare de domeniul fantasticului, dar subiectul deportărilor, prizonierilor, torturii, genocidului, nu trebuie să-și aibă locul în Europa secolului 21. Se pare că sistemul dreptului umanitar internațional a clacat și noi vedem asta. Toate țările lumii trebuie să înțeleagă că invazia din Ucraina este o tentativă de a distruge sistemul de securitate din întreaga lume. Dacă nu vom fi susținuți de celelalte state ale lumii, Ucraina se una singură nu se va descurca. Am văzut că președintele Vladimir Putin a vizitat Mongolia unde a fost semnat un acord, acolo Putin trebuia arestat, dar acest lucru nu s-a întâmplat”, a mai spus Petro Iațenko.

Reprezentantul Statului Major Coordonator al Ucrainei privind tratamentul față de prizonierii de război spune că Organizația Națiunilor Unite trebuie să fie mai vocală în raport cu crimele de război comise de Rusia. Potrivit oficialului ucrainean, Rusia nu-și dorește doar ocuparea teritoriilor ucrainene, ci distrugerea identității poporului ucrainean.

„Rusia continuă să țină copiii ucraineni în izolare informațională și comite un genocid în raport cu poporul ucrainean. Pentru copiii care se întorc acasă din prizonieratul rus noi avem programe speciale de reabilitare și reintegrare. 161 copii s-au aflat în Centrul pentru Protejarea Drepturilor Copilului, psihologii lucrează cu acești copiii și-i ajută să se reintegreze în societatea ucraineană. Rusia nu încearcă doar să ne ocupe teritoriile, Rusia încearcă să ne distrugă cultura și identitatea. Este un genocid. Rusia încearcă să reeduce copiii din teritoriile temporar ocupate. Este o crimă groaznică de război. Noi trebuie să fim uniți, Ucraina nu trebuie izolată. Dacă Ucraina nu se va descurca cu invazia rusă, această problemă poate viza și alte țări. Toate țările lumii trebuie să ne ajute și astfel se ajută pe ele însele. Copiii ucraineni trebuie să se întoarcă acasă, în familiile lor, la limba și cultura lor. Ucraina are nevoie de cât mai multe acte oficiale confirmative ale acestor crime, avem nevoie de mediatizarea acestor cazuri, reprezentanții ONU trebuie să vorbească despre asta”, a punctat oficialul ucrainean.

Dezbaterea publică la tema „Care este soarta copiilor ucraineni deportați în Rusia, după decizia Tribunalului de la Haga?” este organizată în cadrul ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

În România, bacșișul de la restaurant va apărea pe bonul fiscal și va fi impozitat, din 2023
Articolul anterior
Peste 500 litri de alcool de contrabandă, transportat ilegal în zona de frontieră
Articolul următor