CNAS anunță că, începând cu 1 ianuarie 2023, dreptul la reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă îl vor obţine beneficiarii care au realizat după stabilirea pensiei un stagiu de cotizare de la 2 ani la 5 ani, pensia pentru limită de vârstă fiind stabilită până la 1 ianuarie 2019.
Totodată, vor fi reexaminate şi pensiile de dizabilitate stabilite de la 1 ianuarie 1999, pentru persoanele care au un stagiu de cotizare după realizarea dreptului la pensie, de cel puţin 7 ani.
„Încurajăm beneficiarii să depună cererile pentru reexaminarea pensiilor, online, fiind cea mai simplă, rapidă și comodă modalitate de a economisi timp și resurse. Cererea în formă electronică poate fi depusă prin intermediul paginii web oficiale a CNAS www.cnas.gov.md și portalului guvernamental unic al serviciilor publice www.servicii.gov.md, fiind necesar de a introduce un minim de date de identificare: tipul pensiei care se solicită a fi reexaminată, numărul de identificare și data naşterii”, menționează CNAS.