Trei români au murit într-o singură noapte de frig în case în primul episod de ger din țară din această iarnă. Sunt case în România unde oamenii nu au cum să le încălzească.
Cei trei români care au murit de frig, în primul episod de ger din această iarnă, erau toți din zona Moldovei, pe unde a intrat în țară un val de aer înghețat dinspre Câmpia Rusă. Una dintre victime nu își încălzea locuința, ca să facă economie de lemne, iar cea de-a doua avea casa rece ca o peșteră, conform Știrile PRO TV.
Niciun asistent social nu s-ar fi interesat de soarta acestor oameni, deși în localitățile lor se știa că nu au nici sprijin.
O româncă de 81 de ani, care era bolnavă, din localitatea Șipote, județul Iași, a intrat luni seară în șoc hipotermic și a murit la spital.
Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași: „Pacienta a fost intubată, venitilată mecanic, încălzită, dar la momentul la care și-a recăpătat temperatura normală, 36 de grade, a instalat, pe fondul afecțiunilor cronice și a acestei afecțiuni extrem de grave, actute, hipotermie severă 22 de grade, stop cardio-respirator care nu a răspuns la manevrele de resuscitare”.
Ca să nu mai apară victime și în celelalte nopți cumplit de reci, primăria din Iași spune că care are două cămine în care poate caza persoanele în vârstă, fără familie. E o variantă, dar nu permanentă.
Luminița Munteanu, director Direcția de Asistență Socială Iași, a declarat: „Pe o perioadă de timp pot să acceseze aceste servicii de cazare si bineînteles hrană. Doar trebuie să avem cunoștință de un astfel de caz”, potrivit Pro TV.