VIDEO! Cea mai mare captură de heroină din istoria Moldovei. Peste 200 kg de heroină din Iran, supusă nimicirii

Urmare a sentinței din decembrie 2021 în dosarul celor peste 200 kg de heroină adusă prin contrabandă din Iran, oamenii legii au supus substanța stupefiantă nimicirii prin ardere.

Cantitatea totală de 218,4 kg de heroină, ambalate în peste 1090 pachete din polimer, a fost nimicită ulterior formării unei comisii cu participarea procurorilor PCCOCS, ofițerilor INI, ai Serviciului Vamal, cu sprijinul SIS. Procedura a urmat contestărilor depuse de cei doi din cetățeni din Turcia, la Curtea de Apel Chișinău, condamnați la 6 și 11 ani închisoare, după ce și-au recunoscut vinovăția.

Ulterior, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a emis titlu executoriu în toamna lui 2022 privind nimicirea heroinei, ca și corp delict anexat la dosarul de contrabandă. Procedura a fost pusă în executare în baza dispoziției șefului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), după care au urmat interpelări la entitățile vizate, astfel încât procedura a avut loc miercuri, în Chișinău, la Centrala electrică cu termoficare a societății pe acțiuni Termoelectrica. Totodată, procedura nimicii celei mai mari capturi de heroină din istoria Moldovei a fost documentată video.

În ceea ce privește implicarea altor persoane în schema de contrabandă, urmărirea penală continuă.

Vladimir Putin l-a anunțat pe Donald Trump ce vrea ca să oprească războiul din Ucraina. Două propoziții scrise pe site-ul Kremlinului

Trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, a petrecut mai mult de patru ore la Sankt Petersburg discutând cu șeful Kremlinului, Vladimir Putin, despre, printre altele, războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei. Kremlinul a anunțat pe site-ul oficial în două propoziții ce a discutat Putin cu Witkoff, iar portalul independent rus de știri și analize Meduza scrie că Moscova și-a anunțat condițiile pentru încetarea focului în Ucraina, relatează libertatea.ro

Mesajul scurt postat pe site-ul Kremlinului

„Șeful statului rus a avut o întrevedere cu trimisul special al președintelui Statelor Unite ale Americii, Steven Witkoff. Subiectul întâlnirii sunt aspecte ale reglementării ucrainene”, e tot ce apare pe site-ul Kremlinului despre întâlnire.

Potrivit agenției ruse de presă Interfax, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a exclus posibilitatea unei alte conversații telefonice între Putin și președintele american Donald Trump, după discuțiile care au avut loc în Biblioteca Prezidențială din Sankt Petersburg.

Peskov a spus că Witkoff a adus un mesaj de la Trump, pe care Putin l-a ascultat. Discuțiile asupra diferitelor aspecte ale unei soluții la conflictul din Ucraina au continuat apoi.

„Întâlnirea a fost o ocazie bună de a prezenta diferitele elemente ale poziției și preocupărilor Rusiei și de a le transmite lui Trump, prin Witkoff”, a spus Peskov.

Președintele american Donald Trump a pus presiuni suplimentare asupra Moscovei, după sosirea lui Witkoff. El a scris pe platforma Truth Social: „Rusia trebuie să acționeze. Prea mulți oameni mor, mii în fiecare săptămână, într-un război teribil și fără sens”.

Înainte să zboare la Sankt Petersburg, trimisul special prezidențial al SUA, Steve Witkoff, după o întâlnire la Washington cu reprezentantul special prezidențial rus Kirill Dmitriev, i-a transmis lui Donald Trump poziția Kremlinului: Rusia trebuie să obțină controlul asupra a patru regiuni ucrainene, ca să pună capăt invaziei Ucrainei.

Witkoff i-a spus lui Trump, relatează Reuters, citând mai multe surse guvernamentale americane, că îndeplinirea acestei condiții ar contribui la accelerarea încheierii unui acord de pace.

Witkoff însuși a exprimat anterior această poziție public, într-un interviu cu Tucker Carlson .

Generalul Keith Kellogg, trimisul special al președintelui SUA în Ucraina, nu l-a susținut pe Whitkoff, au spus sursele Reuters. El i-a spus lui Trump că, deși Ucraina este dispusă să fie de acord cu unele condiții legate de aceste teritorii, nu va fi niciodată de acord să le cedeze unilateral în totalitate Rusiei.

În general, conchide Reuters, diviziunile în cadrul administrației Trump cu privire la condițiile pe care Rusia le propune pentru încheierea războiului se extind, iar unii dintre aliații republicani ai președintelui SUA cred că Witkoff adoptă o poziție prea pro-rusă în această problemă.

O astfel de poziție e acum susținută și de un gest pe care Witkoff l-a făcut în momentul în care, vineri seara, la Sankt Petersburg, s-a întâlnit cu Putin.

Când președintele rus a intrat în încăpere, Witkoff a dus mâna la inimă și a înclinat capul, zâmbitor.

Kirill Dmitriev a vizitat Washingtonul la începutul lunii aprilie, prima vizită a unui reprezentant oficial rus de acest nivel în Statele Unite de la începutul invaziei pe scară largă a trupelor rusești în Ucraina. Steve Witkoff a zburat în Rusia de trei ori în ultimele două luni. Pe 11 aprilie s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu președintele rus Vladimir Putin.

Accident feroviar grav în județul Iași! Mașină cu numere de Moldova, spulberată de tren

Un accident feroviar deosebit de grav a avut loc vineri seară, în comuna Erbiceni, județul Iași. Un autoturism înmatriculat în Republica Moldova a fost lovit în plin de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată. În mașină se aflau trei persoane: o femeie, un tânăr și un bărbat, transmite aloromania.ro.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale ISU Iași, ambulanțe și forțe de ordine. În urma impactului violent, toate cele trei persoane au rămas încarcerate.

Femeia, în vârstă de 53 de ani, pasageră pe bancheta din spate, a fost găsită în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, aceasta a fost declarată decedată la fața locului.

Șoferul, un tânăr de 20 de ani, a fost de asemenea găsit în stop cardio-respirator. A fost resuscitat, intubat și transportat de urgență la spital în stare critică.

A treia victimă, un bărbat de 57 de ani, a fost preluat de echipajele medicale și dus la spital conștient, însă cu multiple traumatisme.

Traficul feroviar a fost blocat temporar în zonă, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.

Descoperire arheologică misterioasă într-un oraș mayaș din Guatemala: un altar vechi de 1700 de ani, plin cu cadavre

Arheologii au făcut o descoperire remarcabilă în ruinele orașului maya Tikal, situat în Guatemala de astăzi. Un altar misterios, vechi de 1.700 de ani, a fost dezgropat, oferind noi perspective asupra relațiilor complexe dintre civilizațiile precolumbiene. Potrivit CNN, această descoperire ar putea dezvălui detalii importante despre geopolitica antică din regiune, scrie libertatea.ro

Ritual misterios dezvăluit în ruinele unui oraș mayaș Deși altarul a fost găsit în Tikal, experții cred că nu a fost decorat de mayași. În schimb, se pare că a fost opera unor artiști instruiți la 630 de mile distanță, în Teotihuacan – un oraș puternic situat în apropierea actualului Mexico City.

Descoperirea confirmă că „lideri bogați din Teotihuacan au venit la Tikal și au creat replici ale facilităților rituale care ar fi existat în orașul lor de origine”, a declarat co-autorul Stephen Houston, profesor la Universitatea Brown specializat în cultura maya.

Altarul decorat a fost construit pentru „Zeul Furtunii”

Excavațiile au început în 2019, după ce scanările zonei au dezvăluit structuri sub ceea ce se credea anterior a fi un deal natural. Altarul descoperit păstrează încă contururi vagi ale unor persoane purtând podoabe cu pene pe fiecare panou, precum și urme de vopsele roșii, negre și galbene.

Designul seamănă cu alte reprezentări ale unei zeități cunoscute sub numele de „Zeul Furtunii”, mai des întâlnită în arta din Teotihuacan decât în cea mayașă.

Doi indivizi au fost îngropați sub altar – probabil un bărbat adult și un copil mic, cu vârsta între 2 și 4 ani. Poziția șezândă a copilului este mai frecvent întâlnită în Teotihuacan decât în Tikal.

În jurul altarului au fost descoperite corpurile a încă trei sugari, îngropați într-un mod similar cu alte morminte de sugari din Teotihuacan.

Influența Teotihuacan în creștere

Aceste practici culturale indică o influență crescândă a Teotihuacanului în Tikal, susțin cercetătorii în lucrarea lor. Faptul că aceste clădiri au fost ulterior îngropate și niciodată reconstruite „probabil vorbește despre sentimentele complicate pe care (mayașii) le aveau față de Teotihuacan”, a declarat co-autorul Andrew Scherer, profesor de antropologie și arheologie la Brown.

„Mayașii îngropau în mod regulat clădiri și reconstruiau deasupra lor”, a spus el. „Dar aici, au îngropat altarul și clădirile înconjurătoare și le-au lăsat pur și simplu, deși aceasta ar fi fost o proprietate de primă clasă secole mai târziu. L-au tratat aproape ca pe un memorial sau o zonă radioactivă”

Relații complexe între civilizații

Această ultimă descoperire dezvăluie un nou strat al relației complicate dintre cele două culturi. În anii 1960, cercetătorii au găsit o piatră cu o inscripție care descria un conflict între maya și Teotihuacan.

S-a aflat că „în jurul anului 378 d.Hr., Teotihuacan decapita practic un regat”, a spus Houston. „Au înlăturat regele și l-au înlocuit cu un quisling, un rege marionetă care s-a dovedit un instrument local util pentru Teotihuacan”.

Altarul a fost probabil construit în aceeași perioadă cu lovitura de stat, care în cele din urmă a propulsat regatul maya către punctul său de maximă putere, înainte de a declina în jurul anului 900 d.Hr.

„Toată lumea știe ce s-a întâmplat cu civilizația aztecă după sosirea spaniolilor … Aceste puteri din centrul Mexicului au pătruns în lumea maya pentru că o vedeau ca pe un loc de bogăție extraordinară, cu pene speciale de la păsări tropicale, jad și ciocolată”, a spus el.

Au furat peste jumătate de milion de lei, i-au ascuns într-un borcan și l-au îngropat în grădină. Doi frați, reținuți de poliție
Articolul anterior
Un bărbat trăiește un coșmar: Are o relație de 5 ani, dar n-a făcut niciodată sex cu iubita sa: „Nu pot să-mi țin erecția”
Articolul următor
Close menu