Președintele Franței, Emmanuel Macron, împlinește astăzi 45 de ani. El se află la al doilea mandat de președinte, din aprilie anul curent. Soția sa, Brigitte Macron, va împlini anul viitor 70 de ani, scrie shok.md.
Diferența de vârstă dintre ei a fost mereu subiect de discuție în lumea mondenă. Mai ales că Brigitte a fost și profesoara lui Emmanuel. Povestea lor de dragoste a început când actualul președinte francez avea 15 ani.
„Erau foarte îndrăgostiți și era evident că există ceva între ei și a fost foarte dificil”, a povestit într-un documentar Tiphaine Auzière, fiica mai mică a Primei Doamne franceze, din prima căsătorie.
Brigitte Macron a trecut printr-o perioadă grea atunci când, Emmanuel, la vâsta de 16 ani, i-a declarat deschis dragostea pe care i-o poartă. Părinții acestuia i-au cerut Primei Doamne să rupă relația cu fiul lor până când acesta împlinește 18 ani. „Nu vă pot promite nimic”, a fost răspunsul profesoarei.
Șotul acesteia, André-Louis Auzière, a părăsit familia și s-a mutat în orașul Lille atunci când a descoperit relația dintre soția lui și colegul de clasă al uneia dintre fiicele lor. Emmanuel a fost trimis în Paris să termine școala, însă relația lor a continuat la distanță timp de 13 ani, până când aceștia s-au căsătorit, în anul 2007.
Documentarul îi prezintă drept complet devotați unul altuia. „Dacă e să dau o definiție iubirii, este vorba despre Emmanuel și mama. Când sunt împreună, lumea dispare”, a mai spus Tiphaine.