Un tânăr de doar 19 ani se face vinovat de un accident rutier teribil, petrecut în Petroșani, în urma căruia un copil de 11 ani a murit și alți cinci sunt în stare gravă. După tragedie, el a fost arestat, dat fiind faptul că a condus fără permis, a consumat băuturi alcoolice și a fugit de la fața locului.
Potrivit polițiștilor, suspectul este un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care s-a urcat la volan fără să dețină un permis de conducere și după ce a consumat băuturi alcoolice. Imediat după accident, tânărul, pe nume Claudiu Nițariu, a fugit de la locul faptei, lăsându-i pe cei 6 copii să agonizeze. Din fericire, oamenii legii au reușit să-l prindă și să-l ia în arest.
Joi, Judecătoria Petroșani a decis arestarea preventivă a lui Claudiu Nițariu, care acum este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui behicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului ori modificare sau ștergerea urmelor acestuia și ucidere din culpă.
Polițiștii au stabilit, în urma testării cu aparatul etilotest, că șoferul teribilist avea o alcoolemie destul de ridicată: „Conducătorul auto a prezentat o concentrație la etilotest de 0,81 mg/l, alcool pur în aerul expirat și a fost condus la unitatea medicală din Petroșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.
Avocatul tânărului de 19 ani ceruse arest la domiciliu
Avocatul lui Claudiu Nițariu ceruse arest la domiciliu, măsură pe care magistrații au respins-o. Totuși, soluția instanței poate fi contestată la Tribunalul Hunedoara.
În tot acest timp, toți cei care l-au cunoscut pe micuțul de 11 ani care și-a pierdut viața se strâng și îi aduc omagii. La locul accidentului, a fost adusă o minge de fotbal, pentru că dintre copiii răniți, patru erau înscriși la clubul de fotbal din localitate.
Victimele se întorceau miercuri seara de la o serbare organizată de către Jiul Petroșani și Școala de fotbal „Damian Militaru”. „Ne pare nespus de rău pentru această nenorocire. Eu și colegii mei, de două luni ne străduim să facem această serbare de sfârșit de an cu acești copilași minunați pe care-i avem la școală. Am făcut serbarea de sfârșit de an la Teatrul de Stat și după aceea ne-am hotărât să facem un miniparty cu ei. S-au distrat extraordinar. Părinții ne-au felicitat și după ce au plecat am auzit tragedia care s-a întâmplat. Ne pare rău de familie, de acest copilaș, de ce a putut să i se întâmple”, a spus, plângând, Damian Militaru, antrenorul copiilor, victime ale accidentului.
Toți cer pedeapsă aspră pentru tânărul de 19 ani
Inconștiența tânărului de 19 ani este intens blamată de părinții și apropiații victimelor. „Din cei şapte micuţi fotbalişti care jucau sub culorile alb-negre ale clubului nostru, din pãcate, unu dintre ei a decedat astãzi la spitalul municipal Petroşani, iar alţi trei sunt în stare gravã la Timişoara.
Avem un dispreţ uriaş pentru şoferul în vârstã de 19 ani care a produs tragedia, el nefiind posesorul unui carnet de conducere, dar şi sub influenţa alcoolului a fugit de la locul accidentului, fiind prins la cãtiva kilometri de locul unde s-a întamplat nenorocirea. Sperãm din inimã cã acest individ sã fie cât mai aspru pedepsit de autoritãţile din Petroşani. Odihneşte-te în pace, Cosmin! Condoleanţe familiei!”, a transmis Jiul Petroșani.