Pele va fi înmormântat, mari, la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica. La înmormântare va participa doar familia lui Pele.
Memorial Necropole Ecumenica este un cimitir care are 14 etaje, 14.000 cripte, un muzeu auto și o cascadă, transmite protv.ro.
Pele, pe numele real Edson Arantes do Nascimento, a murit, joi, la vârsta de 82 de ani. Cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor a fost diagnosticat cu cancer de colon în septembrie 2021. De atunci, a fost supus mai multor intervenții chirurgicale și trecând print-un lung proces de chimioterapie.
Pele s-a retras din fotbal în 1977. El este singurul fotbalist cu trei titluri de campion mondial în palmares (1958, 1962, 1970).
După decesul lui Pele, preşedintele Braziliei a decretat trei zile de doliu.