Prezent la o întâlnire cu jurnaliști francezi diagnosticați cu tulburări din spectrul autist, președintele Emanuel Macron s-a văzut asaltat de întrebări dificile.
Chestionat despre iubire, bunica lui, bani ori șansele de a birui răul în Ucraina, Macron a răspuns cu profunzime, franchețe și umor.
– Ai bani mulți? Ești bogat?
Emmanuel Macron, președintele Franței: „Aveam mai mulți înainte să ajung președinte. Comparativ cu media, da, am bani. Dar raportat la șefii de companii – nu!”.
– Ai mulți prieteni?
Emmanuel Macron, președintele Franței: „Să fiu sincer, nu e cea mai bună slujbă pentru a avea mulți prieteni”.
– Ți-e dor de Manette?
Emmanuel Macron, președintele Franței: „De unde știi tu de ea?”.
– E bunica ta, nu?
Emmanuel Macron, președintele Franței: „Da. Da, îmi lipsește, pentru că s-a ocupat mult de mine. Era ceea ce numim… iubire dezinteresată”.
– Ne poți recita o poezie pe dinafară? Paul Verlaine
Emmanuel Macron, președintele Franței: „Pot. Deci preferi Verlaine? ‘Uite fructe, flori, frunze si ramuri / Si biata-mi inima, care bate doar pentru tine'”.
– Este președintele și ar trebuie să ne fie un exemplu pentru toți, nu să se însoare cu profa lui!
Emmanuel Macron, președintele Franței: „Nu alegi de cine te îndrăgostești, nu? Și nu era chiar profa mea. Era profa de la cercul de teatru.Deci nu se pune, nu… Banditule!”.