Generalul rus care a pierdut bătălia de la Liman, promovat şef al Statului Major al forţelor terestre

General-colonelul Aleksandr Lapin a fost numit şef al Statului Major al forţelor terestre ruse, a transmis marţi agenţia de presă de stat rusă TASS, citând surse militare. Lapin este considerat responsabil pentru înfrângerea rușilor pe frontul de la Liman și a fost criticat aspru de liderul cecen Ramzan Kadîrov și de șeful grupului Wagner, Evgheni Progojin.

Aleksandr Lapin, fost comandant al Districtului militar Centru din Rusia, a fost ţinta unor critici virulente în octombrie din partea unor aliaţi radicali ai preşedintelui Vladimir Putin, după ce forţele ruse au fost alungate din oraşul Liman (estul Ucrainei), centru logistic-cheie, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Liman se află la nord-est de principalele două bastioane ale armatei ucrainene din Doneţk – Sloviansk şi Kramatorsk – şi la sud-est de Izium.

Numirea sa vine după alte schimbări radicale în cadrul direcţiei militare ruse în cursul războiului din Ucraina care a intrat în cea de-a 11-a lună, timp în care forţele Moscovei au ocupat zone vaste în sudul şi estul Ucrainei, dar au suferit şi o serie de înfrângeri şi retrageri dureroase.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu: ,,Să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe cetățeni cu ocazia Sărbătorilor Pascale! În mesajul său, demnitarul îi îndeamnă pe cetățeni să fie alături de cei dragi și să creadă în Republica Moldova și în oamenii ei. ,,Doar împreună vom putea construi un viitor demn și în pace pentru copiii Moldovei“.

Igor Grosu: Să ne ținem împreună și să fim alături de oamenii dragi

„Acum, de Paște, când ne adunăm grămăjoară pentru a coace cozonac, pentru a vopsi ouă sau pentru a merge la slujba de Înviere, să ne aducem aminte de lucrurile care ne unesc și ne bucură. Să ne aducem aminte de momentele frumoase din copilărie, de tradițiile noastre, de cei dragi care nu mai sunt printre noi sau care sunt în dificultate.

Să vorbim de prezent, să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși, că împreună putem construi un viitor demn și în pace pentru toți copiii Moldovei. Să ne ținem împreună, să fim alături de oamenii dragi și să credem în Republica Moldova și oamenii ei. Sărbători luminate tuturor!”, a spus Igor Grosu.

În 2025, Paștele catolic și cel ortodox va fi sărbătorit în aceeași zi

Paștele este o sărbătoare a cărei dată variază de la an la an. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea în 325 e.n., Paștele ortodox fiind sărbătorit în fiecare an în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară.

În 2025, atât Paștele catolic, cât și cel ortodox vor fi sărbătorite pe data de 20 aprilie, scrie diez.md.

În următorii ani:— Paștele ortodox:
2026 – 12 aprilie;
2027 – 2 mai;
2028 – 16 aprilie;
2029 – 8 aprilie;
2030 – 28 aprilie;
2031 – 13 aprilie;
2032 – 2 mai.

— Paștele catolic:
2026 – 5 aprilie;
2027 – 28 martie;
2028 – 16 aprilie;
2029 – 1 aprilie;
2030 – 21 aprilie;
2031 – 13 aprilie;
2032 – 28 martie.

Casa unui preot a fost jefuită chiar în noaptea de Paște

Casa preotului din localitatea Pelinia, raionul Drochia, a fost jefuită în noaptea de Paști. Persoane necunoscute au pătruns în locuință și au furat bani.

Despre acest caz anunță primăria localității.

„Stimați locuitori, vă aduc la cunoștință că, în Noaptea Învierii Domnului, în locuința preotului Bisericii din satul Pelinia, persoane necunoscute au pătruns în locuință, de unde au sustras mijloace bănești. Cei care posedă informații sau au observat persoane suspecte, rog să mă anunțați. Confidențialitatea o garantez”, se arată în mesajul Primăriei, potrivit www.stiri.md.

Echipele de asistență medicală urgentă din țară au primit ambulanțe performante
Articolul anterior
O mai ții minte pe Adina, fetița de lângă groapa de gunoi? Acum are 16 ani și este model cu renume internațional
Articolul următor