Rușii continuă să-și petreacă vacanțele pe nave de croazieră elvețiene, în ciuda sancțiunilor impuse de Occident în contextul războiului din Ucraina. Cele mai populare călătorii pentru cetăţenii Federaţiei Ruse sunt organizate de o companie cu sediul în Geneva, arată publicația elvețiană Blick.
O mare companie elveţiană care organizează croaziere intercontinentale continuă să facă afaceri cu cetăţeni ruşi, a semnalat un cititor al ziarului elvețian Blick, aflat pe una dintre navele care a ajuns în Emiratele Arabe Unite, transmite libertatea.ro.
„Au fost o mulțime de ruși în croazieră”, arată acesta, în urma discuţiilor purtate cu personalul navei și cu pasagerii.
Nava este operată de compania MSC Cruises, ale cărei rute din afara Europei se bucură în prezent de o popularitate crescută în rândul cetățenilor ruşi, arată jurnaliştii Blick.
Potrivit acestora, compania are sediul la Geneva, aşa că se supune legilor şi reglementărilor din Elveţia, care includ restricţii de călătorie, interdicţii de import şi export în sectorul mărfurilor şi în cazul tranzacţiilor financiare.
De pildă, nicio companie aeriană nu efectuează în prezent zboruri din Rusia către destinaţii din Uniunea Europeană și din spaţiul Schengen, spațiu din care face parte și țara cantoanelor.
Respectăm legile țărilor în care operează navele noastre.
Oaspeţii se pot îmbarca dintr-un port la alegere atât timp cât nu există restricţii de intrare sau şedere în ţara din care pleacă nava.
Compania elveţiană: pasagerii nu sunt ruşi din Rusia
Începând cu ianuarie 2023, cetățenii și rezidenții Federației Ruse pot intra în 83 de țări fără viză.
Aici sunt incluse și destinații populare de vacanță precum Egipt, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Turcia, dar și destinații apropiate de SUA, precum Mexic sau Costa Rica.
Compania MSC Cruises susţine că numărul vorbitorilor de limba rusă de la bordul navelor sale este unul mic, iar pasagerii identificați de jurnaliştii Blick drept cetăţeni ruşi sunt, de fapt, fie cetăţeni din alte ţări, fie cetăţeni ruşi cu reşedinţa în altă ţară.
Astfel, un rezident rus din Elveţia poate rezerva un bilet de croazieră sau un sejur în Dubai, fără ca tranzitul său să fie restricţionat de Elveţia sau de Emiratele Arabe Unite.
Alţi operatori refuză rezervările cetăţenilor ruşi
În mai 2022, Uniunea Touroperatorilor Ruşi a anunţat că firma Carnival Corporation, operator de croazieră britanico-american, a încetat să vândă croaziere „cetăţenilor care locuiesc pe teritoriul Federaţiei Ruse, Republicii Belarus şi teritoriul regiunilor Doneţk şi Lugansk din Ucraina”, arată jurnaliştii Blick.
Călătoriile organizate de MSC Cruises rămân însă disponibile prin intermediul agenţiei ruseşti PAC Group, de pe site-ul căreia rezidenţii ruşi îşi pot cumpăra bilete pentru sfârşitul anului 2023.
Alte agenţii ruseşti de turism, precum TUI Cruises sau Aida Cruises, nu mai vând astfel de călătorii pe piaţa din Rusia.
Războiul din Ucraina a lovit şi croazierele
La scurt timp după izbucnirea războiului, toate marile linii de croazieră au renunțat la rutele lor către și dinspre Rusia.
În locul opririlor în Sankt-Petersburg au fost preferate mai multe porturi baltice. De asemenea, croazierele fluviale pe râurile rusești au fost întrerupte.
În plus, războiul din Ucraina a sporit problema personalului de pe navele de croazieră, pentru că mulţi dintre membrii echipajelor erau cetăţeni ucraineni.