Președintele Vladimir Putin lăudat situaţia în care se află economia rusă spunând că este mai bună decât au prezis atât oficialii ruşi cât şi duşmanii Rusiei. Într-un interviu acordat canalului TV Rossiya-1, liderul de la Kremlin a subliniat că indicatorii economici sunt peste așteptările guvernului rus. Cu toate astea, experţii occidentali atrag atenţia că sancţiunile au scăzut preţul petrolului vândut de Rusia la 46,82 dolari pe baril în ultima lună iar acest preţ este folosit pentru calcularea taxelor din industria petrolieră în luna februarie.
„Situația din economie este stabilă, mai mult de atât, este mult mai bună decât au prezis nu doar adversarii noștri, ci chiar decât am făcut-o noi”, a spus Putin în weekend. „Per ansamblu, situația noastră nu este doar stabilă, ci, cred eu, şi destul de satisfăcătoare. Aş putea spune chiar bună”, a adăugat Putin.
Liderul rus a subliniat că unul dintre principalii indicatori macroeconomici ai Rusiei – șomajul – se afla la un minim istoric. „Inflația este mai mică decât ne așteptam și, cel mai important, are o tendință descendentă. Cred că până la sfârșitul primului trimestru al acestui an, poate fi aproape de 5% față de 11,9% cât e acum. Și acesta este un indicator foarte important pentru a asigura un nivel de trai decent și pentru a oferi oamenilor venituri reale” a spus Putin. Potrivit liderului rus, producția industrială, agricultura și construcțiile în Rusia sunt în creștere.
Veniturile Kremlinului, sub presiune pe măsură ce prețul țițeiului scade
Veniturile din petrol ale statului rus sunt supuse unor noi presiuni, deoarece prețul mediu al țițeiului, utilizat de guvern pentru calcularea taxelor, a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani. Rusia are deja un deficit bugetar record, deoarece a cheltuit foarte mult pentru războiul din Ucraina, în timp ce prețul petrolului și cel al gazelor, cea mai mare sursă de venituri guvernamentale, au scăzut. Principalul preț de export al țițeiului rusesc aproape că s-a înjumătățit în 2022, pe fondul încetinirii economiei globale și a valurilor de sancțiuni internaționale ca răspuns la război, explică Bloomberg.
Țițeiul Ural, principalul produs de export al Rusiei, s-a tranzacționat la 46,82 dolari pe baril între jumătatea lunii decembrie și jumătatea lunii ianuarie, potrivit datelor publicate luni de Ministerul de Finanțe. Acesta este cel mai scăzut nivel de la vârful pandemiei de Covid încoacce. Prețul ţiţeiului este folosit pentru a calcula luna viitoare o varietate de taxe pentru industria petrolieră rusă, inclusiv taxele de export pentru țiței și produse derivate.
Prin impunerea de sancțiuni, inclusiv interdicții de import și un plafon de preț pentru livrările maritime de petrol rusescc, țările occidentale urmăresc să reducă fluxul de petrodolari către Kremlin, menținând în același timp exporturile robuste. Scăderea stocurilor de petrol din Rusia și creșterea producției de țiței indică faptul că abordarea funcționează cel puțin parțial, susțin experții citați de Bloomberg.
Kremlinul a reușit să atenueze într-o oarecare măsură impactul fiscal negativ al sancțiunilor impuse de Occident. Ministerul Finanțelor taxează producătorii de țiței pe baza unui preț care include costurile de transport și de asigurare, mai mare decât prețul pe care exportatorii îl primesc efectiv, potrivit Interfax. Deficitul bugetar al Rusiei pentru 2023 este estimat la 2% din PIB, aproximativ în conformitate cu nivelul din 2022. Cu toate acestea, această estimare se bazează pe un preț al petrolului de $70 de dolari pe baril. Dacă țițeiul rusesc rămâne aproape de nivelurile actuale, veniturile vor scădea sub ținta guvernului cu aproximativ 2400 miliarde de ruble, echivalentul a aproximativ 1,6% din PIB, potrivit lui Alexander Isakov, economist.
Cotaţia ţiţeiului rusesc
Țițeiul Ural din Rusia s-a tranzacționat la aproape 55 de dolari pe baril în ianuarie, la un nivel nemaivăzut de aproape un an și cu aproximativ 35% sub prețurile internaționale, deoarece războiul din Ucraina și sancțiunile au lăsat Rusia cu mai puţini cumpărători, potrivit datelor tradingeconomics.com.
Prețul rămâne cu mult sub pragul de 60 de dolari pe baril impus de țările G7, UE și Australia pe 5 decembrie. Importurile de țiței maritim în Europa s-au redus cu 80% în 2022, deoarece rafinăriile europene s-au orientat către țiței din Norvegia, SUA, Arabia Saudită, Guyana și Azerbaidjan, potrivit datelor S&P Global Commodities.
China și India rămân cele mai mari piețe pentru petrolul rusesc, deși distanța maritimă a crescut costurile de transport și a forțat Rusia să facă reduceri sau discounturi generoase pentru a concura cu Orientul Mijlociu.