O femeie din sudul Moldovei are în gospodărie peste 40 de specii de animale și păsări: șerpi, struți, maimuțe, păuni, ponei și alte viețuitoare

O familie de satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, crește șerpi, struți, maimuțe, păuni și multe alte animale exotice chiar în curtea casei.

ȚIN ȘERPI, MAIMUȚE, STRUȚI ȘI ALTE ZECI DE ANIMALE EXOTICE ACASĂ - YouTube

Totul a început întâmplător, într-o zi când Valeria Gribineț a decis să cumpere carne de păun, pentru că a auzit că este destul de gustoasă, povestește femeia pentru LIFE MOLDOVA.

Însă, în timpul căutărilor, i-a apărut interesul față de aceste păsări uluitoare, așa încât pofta i s-a potolit odată cu procurarea primilor păuni, pe care i-a adăpostit în curtea casei.

Valeria povestește că a cheltuit pentru primii păuni câte 500 de euro, aproape ultimii bani din buzunar.

Astfel, soții Gribineț au început să procure tot felul de păsări, reptile și mamifere exotice.

Deseori, soții merg să vadă animalul pus în vânzare și dacă le place îl cumpără, chiar dacă dau ultimii bani din casă.

Totodată, familia și-a vândut apartamentul de la Chișinău și s-a stabilit în satul de baștină, Sadaclia, raionul Basarabeasca.

Micuța grădină zoologică a fost numită ZOO MIRA. În primul rând, pentru că fiica celor doi soți se numește Mira, iar în al doilea rând, din spaniolă, numele său semnifică „a arăta ceva”, povestește Valeria.

Grădina numără peste 40 de specii de animale și păsări: maimuțe, struți, ponei, porci spinoși, suricate, șerpi, păuni etc. 

La moment au două maimuțe, una mai prietenoasă, iar alta mai puțin socială, un pic agresivă.

Valeria tinde să educe animalele, pentru a putea intra ușor în contact cu oamenii.

Scopul deschiderii clubului zoo este de a-i face pe copii mai interesați de natură, și nu o afacere profitabilă. 

Oricine dorește să admire viețuitoarele fermei le poate vizita gratuit.

Ce fel de animale are familia Gribineț și ce lucruri interesante povestește despre fiecare în parte, aflați în videoul ce urmează:

Un cetățean ucrainean deghizat în femeie a fost prins la frontieră

Cetățenii ucraineni sunt în culmea disperărilor și încearcă diverse modalități pentru a scăpa de înrolare.

Un ucrainean deghizat în femeie a fost prins la hotarul cu România

Un nou caz de acest fel a fost raportat de Serviciul Poliției de Frontieră. Este vorba de un locuitor al orașului Zolotonoșa din regiunea Cerkasî, transmite newtv.md.

În vârstă de 44 de ani, bărbatul s-a deghizat în femeie, pentru a trece frontiera cu România. El și-a pus perucă, sâni artificiali, s-a machiat și s-a îmbrăcat în fustă, iar polițiștilor le-a prezentat pașaportul surorii sale. 

Chiar și după ce a fost deconspirat, el insista că este ”cetățeancă” a Ucrainei. Ulterior, el a recunoscut că a folosit acest șiretlic pentru a fugi de război. Serviciul Poliției de Frontieră anunță că bărbatului i-a fost întocmit un proces-verbal pentru abatere administrativă.

Spitalul Clinic din Bălți are încă un vicedirector

Lilian Brînză este a fost numit astăzi, 7 mai, vicedirector medical al Spitalului Clinic Bălți, responsabil de partea curativă.

Spitalul Clinic din Bălți are încă un vicedirector. Ce experiență are

Anterior, Lilian Brînză a deținut funcția de șef al Blocului de operații, precum și alte funcții de conducere.

Este medic chirurg de mai bine de 30 de ani și a activat în mai multe instituții medicale din țară.

Sute de asistenți sociali personali din Chișinău, reangajați de Guvern

Începând cu luna mai, 507 de asistenți personali, demiși în primele luni ale anului, au fost angajați în cadrul serviciului social asistență personală instituit de curând în cadrul Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, această cifră reprezintă 67% din totalul de 758 de asistenți personali, demiși la începutul anului de Primăria Chișinău.

La sfârșitul lunii martie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat soluția identificată pentru a putea restabili serviciul prestat celei mai vulnerabile categorii de cetățeni din Capitală și anume persoanele cu dizabilități severe.

Reprezentanții MMPS menționează că Ministerul va continua să angajeze asistenții personali afectați până în prezent, dar și pe cei care vor fi disponibilizați ilegal în perioada următoare.

Ministerul reamintește că 1.200 asistenți personali cu care au fost încetate raporturile de muncă sau redusă norma de muncă au primit și un sprijin financiar din partea statului. Mai exact:

-în luna martie, o plată în sumă fixă de 5.000 de lei pentru toți asistenții vizați;

-în luna aprilie, au beneficiat de încă un ajutor bănesc în funcție de proporția, în care a fost diminuată norma sau încetarea totală a raporturilor de muncă.

Prințesa Eugenie, însărcinată pentru a doua oară! Când va veni pe lume noul membru al Familiei Regale
Articolul anterior
Vladimir Zelenski la 45 de ani
Articolul următor