11 tineri și-au încheiat stagiul de practică la Președinție

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a felicitat astăzi pe tinerii absolvenți ai Programului de stagii la Președinție.11 tineri și tinere și-au încheiat stagiul de practică la PreședințieFoto: presedinte.md

„M-am bucurat să-i revăd pe cei 11 tineri și tinere care au participat la Programul de stagiu în cadrul Președinției și care au avut astăzi ceremonia de absolvire. Timp de trei luni, stagiarii și-au dezvoltat abilitățile profesionale alături de colegii noștri și au avut ocazia să înțeleagă mai bine cum funcționează instituțiile statului. Între timp, unii dintre aceștia au reușit chiar să se angajeze în instituții publice”, a spus șefa statului.

De asemenea, Președinta Maia Sandu le-a urat absolvenților mult succes și un început de carieră frumos. „I-am îndemnat să pună umărul la transformarea țării pe calea noastră europeană, căci ei vor beneficia – în primul rând – de aceste schimbări și trebuie să aibă un rol important în aceste procese. Vom continua să promovăm tinerii care doresc să se implice – avem nevoie de energia, spiritul civic și ingeniozitatea lor! ”, a subliniat Maia Sandu.

Diplomele de absolvire a Programului de stagiu au fost înmânate de către Secretarul General al Președinției, Veaceslav Negruță. Aceasta este cea de-a doua ediție a Programului de stagii pentru viitorii profesioniști în cadrul Președinției. Stagiarii au lucrat în diverse departamente ale instituției prezidențiale, precum și în cadrul echipei de consilieri ai Președintelui Republicii Moldova. 

11 tineri și tinere și-au încheiat stagiul de practică la Președinție
11 tineri și tinere și-au încheiat stagiul de practică la Președinție
11 tineri și tinere și-au încheiat stagiul de practică la Președinție
11 tineri și tinere și-au încheiat stagiul de practică la Președinție

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Moldova va beneficia de un împrumut de 25 milioane de euro din partea BERD pentru gestionarea deșeurilor solide
Articolul anterior
Expert: În 2022 salariul mediu în IT a depășit 2000 dolari lunar
Articolul următor