Cele mai periculoase treceri de pietoni din țară pe care nu ar trebui să pășești niciodată

Zeci de persoane își pierd viața anual pe străzile și drumurile R. Moldova ca urmare a accidentelor rutiere. Viteza mare este cel mai frecvent factor de risc, iar infrastructura deficitară a trecerilor de pietoni reprezintă un element ce amplifică acest pericol. Ziarul de Gardă a identificat care sunt cele mai periculoase treceri pietonale din R. Moldova, unde în ultimii ani s-au produs mai multe accidente. Majoritatea sunt prost iluminate pe timp de noapte, nu sunt dirijate de semafoare, traversează mai multe benzi fără a avea insule de refugiu – motive din care autovehiculele nu reduc viteza.

Cea mai periculoasă trecere de pietoni

Cea mai periculoasă trecere de pietoni din Chișinău, potrivit datelor privind accidentele produse în 2022, se află pe bulevardul Dacia, în preajma așa-numitului „orășel Aeroport”, acolo unde la 23 decembrie 2022 a fost tamponat mortal un copil de 10 ani. 

Pe acea zebră pietonii sunt nevoiți să traverseze în total cinci benzi, trei pe un sens și două pe celălalt sens. De o parte și de cealaltă a drumului sunt amplasate stații pentru transportul public. Pe insula de refugiu pentru pietoni, amplasată pe mijlocul șoselei, lângă un stâlp, oamenii au depus flori, coroane și jucării în memoria copilului lovit mortal. 

Trecerea nu este semaforizată, iar marcajul rutier orizontal este aproape șters. Deși viteza maximă reglementată pe acest sector este de 50 de km pe oră, o porțiune de câțiva kilometri de la ieșirea din oraș și până la intrarea în „orășelul Aeroport”, permite viteza maximă de 70 de km pe oră, astfel că unii șoferi nu mai încetinesc pentru a-și adapta viteza. 

Anul trecut pe această porțiune a mai avut loc un accident soldat cu decesul unui pieton, iar în 2021 pe trecerile de pietoni din capătul bulevardului Dacia, situate în intervalul numerelor 60 – 80/3, au fost comise nouă accidente rutiere, soldate cu traumatizarea a 12 persoane. La câțiva metri distanță, spre Aeroport, în fața unui supermarket, este marcată o altă trecere de pietoni, la fel de puțin securizată, pe care, de asemenea, s-au produs tamponări de pietoni, după cum ne-au relatat locuitorii din preajmă. Pe de o parte a drumului se află o școală, iar pe cealaltă – o grădiniță. 

„Eu am pățit-o, acolo m-a pălit o mașină. Doi ani în urmă”

Andrei Curecheri locuiește în „orășelul Aeroport” de 35 de ani și spune că multe persoane au avut de suferit, fiind accidentate chiar pe trecerile de pietoni din zonă. El a observat că automobilele vin cu viteză mare dinspre oraș, îndreptându-se spre aeroport, iar iluminarea pe zebră este slabă pe timp de noapte.

De vreo trei-patru ori mai pe mine nu m-au lovit. Oricât sunt de atent, se întâmplă. De asta și la copii nici nu le dau voie să treacă pe la trecerea de pietoni, ei trec prin subterană. De fiecare dată le spun când se duc pe partea cealaltă de drum – doar prin subterană. Vreo 15 ani în urmă pe fratele meu l-a lovit aici, pe trecerea de pietoni, o rutieră. Multe cazuri au fost, vă spun, sunt de 35 de ani în orășel și cunosc pe cine au lovit. În 2019 am fost la primărie și am spus care e situația cu trecerile de pietoni și mi s-a spus că o să se rezolve. Și iată, cum vedeți, nu s-a rezolvat nimic”, spune Andrei Curecheri.

Și o femeie în vârstă s-a plâns că a fost tamponată, suferind și acum consecințele asupra sănătății sale. 

Eu am pățit-o, acolo m-a pălit o mașină. Doi ani în urmă. Treceam, dimineața mă duceam la lucru, la ora 7. Nu la asta, dar la cealaltă”, precizează femeia, arătând spre trecerea a doua, din fața supermarketului. „Prima mașină s-a oprit, dar al doilea venea cu viteză mare și eu când am dat să trec, m-a aruncat tocmai unde-i semnul acela de la Linella. M-a luat salvarea și nu mai țin minte. Am suferit două operații la ambele picioare. Și iată acum, băiețelul ăsta, sărmanul. Dumnezeu să-l ierte, s-a întâmplat… Aici trebuie de pus un semafor, ori, nici nu știu…”, propune femeia. 

Într-un răspuns oficial, oferit pentru Ziarul de Gardă de Inspectoratul național de securitate publică al IGP, se menționează că pentru sporirea siguranței pe acest sector poliția a recomandat anterior autorităților municipale următoarele: 

  • să aplice marcaj rutier orizontal;
  • să divizeze carosabilul de trotuar cu parapet de protecţie pentru pietoni;
  • să restabilească iluminarea pe timp de noapte.

Continuarea articolului pe ZDG.

Treceri de pietoni din preajma intersecțiilor cu sens giratoriu

O altă trecere de pietoni periculoasă se află în sectorul Ciocana al capitalei, pe bulevardul Mircea cel Bătrân 1-3. În anul 2021 pe acest sector au fost comise șase accidente rutiere, soldate cu un deces și cu traumatizarea a cinci persoane. În 2022 s-au produs trei accidente, soldate cu trei persoane traumatizate. Trecerea dinspre aleea pietonală nu este semaforizată și este amplasată înainte de intersecția cu sens giratoriu. 

Poliția a informat ZdG că pentru sporirea siguranţei traficului rutier a recomandat și pentru această porțiune de drum aplicarea marcajului rutier orizontal, reparaţia curentă a carosabilului, amenajarea și semnalizarea trecerii pietonale denivelate.

Deficit de medici psihiatri în țară. Autoritățile își propun un nou proiect de lege privind sănătatea și bunăstarea mintală

Republica Moldova se confruntă cu un deficit acut de specialiști în sănătate mintală. Potrivit datelor oferite de asociația Mensana, la 100.000 de locuitori sunt doar doi psihiatri, în condițiile în care, anual, 5.000 de persoane sunt depistate cu probleme de sănătate mintală severă.

Deficitul de cadre se resimte și printre psihologi și asistente medicale psihiatrice, arată datele statistice. Noul proiect de lege privind sănătatea și bunăstarea mintală care a fost adoptat în data de 16 mai își propune să reglementeze clar procedurile privind diagnosticul, tratamentul și internarea acestor persoane și să ofere specialiștilor instrumentele necesare pentru redresarea situației, transmite moldova1.md.

Totodată, reprezentanții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, menționează că se constată un mic progres și în ceea ce ține de numărul studenților care aleg să profeseze în această ramură.

Ramura psihiatriei este încă foarte stigmatizată în Republica Moldova. Reticența persistă nu doar în rândul populației ci și în rândul celor care au decis să îmbrace halatele albe. Puțini studenți au curajul să își asume acest domeniu care implică o serie de responsabilități și riscuri specifice. Chiar și așa, anul trecut au fost admiși 12 rezidenți la specialitatea de psihiatrie, în comparație cu 5-7 cum se întâmpla anterior.

„Suntem o societate care privește foarte sceptic atât pacienții psihiatrici, cât medicii psihiatri. Deseori ne întâlnim cu aceea că pacienții noștri sunt considerați nebuni, nu știu de ce cumva și noi suntem văzuți din partea asta, dar trăim în niște vremuri în care oamenii într-adevăr au nevoie de asistență psihologică. În viața de zi cu zi nu mai putem să negăm, depresia este”, susține medicul rezident psihiatru, Ecaterina Scarlețchi.

„Este un domeniu destul de dificil cumva și mare ca subiect, dar de fiecare dată când interacționez cu pacienții înțeleg că este domeniul potrivit pentru mine și îmi place asta, înțeleg de ce este important și aspectul preventiv, cât și aspectul de tratament. Aș vrea foarte mult să lucrez la partea în care educ societatea. Fiecare o să înțeleagă că asta nu este rușinos că este în regulă de studiat”, a spus studenta Carolina Donea.

Pe lângă deficitul de psihiatri, în țara noastră se înregistrează o lipsă acută de psihologi clinicieni, psihoterapeuți și asistente medicale psihiatrice.

„A existat foarte mult timp și la multe decenii reticență de a alege specialitatea de psihiatrie, din varii motive că nu este atât de frumoasă, că nu este atât de avantajoasă. Pandemia a adus o modă pentru sănătatea mintală, în ghilimele, stigma pozitivă. Noi mărindu-ne oferta academică, am oferit tuturor specialiștilor de a activa în domeniul respectiv. Necesitatea este stringentă astăzi”, a relatat președinta Societatea Psihiatrilor, Jana Chihai.

Pentru a redresa situația este necesară implementarea unui mecanism instituțional eficient, dedicat strict gestionării sănătății mintale și a unui circuit de servicii comunitare, dar și un interes sporit din partea autorităților. Aceste practici au fost eficiente în cazul României, unde sănătatea mintală este o direcție care ține de strategia națională.

„*Autoritățile trebuie să înțeleagă chiar dacă pe termen scurt asta ar putea să coste. Adică trebuie să pui niște bani, pe termen mediu și lung de fapt vei salva bani pentru că dacă ai o politică bună pe sănătate mintală atunci elementul de prevenție va avea un rol cheie și salvăm bani pe care nu îi mai dăm pe tratamente, pentru tulburări complicate, le-am prevenit înainte să apară”, a declarat profesorul universitar român, Daniel David.

Noul proiect de lege privind sănătatea și bunăstarea mintală își propune să asigure un sistem eficient de asistență, prevenire și monitorizare a problemelor de sănătate mintală. Noua lege va seta un nivel sporit de protecție pentru drepturile pacienților cu tulburări mintale și de comportament și va reglementa clar procedurile privind diagnosticul, tratamentul și internarea acestor persoane.

Astfel autoritățile își propun să racordeze legislația națională la standardele internaționale în domeniul sănătății mintale.

Potrivit unui studiu efectuat la finele anului trecut de proiectul moldo-elvețian Mensana, în Republica Moldova sunt circa 70 de mii de persoane cu probleme de sănătate mintală, inclusiv 31 de mii cu grad de dizabilitate. Anual, cinci mii de persoane sunt depistate cu probleme de sănătate mintală severă.

Mbappe a plătit o jumătate de milion de euro pe un portret al lui Pele

Atacantul francez Kylian Mbappe a cumpărat, în cadrul unei licitaţii caritabile care a fost organizată la Paris, un tablou reprezentându-l pe Pele. Mbappe a plătit puţin peste o jumătate de milion de euro pentru a intra în posesia tabloului.

Mbappe a plătit o jumătate de milion de euro pe un portret al lui PeleImagine simbol

Mbappe a achiziţionat cu 520.000 de euro tabloul care îl reprezintă pe Pele şi care este opera artistului parizian Alexandre Hopare Monteiro. Tabloul a fost vândut în cadrul unei licitaţii caritabile al cărei organizator a fost chiar clubul Paris St Germain, transmite news.ro.

Mbappe a licitat pentru tabloul realizat în anul 2023 alături de mai mulţi cumpărători, iar la final a ajuns să se „bată” cu coechipierul său, Achraf Hakimi, cel care a şi cedat în cele din urmă. Ca fapt divers, tabloul fusese scos la licitaţie pentru suma de 5.000 de euro.

Seara de caritate organizată de PSG a adunat în cele din urmă suma de 2,7 milioane de euro, care urmează să fie donate unor cauze caritabile.

La „Arena Chișinău” s-au desfășurat două competiții de gimnastică aerobică, la care au concurat sportive din trei țări

Grație și prestații strălucitoare, la „Arena Chișinău”, unde s-au desfășurat două competiții de gimnastică aerobică. Au concurat sportive din Republica Moldova, din România și din Ucraina.

Două competiții de gimnastică aerobică, desfășurate la Arena Chișinău

Peste o sută de participanți şi-au prezentat numerele artistice, la patru probe, transmite tvrmoldova.md.

Elena Antoniuc, gimnastă: „Este foarte importantă tehnica, mai exact cât de corect faci elementele. Contează și sentimentele pe care le prezinți.”

Gimnastele spun că au muncit din greu pentru a avea prestații convingătoare la „Arena Chișinău”.

Victoria Rogovei, gimnastă: „Nu este pentru prima dată când particip la acest tip de competiții. Am fost și la Campionatul Mondial, dar și la cel European. Eu fac acest exercițiu de trei ani, iar acum îl perfecționez zilnic.”

Pe lângă gimnaștii din Republica Moldova, și-au demonstrat abilitățile și sportivi din România și Ucraina.

Alina Fecioru, gimnastă, România: ” – Cu ce ați venit să surprindeți adversarele din Republica Moldova? – Cu talent din a face gimnastică și prin exprimarea pe scenă.”

Rebeca Dorneanu, gimnastă, România: „Obiectivul nostru este să ne întrecem limitele și să fim cele mai bune pe scenă.”

Margo Gulîevo, gimnastă, Ucraina: ” – Ce emoții simțiți aici? – Îmi e frică, dar sunt bucuroasă să particip. Este frumos aici, în această sală foarte bună. Noi am pregătit numere cu muzică franceză, dar și din alte țări, care au o valoare mare pentru noi.”

În cadrul celor două competiţii au concurat peste 100 sportivi.

Ala Liutova, președinte, Federația de Gimnastică Aerobică, Republica Moldova: „Scopul principal este să popularizăm acest sport în Republica Moldova. Să atragem câți mai mulți sportivi să practice gimnastică aerobică.”

Cei mai buni s-au ales cu medalii, diplome, dar și cadouri din partea sponsorilor. Iar sportivii din Republica Moldova au luptat pentru șansa de a ajunge în lotul țării, care va merge la Campionatul Mondial, programat în luna septembrie. Gazda marelui eveniment sportiv va fi Italia.

Un câine salvator a murit în Turcia în timp ce încerca să ajungă la un om blocat sub dărâmături
Articolul anterior
VIDEO! Telefonul, bată-l vina! Momentul în care un şofer din Capitală pierde maşina de sub control şi intră pe contrasens
Articolul următor