Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP în comun cu ofițerii Secției Investigații Infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Dondușeni au descoperit o infracțiune gravă după opt ani de la săvârșire.
O femeie de 59 de ani, în anul 2018 condamnată la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru omor, comis în anul 2015, a fost eliberată la data de 23 februarie, după ce în anul 2022 a căzut sub incidența amnistiei. Femeia însă nu a stat prea mult la libertate. În aceeași zi a fost reținută de ofițerii Direcțiilor Investigații Criminale și Analitică ale INI, de comun cu ofițerii Secției Investigații Infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Dondușeni, cu suportul subdiviziunii specializate a IGP, sub conducerea procurorilor Procuraturii raionului Dondușeni, fiind suspectată de comiterea unei infracțiuni grave în toamna anului 2015.
Potrivit investigațiilor efectuate de către ofițerii grupului de lucru, în luna noiembrie a anului 2022 a fost identificată o infracțiune gravă, comisă în luna septembrie a anului 2015 de către persoane necunoscute, fiind suspendată urmărirea penală, până la identificarea bănuitului.
În continuare, potrivit surselor confidențiale, pe marginea cazului, ofițerii de investigații au obținut informații relevante, în urma cărora urmărirea penală a fost reluată de către Procuratura raionului Dondușeni.
Astfel, sub un aspect larg bine organizat, fiind efectuate măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penală, s-a stabilit că persoana suspectă și anume femeia condamnată în anul 2018 pentru omor, cu scopul de a se răzbuna, a agresat fizic un bărbat de 31 de ani cu un cuțit, aceștea fiind cunoscuți. În urma faptei infracționale, victima s-a ales cu o plagă în regiunea cutiei toracice, infracțiune calificată ca vătămări corporale grave periculoase pentru viaţă și sănătate.
Apoi, în noaptea spre 28 septembrie 2015, în urma unui conflict reluat, cu același cuțit i-a provocat repetat victimei o plagă în regiunea gâtului, care a generat decesul acestuia.
Pentru comiterea omorului din noaptea spre 28 septembrie 2015, femeia bănuită a fost condamnată cu ispășirea pedepsei în Penitenciarul nr. 7 Rusca.
La moment femeia este cercetată penal pentru infracțiunea gravă comisă anterior, fiindu-i înaintată învinuirea. Femeii i-a fost aplicată măsura preventivă control judiciar.
Investigațiile continuă, iar suspecta riscă închisoare de la 5 la 10 ani.