Țările în care Putin poate fi arestat, dacă merge acolo. Președintele rus este urmărit internațional

Vladimir Putin a fost sub acuzare de Curtea Penală Internațională, iar pe numele lui a fost emis un mandat de arestare. Președintele rus este acuzat că a deportat copii ucraineni în Rusia, transmite digi24.ro.

LISTA Țările în care Putin poate fi arestat, dacă merge acolo, inclusiv în Republica Moldova!

Practic, acum, dictatorul rus este urmărit internațional. Acuzațiile sunt legate de crime de război, însă CPI nu vorbește neapărat despre ororile de la Bucha sau din alte părți, ci despre faptul că Putin ar fi direct implicat în deportarea în Rusia a copiilor din Ucraina, din zonele pe care Moscova le-a ocupat acolo.

Pe lângă Putin, este vizată de această anchetă și Maria Lvova-Belova, femeia care conduce în momentul da față Protecția Copilului din Rusia. Și pe numele său a fost emis un mandat internațional de arestare. Vedem pe această hartă țările în care Vladimir Putin poate să fie arestat, dacă ajunge acolo.

Este vorba despre țările colorate cu verde. Acestea sunt statele care au semnat tratatul prin care a fost înființată Curtea Penală Internațională. Este vorba despre aproape întreaga Europă, despre America de Sud, Canada, Australia și state din Africa. Țările colorate cu portocaliu reprezintă țările care au semnat acest tratat, însă în ultimii ani au renunțat la CPI. Practic sunt țări în care Putin nu ar avea de suferit, cel puțin în teorie, dacă ar ajunge acolo.

Este foarte interesant că e vorba și de SUA, care au renunțat la acest tratat. Evident, culoarea roșie reprezintă țările care nu au semnat niciodată tratatul de la Roma prin care a fost înființată instituția. Sunt țări din orientul Mijlociu, India, China.

123 de țări sunt state părți la Tratatul de la Roma prin care s-a înființat Curtea Penală Internațională. Dintre acestea, 33 sunt state africane, 19 sunt state din Asia-Pacific, 18 sunt din Europa de Est, 28 sunt din statele din America Latină și Caraibe și 25 sunt din Europa de Vest și alte state.

Este vorba despre Afghanistan, Albania, Andorra, Antigua and Barbuda, Argentina, Australia, Austria, Bangladesh, Barbados, Belgium, Belize, Benin, Bolivia, Bosnia and Herzegovina, Botswana, Brazil, Bulgaria, Burkina Faso, Cabo Verde, Cambodia, Canada, Central African Republic, Chad, Chile, Colombia, Comoros, Congo, Cook Islands, Costa Rica, Côte d’Ivoire, Croatia, Cyprus, Czech Republic, Democratic Republic of the Congo, Denmark, Djibouti, Dominica, Dominican Republic, Ecuador, El Salvador, Estonia, Fiji, Finland, France, Gabon, Gambia, Georgia, Germany, Ghana, Greece, Grenada, Guatemala, Guinea Guyana, Honduras, Hungary.

Iceland, Ireland, Italy, Japan, Jordan, Kenya, Kiribati, Latvia, Lesotho, Liberia, Liechtenstein, Lithuania, Luxembourg, Madagascar, Malawi, Maldives, Mali, Malta, Marshall Islands, Mauritius, Mexico, Mongolia, Montenegro, Namibia, Nauru, Netherlands, New Zealand, Niger, Nigeria, North Macedonia, Norway, Panama, Paraguay, Peru, Poland, Portugal, Republic of Korea, Republic of Moldova, Romania, Saint Kitts and Nevis Saint Lucia, Saint Vincent and the Grenadines, Samoa, San Marino, Senegal, Serbia, Seychelles, Sierra, Leone, Slovakia, Slovenia, South Africa, Spain, State of Palestine, Suriname, Sweden, Switzerland, Tajikistan, Timor-Leste, Trinidad and Tobago, Tunisia, Uganda, United Kingdom, United Republic of Tanzania, Uruguay, Vanuatu, Venezuela, Zambia.

O lumânare uitată aprinsă în coșul de Paște a provocat incendiu într-un apartament

O femeie din Bender a provocat astăzi un incendiu în apartamentul său după ce a uitat un coș de Paște cu o lumânare aprinsă pe masa din bucătărie.

Incidentul s-a produs după ce femeia a părăsit apartamentul, uitând să stingă lumânarea. Flăcările au dat foc coșului de Paște, care la rândul său a aprins draperiile din bucătărie, transmite newtv.md.

Vecinii au observat fum ieșind de sub ușa din față a apartamentului și au sunat imediat la pompieri. Aceștia au sosit la fața locului în câteva minute și au reușit să stingă incendiul în 18 minute.

Focul a distrus o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați din bucătărie, inclusiv masa și draperiile.

Vladimir Zelenski, în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani: ,,Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr”

Președintele Vladimir Zelenski a făcut apel la ucraineni, cu ocazia Paștelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alții și pentru soldații de pe front, spunând că Dumnezeu – care are „steagul ucrainean pe umăr” – va duce la victoria vieții în fața morții, relatează Reuters.

Zelenski îi cheamă pe ucraineni să se roage pentru soldații de pe frontFoto: Captură de ecran

„Să ne rugăm unii pentru alții. Când ne-am apropiat cu toții unii de alții, nu mai suntem străini unii de alții”, a spus Zelenski într-un videoclip cu versuri postat în social media, transmite moldova1.md.

Aflat în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani, un monument spiritual și arhitectural al credinței țării, Zelenski a declarat că Ucraina luptă de 802 zile împotriva Rusiei pentru o victorie.

„Biblia ne învață să ne iubim aproapele. Iar prezentul a dezvăluit adevăratul sens al acestui cuvânt. Cu toții am devenit vecini unii față de alții. Iar fostul nostru vecin, care ne făcea să credem că este un frate, a fost mereu distant față de noi. A încălcat toate poruncile, a râvnit la casa noastră și a venit să ne ucidă. Întreaga lume vede asta. Dumnezeu o știe. Și noi credem: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Deci, cu un astfel de aliat, viața va învinge cu siguranță moartea. Paște fericit tuturor, compatrioți ucraineni! Hristos a înviat! El a înviat cu adevărat!”, a spus liderul de la Kiev.

Creștinii ortodocși, inclusiv Biserica Ortodoxă din Ucraina și Rusia, sărbătoresc Paștele astăzi, 5 mai, în timp ce majoritatea bisericilor occidentale au celebrat sărbătoarea la 31 martie.

Mesajul de Paște al premierului Dorin Recean: ,,Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi”

Premierul Dorin Recean a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului și a Sfintelor Sărbători de Paști.

,,Sărbătorile Pascale să vă aducă pace în suflet, liniște în casă și multă bucurie.

Puterea oamenilor noștri este în unitate și solidaritate, în toate lucrurile în care credem și pentru care muncim zi de zi. Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi, părinți, frați și surori, plini de speranță și încrezători în viitor.

Sărbători Luminate tuturor!”, a scris Dorin Recean.

Caz revoltător într-o localitate din raionul Hânceşti. Doi adolescenţi, în vârstă de 15 ani, au fost bătuţi cu pumnii şi picioarele de un coleg de clasă
Articolul anterior
Propaganda din Rusia a amenințat cu un atac nuclear asupra țării care îl arestează pe Putin
Articolul următor