Cinci copii, cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani, au murit într-un accident violent, în New York, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un copac și apoi a luat foc, potrivit New York Post.
Mașina era condusă de un adolescent de 16 ani, care, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, s-a izbit violent de un copac și a luat foc. Toți copiii din mașină erau rude și se îndreptau spre casă.
În urma impactului devastator, au murit șoferul de 16 ani, alți trei băieți și o fată, au declarat autoritățile.
Singurul supraviețuitor al accidentului este un copil de 9 ani, care a reușit să iasă singur din mașină, fiind transportat ulterior la Centrul Medical Westchester pentru îngrijiri medicale. Micuțul era în stare stabilă.
Este posibil ca șoferul să fi adormit la volan, conform informațiilor din presă.
„Șase copii se aflau în mașină, însă doar unul a supraviețuit. Durerea pe care o simțim nu poate fi exprimată în cuvinte. Nu am vrea să se întâmple asta nimănu”, a spus Billips, unul dintre tați.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea acestui accident.