Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, aflat în prima sa vizită oficială la Chișinău

Prim-ministrul României Nicolae-Ionel Ciucă, aflat în prima sa vizită oficială la Chișinău, a fost primit astăzi de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Maia Sandu, la discuția cu Ciucă: Am ieșit cu bine din iarnă, inclusiv datorită sprijinului RomânieiFoto: gov.ro

Cu această ocazie, Maia Sandu a mulțumit României pentru tot sprijinul acordat, astfel încât populația și economia Republicii Moldova să treacă cu bine peste iarna complicată, determinată de o creștere exponențială a costurilor la energie și gaze, precum și de lipsa acută a furnizării acestor resurse, în special prin întreruperea furnizării de către Gazprom timp de câteva luni.

”Am ieșit bine din iarnă și acest lucru s-a întâmplat inclusiv sprijinului Dvs. Avem subiecte importante pe agendă, pe de o parte încercăm să menținem stabilitate în țară și să oferim siguranță cetățenilor, pe de altă parte încercăm să creștem reziliența economiei, pentru a crește standardele de viață în Republica Moldova și Dvs ne sprijiniți pe toate aceste dimensiuni”, a declarat Maia Sandu.

Premierul Ciucă a mulțumit, la rândul său, pentru decizia Parlamentului Republicii Moldova de a adapta legislația în conformitate cu hotărârea Curții Constituționale, respectiv de a acorda limbii române statutul de limbă oficială în Republica Moldova.

”Vizita la Chișinău, un loc de suflet pentru români, îmi oferă prilejul să reafirm sprijinul necondiționat pentru Republica Moldova în parcursul european, dar și pentru dezvoltarea economiei, implementarea reformelor şi bunăstarea tuturor cetățenilor săi. Vreau să apreciez în mod deosebit modul exemplar în care autoritățile Republicii Moldova au reușit să gestioneze, cu largul sprijin internațional, situația de securitate și amenințările actuale. România va rămâne mereu alături de Republica Moldova, indiferent de dificultatea temelor de securitate din regiune”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Maia Sandu a prezentat pașii făcuți de Republica Moldova pentru îndeplinirea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene în scopul pregătirii deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Principalele probleme ale justiției au fost invocate în paralel cu eforturile Guvernului Republicii Moldova de a asigura stabilitatea, securitatea și siguranța fiecăruia dintre cetățeni. În privința acestor aspecte, doamna președintă Maia Sandu a salutat cooperarea deosebită între România și Republica Moldova, pentru a depăși provocările generate de încercările repetate de destabilizare a situației politice și sociale intervenite din partea Federației Ruse.

Prim-ministrul Ciucă a subliniat angajamentul total al României în susținerea Republicii Moldova, atât pe parcursul său european, cât și pentru consolidarea situații economice și menținerea stabilității și a securității în fața provocărilor hibride la care este supusă.

Totodată, a fost prezentat stadiul implementării programului de sprijin finanțat cu 100 de milioane de euro de către Guvernul României. În acest sens, premierul român a anunțat deblocarea primei părți de 25 milioane euro a acestui program, care a fost aprobată de către Guvernul României.

Din perspectiva cooperării la nivelul mediului de afaceri, ambele părți au arătat deschidere pentru a încuraja mediul de business de pe ambele maluri ale Prutului să colaboreze în domeniile de interes reciproc și relevante pentru potențialul de dezvoltare economică.

În vizita oficială, premierul României este însoțit de ministrul Apărării, Angel Tîlvâr, ministrul Energiei, Virgil Popescu, Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean.

O tânără din Republica Moldova este noua campioană europeană la box

O tânără sportivă din Republica Moldova a devenit campioană europeană la box. Este vorba despre Daria Cozorez, care a luat aurul la Campionatul European de la Belgrad.

O tânără moldoveancă devenit campioană europeană la boxFoto: Olympic.md

Potrivit Comitetului național olimpic și sportiv din Republica Moldova, Daria Cozorez a devenit campioană europeană la box în categoria de greutate +81 kg.

În finala de la Belgrad, ea a dispus de rusoaica Kristina Tkacheva. Podiumul a fost completat de Reka Hoffmann (Ungaria) și Sara Miljkovic (Serbia).

Astăzi, în finală va concura Alexandru Paraschiv (63,5 kg). El îl va întâlni pe rusul Gabil Mamedov. 

Un alt pugilist moldovean, Vasile Cebotari (71 g) s-a ales cu medalia de bronz.

Ministra pentru Integrare Europeană Cristina Gherasimov a avut o întrevedere cu Igli Hasani, Ministru pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Albania

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană Cristina Gherasimov s-a aflat ieri, 27 aprilie, la Tirana, unde a avut o întrevedere productivă cu Igli Hasani, Ministru pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Albania.

Cristina Gherasimov, la Tirana: Avem aceleași aspirații europeneFoto: Gov.md

Aceasta este cea de-a doua țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, pe care oficiala de la Chișinău o vizitează în aceste zile, pentru a consolida dialogul politic bilateral și a cunoaște mai îndeaproape experiența de integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest.

„Am discutat cu omologul meu despre drumul Albaniei spre Uniunea Europeană, despre agenda europeană a țărilor noastre și am menționat importanța schimbului de bune practici cu instituțiile din Republica Moldova. Aceasta ne-ar ajuta să fim mai rapizi și mai eficienți în procesele de adoptare a standardelor europene și a aquis-ului comunitar. Suntem, totodată, interesați în experiența acumulată de Albania, în sectoarele-cheie, pe durata celor doi ani ai negocierilor de aderare”, a menționat Cristina Gherasimov după întrevederea cu oficialul albanez.

De asemenea, ea i-a mulțumit ministrului Igli Hasani pentru discuție și și-a exprimat deschiderea pentru o colaborare constantă în domeniul aderării la UE între țările noastre. „Avem aceleași aspirații europene, iar o bună cooperare la nivel instituțional ar putea genera și inițiative din partea societății civile, a mediului academic sau de afaceri, care să contribuie la realizarea obiectivului strategic de integrare europeană”, a spus, la Tirana, viceprim-ministra Cristina Gherasimov.

Foto: Gov.md

Școala de Muzică ,,Maria Bieșu” din Chișinău a împlinit 50 de ani de la fondare

Primăria municipiului Chișinău informează că Școala de Muzică „Maria Bieșu” din Capitală a împlinit 50 de ani de la fondare. Cu această ocazie a fost organizat un concert jubiliar cu genericul: „50 de ani suntem Muzică Și Muzică dăruim”.

Școala de Muzică Maria Bieșu a împlinit 50 de ani de la fondareFoto: Primăria Chișinău

Evenimentul a fost organizat ieri, 27 aprilie, la Sala cu Orgă de către Primăria Chișinău și Școala de Muzică „Maria Bieșu”.

Acesta a fost dedicat activității prodigioase pe parcursul a 50 de ani, desfășurate în domeniul învățământului artistic extrașcolar și contribuția substanțială în educarea tinerei generații, în spiritul valorilor culturale naționale.

Protagoniștii concertului au fost:

– Corul Școlii, dirijor Tatiana Fanian, maestru de concert Elizaveta Bondari;

– Ansamblul de chitariști, profesor Nicolae Ceaus;

– Orchestra de acordeoniști CONSONANS, conducător Tatiana Cantemirova;

– Ansamblul de violoniști DIVERTISMENT, conducător Elena Soțchii, maestru de concert Sergiu Soțchii;

– Soliști: Igor Podgoreanu – Artist Emerit, Valentin Tuhari – Om Emerit, Tatian Gavriliță, Mihai Duminică și Elevii Școlii de Muzică „Maria Bieșu”;

– Invitat special: Vladimir Dragoș – Artist al Poporului, maestru de Concert Nichita Popov.

Școala de Muzică pentru copii nr. 3 a apărut în anul 1974, cu un contingent de 60 de elevi. La 25 octombrie 2012, Primăria Chișinău a conferit instituției, numele unei legende a muzicii academice, Primadona Operei Naționale, Maria Bieșu. 

În prezent, peste 400 de elevi studiază la Școala de Muzică „M. Bieșu”, instruiți de o echipă de 52 de profesori dedicați. Elevii sunt instruiți în cadrul secției pian de bază, instrumente cu coarde, instrumente populare, instrumente aerofone și de percuție și secția canto. 

În instituție activează cu succes orchestra de acordeoniști „Consonans”, ansamblul de violoniști „Divertisment”, ansamblul de chitariști „Picado”, corul claselor minore și superioare.

Prin toate activitățile sale, Şcoala de Muzică „Maria Bieșu”, contribuie plenar la educația artistică a tinerilor, având un impact pozitiv asupra personalităţii fiecărui elev.

În palmaresul școlii aceștia aduc diplome și medalii, participând la diverse festivaluri, concursuri municipale, naționale și internaționale.

Un băiat de 17 ani a făcut infarct la școală și a decedat
Articolul anterior
Scandal la Aeroportul Chișinău: O familie de cetățeni ruși, care intenționa să ajungă în Israel, se plânge că a fost reținută de polițiștii de frontieră
Articolul următor