Povestea impresionantă a femeii care nu a știut să scrie până la 39 de ani și acum e o autoare de succes. Ce i-a schimbat viața

Deși nu a știut să scrie sau să citească o bună parte din viața ei de adult, autoarea și-a îndeplinit visul și acum a ajuns încoronată drept „Regina Crimei din Manchester”. Povestea ei pare desprinsă din cărți, dar este la fel de reală precum cariera pe care și-a construit-o.

Una dintre cele mai bine vândute autoare din Marea Britanie a uimit întreaga lumea cu povestea ei de viață uluitoare. Femeia care a lucra drept menajeră nu a știut să scrie sau să citească până la vârsta 39 de ani a publicat până acum nu mai puțin 27 de romane. Autoarea a vorbit, fără secrete, despre începutul ei greu în viață și acum spune că își dorește să fie un reprezentat al celor care nu au avut prea mult noroc, transmite a1.ro, conform dailymail.co.uk.

Karen Woods, în vârstă de 53 de ani, a scris prima ei carte la 39 de ani, după ce a învățat să scrie și să citească. Sătură de viața pe care o ducea, femeia a urmat un curs de alfabetizare pentru adulți – și în scurt timp, a devenit autorea cu cele mai multe cărți vânduti și romane puse în scenă.

Cunoscută drept „Regina Crimei din Manchester”, autoarea susține că învățatul i-a schimbat viața și acum își dorește să fie un reprezentant al oamenilor care din diferite motive au un început dificil în viață.

De atunci, aceasta a semnat un contract important cu un editor de carte cunoscut în Marea Britanie și a apărut în mai multe emisiuni TV în care și-a spus povestea.

„A fost pusă în grija statului, iar mama și tata s-au despărțit când aveam 13 ani”, a mărturisit ea, potivit susei. Toate aceste scuze, însă, nu contează. Dacă ai un pic de speranță și încredere în tine, orice este posibil. Simt că reprezint toți acei oameni care au avut începuturi grele în viață”, a adăugat aceasta.

„Vreau să fiu sursa de inspirație pentru femeile care cred că, pentru că au copii, nu pot face ce vor. Nimic nu este bătut în piatră dacă tu crezi în tine. Sunt la al 27-lea roman acum și visul meu nu se oprește aici”, a mai transmis Karen Woods.

„Scriu cărți reale, despre probleme reale și am fost numită „Regina Crimei din Manchester”. Întotdeauna mi-am dorit să port o coroană”, a glumit ea.

Karen a părăsit școala la vârsta 15 ani, după ce a rămas însărcinată și a pierdut copilul când sarcina a ajuns la 7 luni. Deși era adolescentă, până la acel moment, ea nu învățase să scrie sau să citească, deoarece avea probleme de concentrare și chiulea des alături de alți colegi, mai transmite aceeași sursă.

Până la 39 de ani, ea a lucrat ca menajeră, însă în momentul în care i s-a oferit o promovare, aceasta necesita și redactarea unor mail-uril. Acela a fost momentul în care a urmat cursul de alfabetizare și, după două încercări, a trecut testul necesar pentru a absolvi programul.

„Când lucram ca femeie de serviciu și am primit promovarea, am pierdut o grămadă de nopți crezând că vor afla că nu știu să citesc sau să scriu”, a povestit Karen. „M-am gândit că aș putea să mă retrag, dar m-au trimis la un curs de alfabetizare și, pe măsură ce timpul trecea, lecțiile au început să mă intereseze.

„Odată ce am primit certificatul în mână, mi-am dat seama că orice era posibil – știam să citesc și să scriu și eram la fel ca toți ceilalți”, a mai adăugat.

Pentru că visul ei era să scrie un roman, în doar trei luni, Karen Woods a terminat prima ei carte, „Broken Youth”, scrisă de mână. În ciuda lipsei sale de încredere, manuscrisul a fost preluat de o prestigioasă editură din Manchester și acela a fost doar începutul.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Ce înseamnă „alo”, de fapt. Cum am ajuns să folosim mereu cuvântul când răspundem la telefon
Articolul anterior
Norvegia testează cu succes un medicament pentru cancer după 18 ani de studii
Articolul următor