Poliția atenționează că pe o porțiune de drum din centrul capitalei va fi suspendat traficul rutier. Este vorba despre strada 31 August 1989, și anume tronsonul cuprins între străzile A.Pușkin și M. Eminescu.
Potrivit informației oferite de către reprezentanții Inspectoratului General de Poliție, restricțiile de circulație se impun în legătură cu desfășurarea unor lucrări de reparare a drumurilor.
Circulația va fi sistată pentru perioada 28 martie – 31 mai, curent.
În context, oamenii legii solicită tuturor participanților la traficul rutier să ocolească zona respectivă și să se conformeze indicațiilor agenților de circulație.
De astăzi zilele încep să se mărească. La noapte vom avea cea mai lungă noapte din an
Solstiţiul de iarnă din emisfera nordică, la 21 decembrie, marchează începutul iernii astronomice, iar în această zi, cea mai „scurtă” din an, sunt cele mai puţine ore de lumină, respectiv cele mai multe ore de întuneric. Vor fi 8 ore şi 50 de minute de lumină naturală, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute, scrie jurnal.md.
Solstiţiile (când ziua este cea mai scurtă – sau cea mai lungă, în cazul solstiţiului de vară), ca şi echinocţiile (când ziua este egală cu noaptea) sunt consecinţa mişcarii reale a Pământului în jurul Soarelui şi a înclinării axei Pământului.
Echinocţiile şi solstiţiile se produc atunci când Soarele ocupă o anumită poziţie pe cer.
Solstiţiile şi echinocţiile au loc deoarece axa de rotaţie a Pământului este înclinată cu 23,4 grade în raport cu orbita Pământului în jurul Soarelui.
Această înclinare determină anotimpurile planetei, deoarece emisfera nordică şi cea sudică primesc cantităţi inegale de lumină solară pe parcursul unui an.
Au ajutat la marcarea schimbării anotimpurilor
În mod tradiţional, solstiţiile de vară şi de iarnă au ajutat la marcarea schimbării anotimpurilor – împreună cu echinocţiile de primăvară şi de toamnă.
Cu toate acestea, meteorologii din zilele noastre folosesc în mod oficial înregistrările de temperatură pentru a trasa linii între anotimpuri.
Din martie până în septembrie, emisfera nordică este înclinată mai mult spre Soare, ceea ce determină primăvara şi vara, notează News.ro. Din septembrie până în martie, emisfera nordică este înclinată mai departe de Soare, astfel încât se simt toamna şi iarna. În emisfera sudică, lucrurile stau invers.
Deoarece Pământul este înclinat pe axa sa, arcul pe care se deplasează Soarele în timpul zilei va creşte şi va scădea de-a lungul anului, pe măsură ce polul Pământului se îndreaptă fie spre Soare, fie se îndepărtează de acesta.
Solstiţiul de iarnă are loc în punctul minim pentru emisfera nordică, când Soarele se află cel mai jos pe cer.
În acest moment, Polul Nord al Pământului este îndreptat în direcţia opusă Soarelui (motiv pentru care este mult mai frig în emisfera nordică).
Pentru persoanele care locuiesc în emisfera sudică, Polul Sud este îndreptat spre Soare, ceea ce face să înceapă vara.
Aşadar, în două momente din fiecare an – care se numesc solstiţii – Pământul este înclinat cel mai mult faţă de Soare.
Emisfera înclinată cel mai mult spre Soare are parte de cea mai lungă zi, în timp ce emisfera aflată mai departe de Soare are parte de cea mai lungă noapte.
Durata zilei are valoarea minimă din an
În timpul solstiţiului de vară al emisferei nordice – care cade întotdeauna în jurul datei de 21 iunie – emisfera sudică trece prin solstiţiul de iarnă.
De asemenea, în timpul solstiţiului de iarnă al emisferei nordice – care cade întotdeauna în jurul datei de 21-22 decembrie – în emisfera sudică este solstiţiul de vară.
La data solstiţiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27 la sud de punctul cardinal est şi apune tot cu acelaşi unghi spre sud faţă de punctul cardinal vest.
La momentul amiezii el „urcă” – ţinând cont de latitudinea medie a României, care este de 45° – la numai 21° faţă de orizont.
În consecinţă, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti).
Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.
Solstiţiile au loc în acelaşi timp în întreaga lume, dar orele locale variază în funcţie de fusurile orare.
„Soarele stă pe loc”
În 2024, solstiţiul de iarnă are loc în România, sâmbătă, 21 decembrie, la ora 11:21, potrivit astro-urseanu.ro. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.
Cuvântul solstiţiu provine din latinescul „sol” – soare şi „sistere” – a sta pe loc. Deci, în traducere liberă, înseamnă „soarele stă pe loc”.
Asta, pentru că timp de câteva zile înainte şi după solstiţiu, traiectoria Soarelui pe cer pare să îngheţe. Schimbarea înălţimii sale la amiază este atât de mică, încât traiectoria Soarelui pare să rămână aceeaşi sau să stea nemişcată.
Pământul nu este singura planetă cu solstiţii şi echinocţii; orice planetă cu o axă de rotaţie înclinată le-ar vedea. Totuşi, anotimpurile altor planete nu sunt egale din punct de vedere climatic cu cele de pe Pământ.
În primul rând, planetele variază în ceea ce priveşte înclinaţiile lor axiale. Axa de rotaţie a planetei Venus, de exemplu, este înclinată cu doar trei grade, astfel încât există o diferenţă sezonieră mult mai mică între solstiţiile de vară şi de iarnă venusiene decât cele de pe Pământ.
În plus, planete precum Marte au orbite mai puţin circulare decât cele ale Pământului în jurul Soarelui, ceea ce înseamnă că distanţele lor faţă de Soare variază mai mult decât ale noastre, cu efecte corespunzătoare mai mari asupra temperaturii sezoniere.
Înclinarea axială a Pământului joacă un rol mult mai important decât orbita sa aproape circulară în reglementarea anotimpurilor anuale.
Pământul se apropie cel mai mult de Soare
Astfel, Pământul se apropie cel mai mult de Soare în fiecare an la aproximativ două săptămâni după solstiţiul din decembrie, în timpul iernii din emisfera nordică.
Pământul este cel mai departe de Soare la aproximativ două săptămâni după solstiţiul din iunie, în timpul verii din emisfera nordică.
În ceea ce priveşte astrele, odată cu solstiţiu, se intră în zodia Capricornului, ceea ce înseamnă că se va pune mai mult accent pe seriozitate şi odihnă.
Intrarea în zodia Capricornului înseamnă stabilirea de planuri şi rezoluţii pentru noul an, organizare, reorganizare şi curăţenie în toate domeniile vieţii.
Atac terorist la un târg de Crăciun din Germania: Cel puțin șase morți și 205 de răniți
Cel puțin șase persoane au fost ucise și 205 au fost rănite, dintre care 41 se află în stare critică, după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea de la Piața de Crăciun din Magdeburg, Germania. Bilanțul tragediei a fost actualizat, iar autoritățile au transmis că atacatorul, reținut imediat după incident, s-ar fi aflat sub influența drogurilor, în momentul tragediei. Poliția investighează în continuare circumstanțele acestui atac violent, relatează BBC, Bild și Focus, scrie digi24.ro.
ACTUALIZARE 13.00 – Conform presei germane, bilanțul morților crește la șase, numărul răniților fiind de 205, dintre care 41 de persoane confirmate a fi în stare critică. Potrivit primelor teste, atacatorul se afla sub influența drogurilor, conform polițiștilor. În acest timp, mai mulți oficiali germani au mers în orașul german, pentru a depune flori în memoria celor uciși. Printre cei care au făcut acest gest se numără cancelarul Olaf Scholz, premierul landului Saxonia-Anhalt Reiner Haseloff, precum și mai mulți miniștri.
„Sunt consternat de atacul terorist de la Magdeburg, unde oameni nevinovaţi au fost ucişi şi răniţi. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor”, a transmis, sâmbătă, Klaus Iohannis. România este solidară cu poporul german în aceste momente de grea încercare. Anterior, şi premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj similar, alăturându-se liderilor din întreaga lume care au condamnat atacul.
O companie aeriană care opera zboruri la Chișinău își anulează toate cursele
Compania aeriană românească Bees Airlines a anunțat că va renunța la toate zborurile comerciale regulate, suspendând rutele operate din București, Suceava și Chișinău începând cu prima săptămână din ianuarie 2025, scrie safenews.md.
Decizia vine la mai puțin de șase luni de la lansarea operațiunilor regulate, în august 2024.
Printre rutele afectate se numără:
București – Suceava (ultimul zbor: 6 ianuarie 2025),București – Praga (ultimul zbor: 3 ianuarie 2025),București – Chișinău (ultimul zbor: 7 ianuarie 2025),Suceava – Karlsruhe (ultimul zbor: 6 ianuarie 2025),Suceava – Bergamo (suspendată deja din 20 decembrie 2024),Chișinău – Bologna (suspendată din 25 noiembrie 2024),Chișinău – Verona (ultimul zbor: 7 ianuarie 2025).
Zborurile dintre România și Israel, anulate recent „din motive de siguranță,” reprezintă un alt semnal de instabilitate pentru companie.Directorul general al companiei, Victor Antohe, a justificat anterior anulările printr-o „lipsă de pasageri,” însă Bees Airlines nu a oferit explicații oficiale pentru retragerea completă de pe piață. Situația financiară dificilă a companiei este evidentă: restanțe salariale, datorii către alte companii aeriene precum Dan Air și aeroporturi din România, și o amendă aplicată recent de ANPC, scrie boardingpass.ro.Mii de pasageri cu bilete rezervate sunt acum nevoiți să găsească alternative, iar mulți dintre aceștia se plâng de imposibilitatea de a contacta compania pentru rambursări. În conformitate cu legislația europeană, aceștia sunt eligibili pentru restituirea sumelor plătite, dar numeroase recenzii negative de pe rețelele sociale sugerează dificultăți majore în relația cu Bees Airlines.Cu o flotă compusă dintr-un singur Airbus A320 (YR-BUZ), Bees Airlines a încercat să pătrundă pe o piață competitivă, dar strategia sa a eșuat în mai puțin de jumătate de an. Viitorul companiei rămâne incert, mai ales în contextul cererilor de insolvență și litigiilor în instanță.Pasagerii afectați sunt sfătuiți să contacteze autoritățile competente sau să apeleze la platforme de mediere pentru a-și revendica drepturile.