Emilian Crețu, despre promovarea lui Usatîi, iubitul surorii sale: ”Eu în continuare țin la Maia Sandu”

Dacă Renato Usatîi i-ar solicita servicii de promovare contra plată lui Emilian Crețu, acesta ar refuza. Despre aceasta a vorbit Emilian Crețu în cadrul podcastului VB talks, transmite Știri.md.

„Eu în continuare țin la Maia Sandu și sper să țină bine hățurile, deși se mai duce trăsura în stânga și dreapta.

Este normal și firesc să am o atitudine și față de Maia, și față de Renato, care, vrem, nu vrem, face parte din familia mea. 

Dacă Renato ar spune să-l susțin contra unei sume de bani, nu aș face-o niciodată, deși au fost oferte foarte bănoase. Dacă va veni momentul să-l susțin pe Renato, eu am să zic, doar dacă coincide cu principiile mele. Eu l-am descoperit pe Renato ca un om super deștept, foarte deștept”, a mărturisit Emilian Crețu. 

Amintim că, deja de o bună perioadă de timp, politicanul Renato Usatîi este într-o relație cu sora actorului, Nina Crețu.

Scandalul în jurul concursului „Pedagogul anului”, aplanat. Decizia Ministerului Educației

 Ministerul Educației nu va retrage titlul „Educatorul anului” obținut de directoarea grădiniței „Guguță” din orașul Rîșcani, Valentina Moscalu. Decizia a fost luată după ce o comisie a examinat sesizările privind o pretinsă încălcare a Regulamentului concursului, scrie evz.ro. 

În data de 12 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării a inițiat examinarea retragerii titlului „Educatorul anului 2024”, obținut de directoarea grădiniței „Guguță” din orașul Rîșcani, Valentina Moscalu. Decizia a fost luată în urma sesizărilor cu privire la două sancțiuni care i-au fost aplicate premiantei de către autoritățile publice locale.

Ministerul Educației explica atunci că, la etapa republicană a concursului „Pedagogul anului”, sunt înaintați candidații care au obținut locurile I la etapa raională. Organul local de specialitate în domeniul învățământului (OLDSI) nu ar fi inclus actele cu privire la aplicarea sancțiunilor disciplinare.

După examinarea circumstanțelor cazului, Comisia a decis că Moscalu își poate păstra titlul.

„La 24 octombrie 2024, în adresa Ministerului Educației și Cercetării a fost expediată Dispoziția primarului orașului Rîșcani nr.104-C din 24 octombrie 2024 cu privire la revocarea sancțiunii disciplinare aplicate Valentinei Moscalu. În rezultatul analizării actelor și informațiilor colectate de către Comisia de examinare a corectitudinii conferirii titlului „Educatorul anului” și raportându-le la Hotărârea Guvernului nr.370/2006 cu privire la organizarea Concursului republican „Pedagogul anului”, Comisia nu a constatat temei legal de retragere a titlului „Educatorul anului” Valentinei Moscalu”, susține instituția.

Pentru a evita pe viitor situații similare, regulamentul concursului va fi modificat. Astfel, conform MEC, va fi introdusă obligația candidaților la concurs de a depune o declarație pe propria răspundere. Aceasta va viza lipsa sancțiunilor disciplinare și lipsa altor abateri de etică și disciplină.

Concursul republican „Pedagogul Anului” 2024 s-a desfășurat în trei etape. Anul acesta a avut trei categorii de învingători: educatorul anului, învățătorul anului și profesorul anului.

Pedagogii care s-au clasat pe locul I au fost premiați cu câte 50 000 de lei și li s-a conferit titlul „Pedagogul anului”. Câștigătorii locului II au primit câte 25 000 de lei și Diploma de onoare a MEC. Cei de pe locul III – câte 15 000 de lei și Diploma de onoare a MEC.

Valentina Moscalu a luat premiul I, la categoria „Educatorul anului”.

„Acest premiu este o responsabilitate în activitatea ulterioară. Sunt plăcut surprinsă, dar cred că cel mai mare merit aparține copiilor. M-au susținut în toate activitățile mele. Nu știu dacă aș face altceva mai bine decât instruirea copiilor preșcolari”, a declarat Moscalu, într-un interviu pentru M1.

Caz tragic: Un tânăr de 20 de ani a murit călcat de tren

Un tânăr în vârstă de 20 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a fost călcat de tren în zona localităţii Vatra din municipiul Chişinău, scrie newtv.md.

Cazul s-a produs în dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie, în jurul orei 8:30, iar conform informațiilor preliminare, tânărul stătea așezat pe linia de cale ferată.

În urma impactului, victima a decedat pe loc, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.

Un avion cargo s-a prăbușit peste o casă, lângă aeroportul din Vilnius

Un avion cargo DHL s-a prăbuşit luni în apropierea aeroportului din Vilnius, în jurul orei 03:30 GMT, au declarat purtătorii de cuvânt ai aeroportului din capitala Lituaniei şi poliţia pentru Reuters. O persoană a fost declarată decedată, scrie digi24.ro

Potrivit aerotime.aero, site-ul de urmărire a zborurilor FlightAware arată că aeronava cargo a decolat de pe Aeroportul Leipzig/Halle (LEJ) la ora 03:08 CET, potrivit News.ro. 

Postul local de ştiri Delfi Plus informează că aeronava s-a prăbuşit pe strada Žirnių, într-o zonă rezidenţială, pe o clădire rezidenţială cu două etaje, şi a provocat un incendiu. Se pare că în aeronavă se aflau patru persoane: doi piloţi şi doi angajaţi DHL. Salvatorii au reuşit să elibereze un pilot din carlingă, iar acesta şi-a recăpătat cunoştinţa. Alte două persoane au fost preluate pentru îngrijiri medicale de urgenţă. O persoană a murit. Toate persoanele din casa pe care s-a prăbuşit avionul au supravieţuit.

Tot mai multe cazuri de tuberculoză înregistrate în Republica Moldova
Articolul anterior
Evenimentul “Fete deștepte și cochete” la cea de a VI-a ediție
Articolul următor