Air Moldova explică motivul anulării zborurilor

Compania aeriană Air Moldova a venit cu explicații despre cele 3 zboruri anulate pe 12 aprilie 2023.

Air Moldova - Wikidata

Potrivit Air Moldova, conturile companiei au fost blocate, iar respectiv aceasta nu a avut posibilitatea să achite serviciile Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău, aeronavelor contractate în regim wet lease și alimentarea cu combustibil a acestora pentru a opera cele 3 zboruri, ulterior anulate.

La ora actuală, Air Moldova a ajuns la un numitor comun cu creditorul care a blocat conturile și poate opera cu acestea în regim normal.

Cu toate că, Air Moldova se află într-o situație dificilă, fără aeronavele proprii din luna martie,  compania a fost condiționată de către bancă să majoreze suma de depozit pentru garantarea rambursării biletelor neutilizate. 

Air Moldova nu încasează o mare parte din bani în urma vânzărilor online, astfel formându-se un deficit de mijloace bănești necesare pentru activitatea companiei.

Compania a înaintat băncii o rugăminte de a revedea condițiile stabilite, fapt ce ar permite utilizarea a unei părți din suma de depozit pentru achitarea prestatorilor, în special pentru următoarele 2 săptămâni având în vedere fluxul sporit de pasageri din cauza sărbătorilor pascale. Din păcate banca refuză să înțeleagă situația, ceea ce rezultă în cazul nerespectării condițiilor punctate ca prestatorii să refuze deservirea companiei și să o forțeze să anuleze zboruri. Astfel au de suferit pasagerii și angajații companiei.

Echipa Air Moldova continuă să depună efort pentru a depăși toate impedimentele create prin negocierile constante cu partenerii săi. Zborurile de astăzi seară nu au suferit modificări.

În final, Air Moldova și-a cerut scuze de la clienții companiei, menționând că aceasta își va continua activitatea.

,,Stimați pasageri, ne cerem scuze pentru incomoditățile create și vă garantăm rambursarea costului biletelor pentru zborurile anulate. Înțelegem nemulțumirea și dezamăgirea dumneavoastră  dar aceasta este realitatea cu care ne confruntăm.

Air Moldova își continuă activitatea.”, a transmis compania.

Zelenski a răbufnit după ce Witkoff a transmis că soluția pentru pace în Ucraina se învârte în jurul a „cinci teritorii”

Preşedintele Volodimir Zelenski a răspuns marţi unor declaraţii făcute de trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, care a vorbit despre „cele cinci teritorii” în jurul cărora gravitează cheia unui acord de pace cu Rusia, scrie news.ro

Witkoff s-a întâlnit săptămâna trecută cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg.Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat luni la Fox News că acordul de pace va include o reglementare a „aşa-numitelor cinci teritorii”, fără a preciza despre ce anume este vorba.

Anterior, într-un interviu cu Tucker Carlson, Witkoff a spus că „cea mai mare problemă în acest conflict sunt aşa-numitele patru regiuni”, dar când a început să le enumere, a enumerat cinci: „Donbas, Crimeea, Luhansk şi alte două”.

Unele declaraţii ale emisarului preşedintelui SUA cu privire la soluţionarea invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina au atras însă critici la Casa Albă şi în rândul republicanilor, inclusiv din partea trimisului lui Trump pentru Ucraina şi Rusia, generalul Keith Kellogg, potrivit Reuters, citată de News.ro.

„În ceea ce priveşte teritoriul, Ucraina este un stat suveran, iar toate teritoriile aparţin statului unitar Ucraina. Prin urmare, din nou, numai poporul Ucrainei poate vorbi despre teritoriile statului nostru. Şi ştiţi că, pentru noi, acestea sunt linii roşii – a recunoaşte orice teritoriu ocupat temporar ca fiind nu ucrainean, ci rusesc. Prin urmare, din nou, reprezentanţii în cauză discută despre probleme care nu sunt de competenţa lor”, a punctat marţi Zelenski în timpul unei conferinţe de presă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Odesa, relatează Interfax-Ucraina.

A supraviețuit ca prin minune! Un copil de doar doi ani a căzut de la etajul 7 al unui bloc

Un copil de doi ani a supraviețuit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din București, România. Micuțul a fost găsit în viață și a fost dus de urgență la spital, scrie adevărul.ro.

Copilul s-ar fi urcat pe calorifer, iar când a ajuns la geam s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la mare înălțime.

Micuțul se afla acasă alături de părinții săi. El a fost preluat conștient de la fața locului și a fost dus la spital.

Potrivit Poliției, incidentul a avut loc marți, 15 aprilie 2025, în București. Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați, în jurul orei 13:00, prin apel 112, de către o femeie.

„Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii din cadrul subunității au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un copil, în vârstă de 2 ani. De asemenea, la adresă s-a deplasat și un echipaj medical, care a acordat primele îngrijiri medicale minorului în cauză, ulterior acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare”, a transmis Poliția Capitalei.

La sosirea echipajelor de intervenție, copilul era conștient. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind apoi transportat la spital.

Micuțul este stabil respirator și hemodinamic, dar prezintă multiple leziuni grave.

Diagnosticul include traumatism cranio-cerebral mediu cu fracturi craniene multiple, traumatism toracic cu fracturi, fractură de bazin și de femur. În prezent, copilul este internat la Secția de Terapie Intensivă.

Cercetările sunt continuate de către Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă.

Corea de nord a devenit cel mai mare furnizor de artilerie pentru armata rusă. Între 4 și 6 milioane de obuze livrate

Majoritatea proiectilelor de artilerie utilizate de forțele ruse în războiul din Ucraina în anul 2024 au fost fabricate în Coreea de Nord, dezvăluie o investigație comună a agenției Reuters și a Open Source Center (OSC), publicată marți, 15 aprilie.

Phenianul a devenit un aliat militar cheie al Rusiei, furnizând obuze de artilerie, rachete și, conform informațiilor serviciilor secrete din Coreea de Sud și a celor ucrainene, chiar soldați pentru câmpul de luptă, în schimbul produselor petroliere și al tehnologiei avansate de producție de rachete, notează The Kyiv Independent și The Moscow Times.

Rapoartele tehnice interne ale Ministerului rus al Apărării, obținute în ancheta de presă, indică faptul că, în unele unități militare ruse, între 75% și 100% din obuzele de artilerie sunt fabricate în Coreea de Nord.

În general, Phenianul furnizează aproximativ jumătate din toate proiectilele de artilerie utilizate de trupele ruse, potrivit agenției ucrainene de informații militare (HUR), citată de Reuters.

Livrările de arme din Coreea de Nord către Rusia au început cel târziu în septembrie 2023, după o vizită efectuată la Phenian, în iulie, de către ministrul rus al Apărării de atunci, Serghei Șoigu, a constatat ancheta de presă.

Între septembrie 2023 și 17 martie 2025, patru nave rusești de marfă – Angara, Maria, Maya-1 și Lady R – au transportat încărcături militare de 64 de ori din portul nord-coreean Rajin către porturile rusești de la Dunăre și către portul Vostochny.

Conform imaginilor din satelit, navele au transportat cel puțin 15.809 containere în total. De asemenea, livrările din Coreea de Nord au fost transportate pe calea ferată numită „Podul Prieteniei”, peste râul Tumanna (Tumen), în Primorie.

Livrările au atins vârful în ianuarie 2024, cu șapte loturi pe lună, iar navele de marfă transportă în prezent aproximativ trei loturi de proiectile pe lună, potrivit anchetei jurnalistice.

Open Source Center, organizație cu sediul în Regatul Unit, estimează că cele 64 de transporturi au inclus între 4 milioane și 6 milioane de obuze de artilerie.

Proiectilele au fost transportate pe calea ferată la depozite din apropierea frontierei ruso-ucrainene, în principal la Tikhoretsk, în Krasnodar Krai din Rusia.

Anterior, președintele rus Vladimir Putin a descris Coreea de Nord drept un „partener” și a menționat că tratatul de cooperare militară dintre Moscova și Phenian, semnat anul trecut, a intrat în vigoare.

De asemenea, pe 27 martie, Putin a sugerat că țările „prietene” cu Rusia, inclusiv Coreea de Nord, ar putea lua parte la procesul de pace și la negocierile care să pună capăt conflictului din Ucraina.

Anastasia Fotachi, cu burtica rotunjoară pe final de sarcină. Noi imagini superbe postate de bloggeriță
Articolul anterior
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din nou la izolare
Articolul următor
Close menu