Un bărbat a murit într-o celulă dintr-o închisoare, după ce a fost „mâncat de ploșnițe”

Un bărbat a murit într-o celulă dintr-o închisoare din Atlanta după ce a fost „mâncat de viu de insecte și ploșnițe”, a susținut avocatul familiei, citat de BBC.

Bătaie într-o închisoare din Venezuela: 29 de morți | Digi24

Lashawn Thompson se afla într-o aripă a închisorii unde erau deținuții cu probleme de sănătate mintală.

Avocatul familiei, Michael D Harper, a făcut publice fotografii în care se vede cum corpul lui Thompson era acoperit de insecte. El a cerut o anchetă penală.

„Thompson a fost găsit mort într-o celulă murdară din închisoare după ce a fost mâncat de viu de insecte și ploșnițe”, a spus Harper într-un comunicat. „Celula în care era nu era potrivită pentru un bolnav. Nu merita asta”.

Potrivit raportului medico-legal, deținutul fusese găsit inconștient în celulă în 19 septembrie, la trei luni după arestarea sa, și a fost declarat mort în ciuda încercărilor polițiștilor și medicilor de a-l resuscita, potrivit USA Today.

Avocatul susține că în dosarul deschis în acest caz se arată că personalul închisorii și medicii  au observat că starea lui Thompson se deteriorează, dar nu au făcut nimic pentru a-l ajuta sub o formă, a relatat CBS News.

În raportul medicului legist se menționează că bărbatul a suferit o „infecție severă din cauza ploșnițelor” în timp ce se afla în celula lui din secția de psihiatrie, dar este negat faptul că ar fi fost semne clare de traumă pe corpul deținutului. Raportul nu precizează care este cauza morții, scrie Digi24.

Condițiile din celulă, așa cum se vede în imagini, sunt „oribile”, a spus Michael Potter, de la Universitatea din Kentucky: „M-am ocupat de problemele cauzate de ploșnițe de peste 20 de ani. Nu am văzut niciodată așa ceva, la un asemenea nivel”. Potrivit lui Potter, de obicei, mușcăturile de ploșnițe nu sunt mortale, dar în unele cazuri rare expunerea prelungită la o infestare masivă poate provoca anemie severă, care poate fi letală dacă este lăsată netratată.

În alte cazuri extreme, a spus el, victimele pot avea o reacție alergică și pot intra în șoc anafilactic, care poate fi, de asemenea, mortal.

Conducerea închisorii a anunțat o anchetă completă asupra circumstanțelor morții lui Thompson. În plus, a dispus alocarea imediată a sumei de jumătate de milion de dolari „pentru a elimina problemele cauzate de ploșnițe, păduchi și alte paraziți din închisoarea din Fulton County”.

Închisoarea a actualizat, de asemenea, „protocoalele de securitate pentru a include probleme legate de condițiile sanitare”. „Ancheta în desfășurare examinează detalii cu privire la îngrijirea medicală acordată și va stabili dacă în acest caz sunt justificate acuzații penale”, se arată în comunicat.

Descoperire macabră în Capitală: Cadavrul unei tinere a fost găsit azi dimineață în parcul Dendrariu

O descoperire macabră a avut loc azi-dimineață, 3 ianuarie, într-un parc din municipiul Chișinău. Oamenii legii au descoperit cadavrul unei tinere în vârstă de 27 de ani.

Potrivit oamenilor legii, la 3 ianuarie, în jurul orei 09:42, reprezentanții IP Buiucani au fost sesizați prin intermediul Serviciului 112 precum că în lacul din Parcul „Dendrariu” din Capitală a fost depistată o persoană înecată, transmite Știri.md.

La fața locului s-a deplasat conducerea și grupa operativă a IP Buiucani pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Ajunși la locul faptei, oamenii legii au depistat în apă cadavrul unei persoane. Aceasta a fost scoasă din apă și, în urma măsurilor întreprinse, s-a stabilit că victima este o tânără în vârstă de 27 de ani. 

În urma examinării cadavrului de către medicul legist, leziuni corporale nu au fost depistate. Cadavrul a fost îndreptat la CML, pentru efectuarea expertizei medico-legale, care urmează să stabilească cauza decesului.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Totodată, șefa Serviciului de Presă, Natalia Stati, a comunicat pentru Știri.md ca tânăra a fost internată într-o instituție medicală, din care a plecat fără știrea angajaților medicali într-o direcție necunoscută. 

Fostul bodyguard al lui Ilan Șor trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șansa”

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a fostului bodyguard al lui Ilan Șor, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic (prevăzută la art. 1813 din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2023.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada februarie – martie 2024, a acționat cu intenția de a contribui la finanțarea ilegală a partidului politic „Șansa”. Acesta a avut mai multe întâlniri cu un alt bărbat în municipiul Chișinău, în cadrul cărora au fost transmise sume de bani, fără respectarea reglementărilor legale privind finanțarea partidelor politice.

Învinuitul a fost reținut în momentul în care a primit suma de 613 500 lei de la celălalt bărbat. Acești bani urmau să fie transportați într-un apartament din Chișinău, unde, în timpul perchezițiilor, au fost descoperite aproximativ 4,6 milioane de lei. Sumele de bani erau pregătite pentru a fi ambalate în plicuri cu inscripția „Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor” și urmau să fie distribuite persoanelor care prestau servicii în interesul partidului „Șansa”, fără a fi declarate sau înregistrate conform reglementărilor legale. 

În total, suma implicată în această activitate ilegală este de aproximativ 5,2 milioane de lei. Acești bani au fost recunoscuți în calitate de corp delict și transmiși către Serviciul Fiscal de Stat pentru păstrare până la soluționarea cauzei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau închisoare de la 3 la 6 ani. 

Crimă la Fălești: Un bărbat a fost ucis în bătaie de un individ care a venit la el în ospeție

Un bărbat a murit, după ce a fost ucis în bătaie de către un consătean. Crima a avut loc la data de 1 ianuarie, în jurul orei 20:00, în localitatea Pînzăreni, din raionul Fălești, scrie pulsmedia.md.

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 58 de ani, care a consumat alcool cu un consătean în vârstă de 37 de ani, care a avenit la el în ospeție.

Înre cei doi s-ar fi iscat un conflict spontan, care a culminat cu o tragedie. Oaspetele a început cu bestialitate să lovească cazda, cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, dar mai multe fiind aplicate în regiunea cutii toracice, până când acesta și-a dat duhul.

Individul bătăuș a fost încătușat de către oamenii legii și escortat la IP Fălești pentru a fi audiat, ulterior a fost reținut pentru 72 de ore și a fost plasat în Izolatorul de Detenție Provizorie din Bălți.

Aici este de menționat că pe parcursul anului 2024, pe teritoriul R.Moldova au fost comise 123 de omoruri, toate fiind descoperite și stabiliți făptașii, dintre care 13 sunt în fază de urmărire penală.

Controverse după ce prima femeie director al Centrului de zbor NASA a refuzat să jure pe Biblie, ci a ales cartea astronomului Carl Sagan, „Pale Blue Dot”
Articolul anterior
S-a lansat pizza cu greieri prăjiţi. Zeci de bucăţi vândute în doar două zile, în Italia
Articolul următor