Rușii nu mai pot scăpa de încorporare. Noua lege semnată de Putin: ”Vânătoare de oameni pe scară largă”

Preşedintele Vladimir Putin a semnat vineri o lege prin care se creează un registru electronic de recrutare, care urmăreşte să-i împiedice pe ruşi să evite încorporarea.

Noul sistem va livra documentle privind mobilizarea către un portal al guvernului numit ”GosUslugi”. Odată ce ordinul de încorporare apare în portal, acesta va fi considerat livrat destinatarului, conform CNN și ziare.com.

Anterior, scrisorile scrise erau considerate valide doar atunci când erau prezentate fizic şi exista confirmare de primire.

Legea permite, de asemenea, ca orice persoană care ignoră un ordin de încorporare emis online să fie declarată legal fugar după o săptămână, cu interdicţia de a părăsi Rusia şi îngheţarea averilor.

În timpul mobilizării parţiale din Rusia, din septembrie anul trecut, bărbaţii au evitat încorporarea, plecând de la adresele la care erau înregistraţi, nesemnând pentru scrisori şi avertizându-şi familia şi colegii să nu facă acest lucru în numele lor.

Când Parlamentul rus a aprobat miercuri legea care face programul de recrutare al ţării mai eficient şi mai greu de eludat, a stârnit temeri că mai mulţi cetăţeni ar putea fi mobilizaţi în curând pentru a lupta în Ucraina.

Între timp, Kremlinul a caracterizat legea drept o simplificare a procesului de recrutare bianual al Rusiei.

Dar CNN a vorbit cu un număr de ruşi care resping asigurările Kremlinului şi spun că această mişcare pune bazele unei noi încercări de a forţa ruşii să meargă pe frontul din Ucraina.

„Nu cred o vorbă din asta”, a declarat Alexei, un avocat de 41 de ani din Moscova, pentru CNN. Deşi nu se află în intervalul oficial de vârstă pentru mobilizare, el nu se aşteaptă ca Kremlinul să respecte propriile linii directoare atunci când convoacă recruţi.

„Aceasta poate fi o încercare de a evita vânătoarea de oameni pe scară largă la care recurgeau înainte, care a provocat atât de multă panică”, a spus un rus de 25 de ani pe nume Artem. A evitat mobilizarea din septembrie, în ciuda faptului că a primit un ordin.

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Tragedie de Paște: o româncă aflată în țară de sărbători a aflat prin telefon că trei copii i-au murit într-un incendiu în Germania
Articolul anterior
O femeie a stat 3 zile la ușa casei pentru că a pierdut cheile. S-a lovit de un refuz când a sunat la 112: ”Cazul nu reprezintă o urgență”
Articolul următor