Marea paradă militară a lui Putin de la Moscova a ajuns un ”marș fără noimă”: ”Toți soldații ruși știu că nimic nu merge”

Moscova a celebrat, la scară vizibil redusă, 78 de ani de la victoria sovietică asupra Germaniei Naziste.

Visul lui Vladimir Putin era ca, măcar anul acesta, să sărbătorească zdrobirea Ucrainei sau măcar o victorie de imagine, cum ar fi cucerirea Bahmutului.

Însă ofensivele de până acum ale Moscovei în Ucraina au adus câștiguri minime și pierderi uluitoare. Între timp, Washingtonul a anunțat un nou pachet de sprijin militar pentru Kiev, în valoare de 1,2 miliarde de dolari.

Ziua Victoriei în Rusia este, prin tradiție, o „celebrare grandioasă” a înfrângerii naziștilor în cel de-al Doilea Război Mondial. De obicei, parada include tancuri, lansatoare de rachete intercontinentale și potop de trupe, precum și un survol aerian.

De data asta, însă, Kremlinul a adus schimbări semnificative, relatează protv.ro.

Amploarea a fost micșorată vizibil, iar măsurile de securitate au fost drastice. Survolul aerian a fost anulat, iar festivitățile regionale au fost anulate ori mult reduse, din cauza fricii de sabotori sau de atacuri ale dronelor ucrainene.

Autoritățile au bruiat semnalele GPS, iar polițiștilor li s-au distribuit în grabă binocluri pentru a depista dronele care s-ar putea apropia. Săptămâna trecută, două drone s-ar fi prăbușit deasupra Kremlinului, inima puterii ruse, expunând vulnerabilitățile din inima capitalei.

Moscova a acuzat Ucraina și SUA că ar fi încercat să-l asasineze pe Vladimir Putin, care de altfel nu se afla la Kremlin.

Însă, numeroși analiști au sugerat că Rusia și-ar fi inscenat singură presupusa tentativă de atac, nu doar ca să se autovictimize și să-și furnizeze noi pretexte de agresiune, dar și ca să justifice în ochii populației restrângerea paradei.

Prin Piața Roșie și alte orașe, marți, 9 mai, au marșat vizibil mai puțini soldați, majoritatea fiind proaspeți recruți, deoarece toți militarii sub contract se află în Ucraina.

Nikolai Mitrohin, cercetător la Universitatea Bremen: ”Parada e menită să arate că totul e sub control și merge conform planului. Și că Rusia are suficiente forțe atât pentru paradă, cât și pentru război… Dar, din perspectiva trupelor de pe linia frontului, toate aceste ceremonii sunt o rușine absolută. Suntem în război, parada ne trebuie nouă acum? Deturnează trupe și echipamente pentru un marș fără noimă, o demonstrație de ochii lumii că totul e în regulă. Toți soldații ruși știu bine că nimic nu merge cum trebuie.”

Previzibil, în discursul său, Vladimir Putin a comparat din nou războiul din Ucraina – pe care îl prezintă drept luptă împotriva naționaliștilor de inspirație „nazistă” – cu riscul existențial pus Uniunii Sovietice de invazia hitleristă, din 1941. În ceea ce rușii numesc Marele Război Patriotic, din 1941 – 1945, au pierit peste 27 de milioane de ruși, soldați și civili.

Dacă, inițial, se știa că doar președinții din Belarus și Kârgâzstan urmau să asiste la festivități, în ultimele 48 de ore Kremlinul a făcut presiuni intense asupra șefilor de stat din țările aliate pentru a veni la Moscova. I-a convins doar pe liderii din Kazahstan și Armenia.

O modificare frapantă față de anii trecuți, acum s-a renunțat la „regimentul nemuritorilor”, unde rudele purtau fotografii ale rudelor căzute la datorie în cel de-al Doilea Război Mondial.

Riscul ca, în acest an, familiile soldaților morți în Ucraina să domine marșul, ar fi expus întreaga amploare a pierderilor rusești.

Rușii au bombardat orașul Harkov chiar în noaptea de Paște

Aflată de trei ani în război, Ucraina a primit din nou vestea Învierii sub amenințarea bombelor rusești. Cu câteva ore înaintea începerii slujbelor în bisericile din toată țara, orașul Harkov a fost atacat de trei ori.

Aproape de miezul nopții au răsunat sirenele în jumătatea estică a Ucrainei, întrucât era risc de bombardamente cu rachete balistice din partea rușilor, transmite digi24.ro.

Principala slujbă de Înviere a avut loc la Kiev, la Catedrala Sfântul Mihail cu Domuri de Aur. A fost oficiată de Mitropolitul Epifanie, șeful Bisericii Ortodoxe Ucrainene independente – cea care s-a desprins de biserica Rusiei. Din motive de securitate, președintele Vladimir Zelenski și soția sa nu au participat la slujbă. 

A fost prezent fostul președinte, Petro Poroșenko. Autoritățile i-au îndemnat pe oameni să urmărească ceremonia religioasă de acasă, la televizor, din cauza riscului unor atacuri aeriene. 

În jurul orei 1 dimineața, ora locală, autoritățile locale au anunțat că au fost semnalate mai multe explozii în oraș. Resturile de la doborârea dronelor în districtul Osnovianskyi al orașului ar fi incendiat trei case din zonă. Suspilne Harkov a raportat ulterior că un bărbat de 60 de ani a fost rănit în atac.

În urma exploziilor, au fost distruse garaje, case și companii de utilități. Rusia a intensificat recent atacurile împotriva Harkovului, folosind rachete, bombe glisante și drone pentru a distruge infrastructura energetică și a ucide civili. La sfârșitul lunii martie, Rusia a distrus toate stațiile electrice din Harkov, lăsând al doilea oraș ca mărime al Ucrainei fără o sursă stabilă de energie.

Incident șocant în Capitală. O femeie a căzut de pe trotinetă sub roțile unei mașini

O femeie a căzut de pe o trotinetă și era cât pe ce să fie spulberată de o mașină la Râșcani.

Șoc pentru o femeie: A căzut de pe trotinetă sub roțile unei mașini

Potrivit imaginilor video, femeia, în timp ce conducea o trotinetă, a lovit un microbuz, apoi a căzut pe banda de circulație, transmite unimedia.info.

Imaginile video au fost filmate de camera de bord a mașinii implicate în accident. Din fericire, șoferul automobilului a reușit să reacționeze la timp și să evite o tragedie.

Zaharova acuză NATO că se pregătește serios pentru un război cu Rusia

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat sâmbătă că exerciţiile militare cu o durată de patru luni ale NATO în apropierea graniţelor Rusiei, cunoscute sub numele de Steadfast Defender, sunt dovada că alianţa se pregăteşte pentru un potenţial conflict cu Rusia, transmite Reuters, citat de Hotnews.

Zaharova a respins acuzaţiile de săptămâna aceasta ale NATO că Rusia este implicată în atacuri hibride asupra statelor sale membre, declarând că este o „dezinformare” înşelătoare, menită să distragă atenţia oamenilor de la activităţile alianţei.

NATO a fost cea care a purtat un război hibrid cu Rusia, sprijinind Ucraina cu arme, informaţii şi finanţe, a spus ea într-un comunicat. „În acest moment, cel mai mare exerciţiu al NATO de după Războiul Rece, Steadfast Defender, are loc lângă graniţele Rusiei.

Potrivit scenariului lor, acţiunile coaliţiei împotriva Rusiei sunt practicate folosind toate instrumentele, inclusiv arme hibride şi convenţionale”, a susţinut ea într-un comunicat.

„Trebuie să recunoaştem că NATO se pregăteşte serios pentru un ‘conflict potenţial’ cu noi”, a adăugat ea. Relaţiile dintre Rusia şi Occident se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii după declanşarea invaziei ruse din Ucraina în 2022.

Anunţând începerea exerciţiilor în ianuarie, NATO a informat că vor participa 90.000 de soldaţi, care vor exersa modul în care trupele americane ar putea întări aliaţii europeni în ţările care se învecinează cu Rusia şi pe flancul estic al alianţei în cazul în care ar izbucni un conflict.

Exerciţiile, cel mai mare exerciţiu al NATO de la Războiul Rece, sunt programate să se desfăşoare până la sfârşitul lunii mai. Rusia a declarat la momentul respectiv că exerciţiile au marcat o „întoarcere irevocabilă” a alianţei la schemele Războiului Rece.

Prigojin susține că soldați din armata rusă au fugit din Bahmut și că ierarhia militară îl minte pe Putin
Articolul anterior
O tânără din Călărăși a cucerit medalia de aur la Campionatul țărilor Balcanice U15-U17
Articolul următor