Elveția îngheață active și rezerve rusești de aproape opt miliarde de euro, într-o decizie istorică

Elveţia a înghețat active şi rezerve în valoare de aproximativ 7,6 miliarde de euro aparţinând Băncii Naționale a Rusiei, anunţă, miercuri, ministerul elveţian al economiei. Este vorba de o decizie istorică a guvernului elvețian, o nouă etapă în programul de sancțiuni anunțat de guvernul de la Berna, informează Digi24.ro

Elveţia a interzis tranzacţii legate de gestionarea rezervelor şi activelor băncii centrale ruse începând din 25 martie 2022, la o lună după declanșarea invaziei de către regimul criminal de la Kremlin. „Valorile patrimoniale ale Băncii centrale a Federaţiei Ruse sunt, aşadar, active imobilizate”, au precizat reprezentanții ministerului elvețian, conform AFP, citat de news.ro.

Uniunea Europeană dezbate posibilitatea folosirii activelor rusești înghețate pentru reconstrucția ulterioară a Ucrainei, după încheierea invaziei lui Putin.

„Elveţia urmăreşte îndeaproape situația”, au mai transmis autoritățile elvețiene. Aceste fonduri nu sunt incluse în activele şi valorile în sumă de 7,5 miliarde de franci elveţieni „îngheţate” în Elveţia și care sunt „proprietatea sau sub controlul unor persoane, întreprinderi sau entităţi vizate de sancţiuni”.

Elveţia, în mod tradiţional neutră, a decis, la patru zile după declanșarea invaziei rusești, să se alinieze sancţiunilor Uniunii Europene impuse Rusiei.

O nouă medalie de argint la Tirana. Vezi cine

Participant la Jocurile Olimpice de la Paris, Valentin a început turneul cu o victorie în fața norvegianului Morten Thoresen. În drumul său către medalie, luptătorul moldovean a dispus de chinezul Lei Li și kazahul Bagdat Sabaz, iar în finală a fost învins de kîrgîzul Razzak Beishekeev.

Ocupant al locului 7 la Paris, Valentin este la a doua medalie în 2025, după argintul cucerit la Zagreb.

Trebuie să știi asta despre obezitate. Adevărul despre micșorarea stomacului de la experți

Chirurgia obezității, un subiect controversat, cu multe păreri și informații greșite, iar în un episod #DEZminte de pe unica.md îl vom analiza împreună cu Dr. Dumitru Cazacu, chirurg specializat în acest domeniu.

În acest episod vei afla dacă: ✔ Operația este soluția ușoară pentru pierderea în greutate ✔ După operație, nu te mai îngrași niciodată? ✔ Operația lasă cicatrici mari și vizibile. ✔ După operație, nu mai ai nevoie de controale medicale.

Ce spun experții din Moldova despre diferența dintre prima csă și creditele imobiliare. Ce este mai bine

În un nou episod #Dezminte de pe unica.md am discut despre cele mai frecvente mituri ce se referă la creditele ipotecare. Și desigur aspecte legate de dobânzi, aprobare, avansuri și multe alte detalii pentru a ajuta publicul să ia decizii informate și să evite capcanele unor idei preconcepute. Invitată a fost Daniela Rotaru, Managerul Centrului ipotecar de la maib și profesionistul care știe tot și toate despre creditele ipotecare.

În acest episod vei afla: ✔ Cum poți obține un credit ipotecar ✔ Durează prea mult să obții aprobarea unui credit ipotecar ✔ Avansul necesar pentru un credit ipotecar ✔ Când nu pot obține un credit ipotecar

Un tată și fiica sa din Marea Britanie s-au reunit după 50 de ani în care nu au mai știut nimic unul de celălalt
Articolul anterior
Video. Pasha Parfeni a pubicat momente inedite din culisele Eurovision 2023
Articolul următor