La Chișinău a fost inaugurat Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, care este la cea de-a XV ediție. Evenimentul este unul dintre cele mai frumoase și durabile proiecte comune ale Primăriilor Iași și Chișinău și are drept scop promovarea operei marelui poet Grigore Vieru.

Festivalul a fost deschis în data de 16 mai în orașul Iași și pe parcursul a patru zile, 20 de scriitori din România, Republica Moldova, Italia și Anglia participă la mai multe manifestări culturale în orașele Iaşi, Chişinău și Cahul.
La Chișinău, Festivalul a fost deschis cu un recital poetic și depunere de flori la bustul poetului Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare şi Sfânt”. Programul a continuat cu Conferința științifică „Grigore Vieru: duminica cuvintelor românești” susținută de criticii și istoricii literari, academicienii Mihai Cimpoi și Theodor Codreanu.

Ziua se va încheia cu Gala Premiilor Festivalului şi un spectacol omagial cu participarea sopranei Claudia Caia de la Opera Națională București, actorului Nicolae Darie, Artist al Poporului, lui Nicolae Gribincea și a Ansamblului etnofolcloric „Plăieșii”, interpretului Oleg Spînu, participant la „Românii au talent”, a unor formații artistice de elevi și studenți.Pe 19 mai, publicul este așteptat la Cahul, la spectacolul muzical poetic „Requiem pentru Grigore Vieru”.




