Pedeapsă blândă pentru șoferul care a ucis un băiețel de 10 ani pe o trecere de pietoni din Capitală

Șoferul de 23 de ani, care a lovit mortal un băiat de zece ani în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni pe bulevardul Dacia, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, dintre care doar 1 an și 6 luni acesta va sta după gratii.

Sentința a fost pronunțată astăzi, 25 mai 2023, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite www.stiri.md.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, inculpatul a fost recunoscut vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, încălcare ce a cauzat din inprudenţă decesul unei persoane (art. 264 alin.(3) lit.b) din Codul penal) stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executare în penitenciar de tip deschis.

În temeiul art.90/1 din Codul penal, instanța a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cu închisoare pe un termen de 1 an și 6 luni în penitenciar de tip deschis, iar executarea restului pedepsei aplicate cu închisoarea de 1 an și 6 luni se suspendă parțial pe o perioadă de probațiune de patru ani, dacă în această perioadă inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune și prin respectarea condițiilor probațiunii, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

În privința inculpatului, a fost aplicată măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi țara.

Permisul de conducere pe numele inculpatului se va transmite Agenției Servicii Publice, pentru anularea acestuia, odată cu devenirea definitivă a sentinței.

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, în beneficiul părții civile, a sumei de 600 000 lei cu titlu de prejudiciului moral cauzat prin infracțiune.

Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și vor contesta sentința cu apel.

Reamintim că, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, la 23 decembrie 2022, inculpatul, conducând automobilul din direcția străzii Aeroportului, în direcția străzii Băcioii Noi, municipiul Chișinău, ignorând mai multe prevederi ale Regulamentului de Circulaţie Rutier, deplasându-se cu o viteză de 85 km/h, pe marcajul trecerii pentru pietoni, cu partea din față a automobilului, a tamponat pietonul minor, care traversa strada de la stânga spre dreapta, relativ deplasării mijlocului de transport. Drept rezultat, copilul a decedat la spital.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău”, se arată în comunicatul emis de PG.

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Economia Germaniei a intrat în recesiune
Articolul anterior
Implicați într-o misiune nobilă! De Ziua Polițistului de Frontieră European, polițiștii de frontieră din țara noastră au donat sânge
Articolul următor