Screening-ul cancerului colorectal va deveni mai accesibil pentru pacienții din Moldova

Screening-ul cancerului colorectal prin testarea iFOB va putea fi efectuat în raioanele Călărași, Bălți, Cahul și AMT Botanica. Persoanele de 50-55 de ani, asimptomatice, își vor putea ridica gratuit testul-pilot de la medicul de familie cu ulterioara efectuare a lui la domiciliu.

Noile principii ale comunicării medic-pacient în oncologie - Revista Galenus

Despre aceasta a anunțat Corina Șcerbatiuc-Condur, medic la Institutul Oncologic, în cadrul evenimentului de lansare a campaniei de promovare a screening-ului cancerului colorectal, transmite IPN.

Corina Șcerbatiuc-Condur, asistent de proiect, a menționat că testarea iFOB este o modalitate simplă de screening pentru cancerul colorectal. Medicul a precizat că la persoanele de la 50-55 de ani s-a demonstrat cea mai înaltă incidență a cancerului colorectal. „Fiecare kit pentru testare va cuprinde o instrucțiune detaliată ce trebuie să facă pacientul și cum să preleve corect, cu ulterioara raportare a rezultatului medicului de familie. Deja medicul de familie explică pacientului care va fi următorul pas. Fie el repetă acest test peste doi ani, fie, dacă este un test pozitiv, este direcționat către Centrul de screening colonoscopic pentru a efectua colonoscopia și a infirma sau confirma leziunea precanceroasă. Scopul screening-ului este depistarea activă a leziunilor precanceroase la populația sănătoasă și astfel scade morbiditatea și mortalitatea prin cancer colorectalˮ, a explicat medicul.

Până în luna decembrie, 9200 de teste iFOB vor fi repartizate uniform în patru regiuni-pilot. De asemenea, vor fi organizate conferințele live cu instructajul atât pentru pacienți, cât și pentru medici. „Ne propunem nu doar lucrul cu populația și informarea acesteia, dar și lucrul cu reprezentanții medicinii primare despre instrumentele disponibile pe care le au, pentru că aici este una dintre problemele majore din sistemul de sănătate actual. Trebuie să înțelegem în primul rând noi, cei din sistemul medical, că medicina nu este doar tratament, dar și prevenție și noi dispunem de aceste instrumenteˮ, a menționat medicul.

Potrivit directorului general adjunct al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Doina-Maria Rotaru, cancerul colorectal este una din cele mai răspândite și letale forme de cancer la nivel mondial, precum și în Republica Moldova. În anul 2023, pentru asigurarea accesului populației la serviciile de screening colorectal în lunile februarie-martie a fost lansat concurs de proiecte pentru finanțarea campaniei de informare a populației despre screening-ul colorectal. Câștigător a fost desemnat Institutul Oncologic și pentru campania respectivă a fost alocată suma de peste 600 de mii de lei.

Svetlana Nicolaescu, secretar de stat al Ministerului Sănătății, a declarat că patologiile oncologice sunt printre principalele cauze de îmbolnăvire, dar și deces în Moldova. Cancerul colorectal este una din cele mai frecvente forme de cancer și deja sunt cunoscute metodele de depistare precoce a maladiei. Programele de screening pentru formele de cancer colorectal astăzi s-au extins prin disponibilitatea unor teste mult mai prietenoase pentru persoane și care nu implică mult efort.

Proiectul-pilot prin testarea iFOB se numără printre activitățile programului Național de Control al Cancerului pentru anii 2016-2025, a cărui obiectiv general este reducerea mortalităţii prin cancer cu 7% până în anul 2025.

Atenție la semnele de accident vascular cerebral: Fiecare minut contează

Reacția rapidă în caz de accident vascular cerebral (AVC) poate salva vieți și reduce efectele pe termen lung. Este esențial să recunoști simptomele unui AVC și să acționezi imediat, sunând la 112. Iată care sunt semnele critice ale unui AVC, cum le poți recunoaște și ce poți face pentru a preveni un astfel de eveniment, scrie clicksanatate.ro.

Un accident vascular cerebral apare atunci când alimentarea cu sânge către o parte a creierului este blocată, ceea ce poate duce la pierderea funcțiilor creierului. Fiecare minut contează; când cineva suferă un AVC, milioane de celule nervoase sunt afectate în fiecare minut. Cu cât se primește mai repede tratament, cu atât cresc șansele de recuperare și scad riscurile de invaliditate permanentă sau deces.

Semnele cheie – acronimul FAST

Pentru a-ți aminti simptomele principale ale unui AVC, folosește acronimul FAST:

1.  Face (Față) – Observi că o parte a feței este lăsată? Este dificil să zâmbească sau să-și controleze complet fața?

2.  Arms (Brațe) – Poate ridica ambele brațe fără probleme? Sau unul dintre brațe pare slab sau amorțit și nu poate fi ținut ridicat?

3.  Speech (Vorbire) – Vorbește clar? Persoana poate avea dificultăți de a articula cuvintele sau poate părea confuză.

4.  Time (Timp) – Dacă observi oricare dintre aceste semne, este vital să suni 112 fără întârziere.

Alte semne care pot indica un AVC

Pe lângă semnele FAST, alte simptome ale unui AVC includ:

  • Pierderea bruscă a forței într-o parte a corpului, inclusiv în picioare
  • Probleme bruște de vedere la unul sau ambii ochi
  • Pierderea capacității de a vorbi sau de a înțelege
  • Confuzie și pierderi de memorie
  • Dureri severe de cap apărute brusc
  • Amețeală sau pierderea echilibrului

Mulți oameni nu sună la ambulanță pentru că așteaptă să vadă mai multe simptome sau cred că acestea nu par grave. Cu toate acestea, chiar și un singur semn de AVC poate fi un semnal de alarmă. De exemplu, dacă vezi că cineva nu poate zâmbi normal, e posibil să nu crezi că este o urgență, dar este esențial să acționezi imediat.

Cum poți preveni un AVC

Deși un AVC poate lovi pe oricine, indiferent de vârstă, există câțiva pași simpli pentru a-ți reduce riscul:

  • Renunță la fumat
  • Fii activ fizic
  • Limitează consumul de alcool
  • Adoptă o dietă sănătoasă și menține o greutate normală
  • Fă controale regulate, mai ales după 40 de ani, pentru a detecta afecțiuni care pot crește riscul de AVC, cum ar fi hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat și diabetul.

Fiecare minut contează

Accidentele vasculare cerebrale pot avea consecințe devastatoare, dar recunoașterea semnelor și acționarea rapidă pot face diferența. Indiferent dacă ești acasă, la muncă sau afară, dacă vezi semnele unui AVC la tine sau la cineva apropiat, sună imediat la 112.

Fumatul, interzis în mai multe locuri și amenzi până la 15 000 de lei

Lista locurilor în care este interzis fumatul va fi extinsă. Vor fi incluse terenurile de sport, parcurile acvatice sau zonele din preajma piscinelor. Un proiect de lege care conține măsuri pentru combaterea și prevenirea fumatului a fost supus consultărilor publice la Parlament, transmite IPN.

Autorii documentului propun amenzi mai mari atât pentru comercializarea produselor din tutun în locuri interzise sau minorilor, precum și pentru persoanele care utilizează aceste produse în locuri interzise. Astfel, persoanele care vor comercializa aceste produse minorilor sau nu vor verifica vârsta cumpărătorului vor risca amenzi între 8 750 și 10 000 de lei, precizează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

La fel, amenzi mai dure vor fi aplicate persoanelor juridice care vor admite fumatul în locuri interzise. Acest lucru va fi sancționat cu amendă de până la 12 000 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere și de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la șase luni până la un an. Se propune ca persoanele fizice care fumează în locuri interzise să fie sancționate contravențional cu amendă de până la 2 250 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

Documentul mai conține cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor din tutun, inclusiv țigaretele electronice, flacoanele de reumplere și produsele din plante pentru fumat. Acestea vor trebui să conțină avertismente clare despre riscurile consumului de nicotină. Se introduc noi interdicții pentru promovarea și sponsorizarea produselor din tutun și conexe, inclusiv în jocurile video sau programele TV.

Propunerile expuse în cadrul consultărilor publice vor fi luate în considerare la definitivarea documentului. Proiectul de lege urmează a fi examinat la ședințele comisiilor permanente și, ulterior, va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.

Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârsta adultă sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med – un parteneriat exclusiv în avantajul clienților!

Anunțăm lansarea parteneriatului dintre Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med, o colaborare dedicată sănătății clienților noștri. Astfel, clienții Farmaciei Familiei beneficiază de o reducere specială de 50% la serviciile medicale oferite de Avangard Med, prezentând cardul de fidelitate Farmacia Familiei.

Reducerea este valabilă până pe 25 noiembrie, oferind oportunitatea de a accesa o gamă variată de servicii medicale la standarde înalte de calitate.

Avangard Med este deja recunoscut pentru echipa sa de specialiști dedicați și pentru echipamentele moderne utilizate în diagnosticare și tratament, iar acum, prin parteneriatul cu Farmacia Familiei, își propune să facă accesibile aceste servicii tuturor celor care pun sănătatea pe primul loc.

Nu ratați ocazia de a vă bucura de consultații și investigații la jumătate de preț, într-un mediu sigur și profesionist! Vizitați site-ul Avanagard Med și aflați mai multe despre serviciile Centrului Medical.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard – partenerii sănătății familiei!

Un spital din Ucraina, lovit de mai multe rachete: Un mort și 15 răniți
Articolul anterior
Peste 195 milioane de lei, utilizați în ultimul an pentru finanțarea partidului Șor. Declarațiile procurorului general interimar, în plenul Parlamentului
Articolul următor