Preţul gazelor naturale în Europa a scăzut la cel mai redus nivel de la mijlocul lui 2021

Preţul gazelor naturale în Europa a scăzut la cel mai redus nivel de la mijlocul lui 2021, ceea ce ajută la inversarea unei tendinţe de explozie a inflaţiei şi constituie o veste bună pentru consumatori, transmite Bloomberg, citează digi24.ro.

Continuă să scadă prețul gazului natural în Europa. Astăzi s-a ieftinit cu  8,2% - Realitatea.md

La hub-ul de gaze de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa, cotaţiile futures la gaze au scăzut timp de opt săptămâni la rând şi sunt sub 25 de euro pentru un un Megawatt-oră, cel mai redus nivel de după luna mai 2021.

Potrivit Agerpres, reducerea cu două treimi a cotaţiilor futures la gaze în acest an a slăbit nu doar presiunile la adresa bugetelor gospodăriilor dar a subminat şi una pârghiile de care dispune preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi anume capacitatea de a reduce livrările de gaze către Europa. 

În condiţiile în care unii traderi susţin că, pe termen scurt, preţurile ar putea ajunge chiar şi în teritoriul negativ în vara acestui an, imaginea este complet diferită de cea din luna mai a anului trecut. Atunci cotaţiile futures erau de patru ori mai mari decât cele din prezent iar ţările europene au fost forţate să revină la producţia de electricitate pe bază de cărbune, pentru a putea asigura furnizarea de electricitate după ce Rusia a redus semnificativ livrările de gaze.

Creşterea importurilor de gaze naturale lichefiate pentru înlocuirea livrărilor ruseşti a ajutat la reducerea cotaţiilor, precum şi vremea relativ blândă din timpul iernii, care a făcut ca regiunea să nu recurgă prea mult la rezervele de gaze din depozite.

În prezent gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa este de aproape 67%, peste media multianuală de aproximativ 50% pentru acest moment al anului. În cazul Germaniei, gradul de umplere a depozitelor de gaze este de 73%, arată datele furnizate de Gas Infrastructure Europe.

Un alt factor este încetinirea activităţii economice, care a jucat un rol important prin diminuarea consumului de energie.

Revenirea economiei chineze a pierdut din elan, sectorul manufacturier european este în criză iar Germania a intrat în recesiune în primul trimestru.

În plus, Europa a făcut progrese cu construirea de noi capacităţi regenerabile. Noile parcuri fotovoltaice şi eoliene precum şi condiţiile meteo favorabile au ajutat la reducerea necesarului de gaze naturale pentru producţia de electricitate în acest an.

Scăderea preţului gazelor naturale „este o veste excelentă pentru Europa şi demonstrează că majorarea importurilor de gaze lichefiate, precum şi reducerea cererii, a ajutat la reechilibrarea rapidă a pieţei europene după ce Rusia a închis robinetul”, spune Georg Zachmann, analist la think tank-ul Bruegel.

Pentru gospodării, beneficiile preţurilor mai mici la gaze sunt clare. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit, probabil, la 6,3% în luna mai, cel mai redus nivel de la invadarea Ucrainei. Economiştii de la Nomura se aşteaptă să vadă cum „preţurile angro mai mici la energie ajung la nivelul consumatorilor din zona euro”.

Pe de altă parte însă, preţurile reduse la gaze, înregistrate în prezent în Europa, nu declanşează o majorare a cererii industriale, care s-a redus semnificativ pe fondul exploziei costurilor cu energie. Dacă şi când vom asista la o revenire a cererii industriale de gaze rămâne un mare semn de întrebare pentru traderi, iar unii spun că această pierdere ar putea fi una permanentă.

„Distrugerea cererii este o expresie frumoasă pentru colapsul industriei. Din cauza preţurilor mari la energie în Europa, multe industrii, în special cele cu consum intensiv de gaze, fie au intrat în colaps fie s-au mutat în afara Europei”, susţine Brenda Shaffer, analist la Global Energy Center din Washington.

„Acele industrii nu vor reveni, chiar dacă preţurile la energie au scăzut”, a adăugat Brenda Shaffer.

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale. Recomandările autorităților pentru cetățeni privind sporirea securității digitale

Pe 30 iunie este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale, un eveniment care evidențiază impactul pozitiv al rețelelor sociale prin facilitarea unei comunicări continue între utilizatori din întreaga lume.

Potrivit Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, circa cinci miliarde de oameni din întreaga lume folosesc rețelele sociale, ceea înseamnă că, 61% din populația lumii are un cont pe o platformă de social media, iar, în mediu, o persoană utilizează rețelele sociale până la 2,5 ore pe zi.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să fie vigilenți la toate aspectele legate de activitatea platformelor de socializare.

Măsurile recomandate de STISC pentru securitatea digitală și pentru protejarea conturilor de social media sunt:

  • Evitați să furnizați multe informații personale;
  • Folosiți parole puternice și activați autentificarea cu doi factori;
  • Raportați utilizatorii și comportamentele suspecte;
  • Nu accesași linkurile și mesajele suspecte;
  • Utilizați o soluție de securitate pentru dispozitivele tale.

Ziua Mondială Social Media a fost inițiată de compania globală de entertainment și media, Mashable, pe 30 iunie 2010 pentru a recunoaște impactul rețelelor sociale asupra comunicării globale și interacțiunii umane.

Întâmplarea neplăcută de care au avut parte Cleopatra Stratan și Edward Sanda în Italia. Au fost evacuați de pe plajă și ambulanța a ajuns imediat

Edward Sanda și Cleopatra Stratan au fost martorii unui scene șocante, într-una din vacanțele petrecute în Italia. Artiștii au fost evacuați de pe plajă, acolo unde ambulața și elicopterul au ajuns de urgență, scrie Libertatea.

„Nu am avut parte de peripeții în vacanță, însă am văzut niște lucruri care ne-au stricat vibe-ul, chiar dacă nu am pățit-o noi. Eram în Sardinia, s-a înecat un băiat, a venit elicopterul pe plajă, ne-a evacuat, era o plajă mică. Cred că s-a aruncat de pe o stâncă, a venit și salvarea cu barca. Noi am sperat că a fost bine și că l-au salvat.

Am încercat și noi să sărim si să ajutăm, însă, din păcate, nu aveam cu ce, pentru că persoana respectivă trebuia scoasă din apă, iar după aceea au venit elicopterul”, au declarat Eduard Sanda și Cleopatra Stratan pentru Spynews.ro.

„Era o plajă atât de mișto… Era înconjurată de munte, de stânci, aveai impresia că ești undeva în Thailanda. În ziua aceea am rămas cu gândul la acea întâmplare, ne-am tot gândit la asta. Am aflat ulterior că persoana respectivă a fost în regulă, a reușit să fie salvată. Am reușit cumva să trecem peste asta și am avut grijă de noi, în primul rând”, au mai declarat cei doi artiști.

Două localități din raionul Ștefan Vodă se vor uni voluntar, în cadrul reformei de amalgamare

Două localități din raionul Ștefan Vodă: Volintiri și Copceac, ar putea fi primele localități care se vor uni voluntar, în cadrul reformei de amalgamare.

Reforma de amalgamare: Două sate din Ștefan Vodă se vor uni voluntar

Primarul satului Volintiri, Igor Hîncu, spune că până a anunțat public decizia de amalgamare, administrațiile locale au urmat etapele necesare acestui proces. Hotărârea urmează să fie votată la ședința Consiliilor locale, care vor avea loc în luna iulie, transmite Radiomoldova.md.

Amalgamarea este necesară, crede Igor Hîncu, care argumentează că cele două localități vor avea de câștigat.

„Înțeleg că orice schimbare este dureroasă, orice noutate este sperietoare, dar dacă începem acum amalgamarea voluntară vom beneficia și de suplimente financiare la buget. Anual, până va avea loc acea amalgamare, până în 2030. Dar este mult de lucru. Oamenilor le este frică să nu fie ca atunci când erau unite județele comune, și pentru un certificat se gândesc că tot așa vor trebui să se ducă departe. Dar noi și la Volintiri, și la Copceac avem Centru unificat de prestare servicii publice”, a declarat Igor Hîncu.

Deși este un subiect care a stârnit numeroase discuții, amalgamarea este o soluție pentru localitățile și primăriile care nu au specialiști suficienți și resurse financiare pentru dezvoltarea satelor, este de părere primarul din Copceac, Vasile Țînțari.

„Noi vrem să oferim servicii mai bune, să avem bugete concrete, avem lipsă de specialiști. Nu se face nimic dacă se unesc două primării. Eu cred că n-o să-i afecteze pe cetățeni absolut deloc”, a menționat Vasile Țînțari.

Procesul de amalgamare presupune absorbția satelor, comunelor, orașelor sau municipiilor de către o localitate din apropiere mai puternică din punct de vedere al capacităților administrative, formând astfel o unitate administrativ-teritorială nouă. Sunt și câteva condiții, noua unitate trebuie să aibă cel puțin 3.000 de locuitori, iar primăria să poată acoperi cheltuielile pentru cel puțin 12 angajați, dar și alte câteva condiții.

În noiembrie 2023, Guvernul a aprobat metodologia de amalgamare voluntară și au anunțat că localitățile vor beneficia de sprijin financiar pentru pregătirea acestui proces.

Descoperire periculoasă lângă Măgdăcești. Pe un câmp au fost găsite mai multe obiecte explozive
Articolul anterior
Momentul în care o femeie fură flori din scara unui bloc de locuit din Capitală
Articolul următor