Aflat în vizită în raionul Strășeni, prim-ministrul Dorin Recean a mers și în comuna Rădeni, compusă din satele Drăgușeni, Zamcioji, Rădeni. Localitatea are o infrastructură modernă, serviciile publice oferite cetățenilor sunt de calitate, iar comunitatea de aici este una unită.
În discuția cu oamenii din localitate, șeful Guvernului a vorbit despre necesitatea conjugării eforturilor autorităților publice centrale și locale pentru a reuși să dezvoltăm comunitățile, să susținem serviciile de calitate și să dezvoltăm infrastructura locală.
„Guvernul continuă să muncească pentru ca standardele de viață în localitățile noastre să se apropie de cele europene. Vă îndemn să beneficiați și de alte oportunități de dezvoltare a localității, precum programul „Satul European Expres”, iar pe oamenii de afaceri din comună îi încurajez să acceseze cu încredere liniile de finanțare din programul „373”, a declarat premierul Dorin Recean.
De asemenea, prim-ministrul Dorin Recean a vizitat grădinița-creșă din localitate, renovată cu suportul financiar al României. Instituția este frecventată zilnic de aproape 50 de copii și a fost nominalizată ca fiind cea mai dotată grădiniță din raion. În ultimii 7 ani, în instituția de educație timpurie au fost implementate mai multe proiecte de reabilitare a fațadei și a tavanului, dar și de dotare cu jucării noi și mobilier modern.
Grație inițiativelor și a implicării active a locuitorilor și autorităților locale, dar mai ales a conlucrării eficiente cu partenerii de dezvoltare, comuna a beneficiat de mai multe proiecte de finanțare. Prin intermediul Programului național „Satul European”, au fost amenajate terenuri de joacă moderne, iar copiii din cele 3 sate se bucură zi de zi de un spațiu sigur și adecvat pentru activități recreative și jocuri în aer liber.