Condițiile pentru pasagerii submersibilului Titan: fără scaune, batiscaful este condus printr-un controller de joc video

Sunt ore critice în largul coastelor canadiene, acolo unde de două zile o armată de oameni încearcă să găsească micul submersibil turistic, dispărut în apropiere de epava Titanicului. Echipele de căutare americane şi canadiene, din aer și de pe apă, au cercetat până acum o suprafață cât statul american Connecticut, scrie Adevarul. Persoanele aflate în submarin rămân fără oxigen.

interior batiscaf submersibil titan foto captura video bbc jpg

Operațiunile continuă, dar timpul se scurge repede.

Titan este unul dintre singurele submersibile cu echipaj privat din lume capabile să atingă adâncimi de 4000 de metri sub nivelul mării. În timp ce OceanGate a operat și un submersibil surori numit Cyclops din 2015, Titan a fost construit în mod expres de companie pentru a permite turiștilor să viziteze epava Titanicului.

Potrivit companiei, Titan cântărește aproximativ 10.432 kg și are o carcasă din fibră de carbon grosime de cinci inci (13 cm) standard aerospațial, întărită cu două capace de titan bombate.

Este capabil să atingă adâncimi de până la 4.000 m sub nivelul mării, mult mai mult decât cel mai adânc submarin american de scufundare – USS Dolphin – care a atins odată 900 m sub nivelul mării. Pentru context, epava Titanicului se află la 3.800 m sub suprafață.

Spre deosebire de un submarin, submersibilele au rezerve de putere limitate și au nevoie de o navă de sprijin separată care să le poată lansa și recupera, potrivit Administrației Naționale pentru Oceane și Atmosfere din SUA.

Titan a început testele pe mare în 2018, înainte de a-și întreprinde călătoria sa inaugurală în 2021. Anul trecut, a făcut 10 scufundări, deși nu toate au fost la epava Titanicului.

Odată detașat de platforma sa de lansare și recuperare, cele patru propulsoare electrice ale submarinului îl ajută să atingă viteze de aproximativ 3 noduri (3 mph; 4 km/h).

submersibil OceanGate Expeditions JPG

Cum e înăuntru?

Submersibilul în sine este extrem de îngust, măsurând doar 670 cm x 280 cm x 250 cm și poate transporta un echipaj de doar cinci persoane – un pilot și patru pasageri.

Deși este mai mare decât altele, pasagerii trebuie să stea pe podea și au spațiu limitat pentru a se deplasa.

În partea din față a navei se află un hublou mare cu cupolă care oferă un punct de vizionare, despre care compania susține că este „cel mai mare port de vedere dintre orice submersibil cu echipaj de adâncime”.

Pereții submarinului sunt, de asemenea, încălziți, deoarece condițiile pot deveni extrem de reci la astfel de adâncimi. Lămpile de perete sunt singura sursă de lumină de la bord.

În mod neobișnuit, însă, include o toaletă privată pentru clienți în fața submarinului. O mică perdea este trasă când este folosită, iar pilotul dă muzică la bord.

Cu toate acestea, site-ul web al companiei recomandă „restrângerea dietei înainte și în timpul scufundării pentru a reduce probabilitatea utilizării toaletei”.

Nava este echipată cu lumini externe puternice care sunt folosite pentru a ilumina epava Titanicului.

Mai multe camere 4K sunt, de asemenea, atașate la exterior, iar un scaner laser exterior și un sonar sunt folosite pentru a mapa nava. În interior, echipajul poate vizualiza nava ruinată pe un ecran digital mare, în timp ce examinează datele colectate pe mai multe tablete.

Titanul disune de rezerve de oxigen la bord pentru aproximativ 96 de ore, dar acest lucru va fi afectat de rata de respirație a echipajului.

Cum este controlat Titanul?

GPS-ul nu este o opțiune atunci când scufundările submersibile se scufundă la adâncimi atât de adânci precum Titanul.

În schimb, un sistem special de mesagerie text permite echipajului să primească instrucțiuni de la echipa de pe nava suport de suprafață de deasupra.

La bord, pilotul conduce pe baza acestor instrucțiuni cu un controller de joc video modificat.

Stockton Rush, șeful OceanGAte, vorbind cu CBS News anul trecut, a spus că pilotarea submarinului „nu ar trebui să necesite multă îndemânare”.

Se pare că o scufundare completă la epava Titanicului, inclusiv coborârea și ascensiunea, durează opt ore.

Dar când corespondentul CBS, David Pogue, a făcut o călătorie pe Titan în 2018, comunicațiile cu submarinul s-au întrerupt și s-a pierdut pe mare timp de mai bine de două ore înainte ca comunicațiile să fie restabilite.

Ce măsuri de siguranță sunt în vigoare?

Titanul trebuie să se confrunte cu presiunea enormă exercitată de ocean la asemenea adâncimi.

Potrivit site-ului OceanGate, acesta are un sistem de monitorizare a carenei navei în timp real.

Are senzori pentru a analiza efectele schimbării presiunii asupra submarinului în timp ce se scufundă, pentru a evalua integritatea structurii.

Înainte ca submarinul să-și înceapă scufundarea, o echipă de asistență blochează echipajul în interior închizând trapa din exterior și etanșând-o cu 17 șuruburi.

OceanGate spune că este o navă experimentală, iar când CBS a călătorit la bord, corespondentul a trebuit să semneze o derogare prin care acceptă că „nu a fost aprobată sau certificată de niciun organism de reglementare și ar putea suferi răni fizice, dizabilități, traume emoționale sau deces”.

Într-un videoclip promoțional, expertul în securitatea software-ului OceanGate Expeditions, Aaron Newman, le spune clienților potențiali că călătoria cu submarinul „nu este o plimbare la Disney”.

„Există o mulțime de riscuri reale implicate și există o mulțime de provocări”, spune el.

Dar în 2018, experții submersibile și-au exprimat „îngrijorarea unanimă” față de abordarea experimentală adoptată de Oceangate la construirea sumersibilului Titan și au avertizat cu privire la potențialele probleme „catastrofale” legate de designul său.

Ce pregătire a avut echipajul?

OceanGate precizează pe site-ul său web că cei care doresc să aibă parte de aventură pe sumersibil nu au nevoie de nicio experiență anterioară de scufundări pentru a se îmbarca la bordul Titan. Compania spune că orice formare necesară pentru a participa este oferită online înainte de plecare.

Clienții trebuie să aibă cel puțin 18 ani, să poată sta în spații închise pentru perioade lungi de timp și să poată urca o scară.

Toți pasagerii au la dispoziție un briefing de siguranță și o sesiune de orientare a navei, potrivit OceanGate.

După aceea, compania spune „puteți alege cum doriți să fiți implicat în expediție”, oferind clienților șansa de a lucra cu echipele de comunicații sau asistând pilotul în navigație.

Șapte modalități ale submersibilului să revină la suprafață

Jurnalistul David Pogue de la CBS spune că acest submersibil are multe norme de siguranță și tot felul de proceduri. E ca o lansare de rachetă. Există o listă cu multe aspecte care trebuie verificate, erau ședințe de două ori pe zi și toată lumea trebuia să participe. Există șapte modalități diferite prin care acest submersibil putea reveni la suprafață.

Printre acele șapte modalități de siguranță, unele funcționau chiar dacă submersibilul nu mai avea electricitate. Una dintre măsuri se activa chiar dacă toți membri echipajului își pierdeau cunoștința. Arăta precum un sac cu nisip, care se elibera treptat, iar după 14 ore cădea pur și simplu.

John Sparks, corespondent Sky News, spune că „în cel mai optimist scenariu, nava ar fi suferit o pană de curent majoră care a afectat sistemele de comunicare, iar submersibilul Titan, se află acum undeva în Atlanticul de Nord, așteptând să fie scos la suprafață. Acesta este cel mai optimist scenariu, dar există și variante mai îngrijorătoare: că nava a suferit o problemă structurală majoră și acum este blocată undeva sub apă sau că undeva s-a produs o fisură sau o implozie catastrofală“.

Drama apicultorilor moldoveni care trec printr-o criză acută

În ultimii doi ani, din cauza că Republica Moldova nu a exportat miere de albini, prețul produselor apicole a scăzut, iar cantitatea rămasă în țară este de două ori mai mare față de anii precedenți. Drama apicultorilor moldoveni este că ei trebuie să vândă, în prezent, de trei ori mai multă miere de albini ca să aibă veniturile pe care le-au avut în 2010, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„Prețul un kilogram de miere de albini a ajuns la un minimum de acum 10-15 ani, în condițiile în care costurile au crescut aproape de două ori. Avem un surplus de miere de albini, în condiția în care nu se produce atât de mult”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 3 ianuarie, 2025, în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Potrivit expertul, în 1980 erau 168 mii/familii de albini, dintre care 95 de mii – deținute de către întreprinderi agricole și fermieri, iar 73 de mii erau în gospodăriile oamenilor. În 1990 – 388 mii/familii: 98 de mii erau ale întreprinderilor agricole și ale fermierilor, iar 290 de mii – ale oamenilor. 2000 – 76 mii/familii: 18 de mii erau în gestiunea întreprinderilor agricole și ale fermierilor, iar 58 de mii erau în gospodării. 2010 – 101,5 mii/familii: 4,9 mii erau deținute de către întreprinderi agricole și fermieri, iar 96,6 de mii erau în gospodăriile oamenilor. 2020 – 182,1 mii/familii: 2,3 mii erau ale întreprinderilor agricole și ale fermierilor, iar 179,8 de mii erau ale oamenilor. 2024 – 207,1 mii/familii: 3,2 mii sunt în gestiunea întreprinderilor agricole și ale fermieri, iar 203,9 mii sunt în gospodăriile oamenilor. „În Republica Moldova, sectorul apicol se ține pe activitatea micilor apicultori”, spune expertul.

Despre producția de miere, a afirmat că în 2010 s-a produs 2,7 mii/tone; în 2015 – 3,5 mii/tone; 2016 – 5,4 mii/tone; 2019 – 5,7 mii/tone; 2020 – 3,9 mii/tone; 2021 – 5 mii/tone; 2022 – 4,5 mii/tone; 2023 – 5,5 mii/tone; 2024 – estimativ 5,6 mii/tone. Cu referire la exportul mierii de albini, a menționat că în 2000 volumul exportului a totalizat 0,33 mil/USD; în 2010 – 1,6 mil/USD; 2015 – 9,5 mil/USD; 2017 – 14,1 mil/USD; 2020 – 8,8 mil/USD; 2022 – 12,8 mil/USD; 2023 – 6 mil/USD; 2024 – estimativ 9,2 mil/USD. „Din 2017 batem pasul pe loc, după ce a fost transformată această ramură în una importantă de export”, susține expertul.

În baza datelor pentru ultimii doi ani, Veaceslav Ioniță a stabilit țările unde este exportată mierea de albini din Republica Moldova. Este vorba de Italia, cu o pondere de 33,1%; România – 16,3%; Slovacia – 9,1%; Germania – 6,4%; Franța – 6,2%; Norvegia – 4,8%; Olanda – 4,2%; Cehia – 3,8%; Macedonia de Nord – 3,4%; Serbia – 3%; alte 25 de țări – 9,6%. „Două țări consumă jumătate din mierea de albini din Republica Moldova. 90% din toată mierea de albini merge în țările din UE”, a spus Veaceslav Ioniță.

Cu referire la prețul mediu de export al mierii de albini, economistul a declarat că în 2005 acesta a fost de 1,4 USD/kg; în 2010 – 3,6 USD/kg; 2016 – 2,8 USD/kg; 2020 – 2,6 USD/kg; 2023 – 3,5 USD/kg; iar în 2024, în prima jumătate a anului, a fost de 2,4 USD/kg. În lei, în 2010 a fost de 44,6 lei/kg; în 2015 – 62,5 lei/kg; 2020 – 44,9 lei/kg; 2022 – 71,7 lei/kg; 2024 – 43 lei/kg. Asemenea preț a fost în 2013, dar valoarea leului din 2013 era altul față de valoarea leului de astăzi. Este cel mai mic preț de vânzare și de export al mierii de albini pe care l-am avut vreodată. Cea mai mare durere a apicultorilor este faptul că prețul de export determină și prețul de import. Au ajuns apicultorii, în acest an, să vândă angro mierea de albine mai ieftin decât zahărul. Costurile la ei cresc, cheltuielile vieții au crescut cu 65%, inflație mare, iar prețul de vânzare al mierii de albine a scăzut aproape de două ori”, a declarat economistul.

Vorbind despre încasările apicultorilor, luând anul 2010 ca an de referință, Veaceslav Ioniță a spus că în 2010 au avut încasări de 100%; în 2012 – 76% din nivelul anului 2010; în 2015 – câștigurile au fost la nivelul anului 2010. În 2020 – 60% din nivelul anului 2010; în 2023 – 55% din valoarea lui 2010; iar în 2024 încasările sunt în proporție de 35% din nivelul anului 2010. „Până în 2010 veniturile apicultorilor au cunoscut doar creșteri. Astăzi, de la 1 kg de miere de albini apicultorul obține de trei ori mai puțin decât obținea în 2010. Apicultorii astăzi trebuie să vândă trei kilograme de miere de albini ca să aibă veniturile pe care le avea în 2010 de la 1 kg de miere. În 2024 apicultorii trebuie să lucreze și să vândă de trei ori mai mult miere ca să-și asigură familia la nivelul anului 2010. Situația în care se află apicultorii astăzi din păcate este cea mai complicată față de toate ramurile agriculturii”, a spus economistul.

Referitor la producția, exportul și consumul local de miere de albini, analistul economic a precizat că în 2010 producția a fost de 2700 de tone, dintre care 400 tone-export, iar 2300 tone-pe piața locală. 2015 – total 3500 tone: 2900 tone-export, iar 500 tone-consum local. 2020 – 3900 tone: 3400 tone-export, 500 tone-consum local; 2022 – 4500 tone: 3400 tone-export, 1100 tone-consum local; 2024 – 5600 tone: 3800 tone-export, 1800 tone-consum local. „Noi avem două probleme. Pe de o parte a scăzut prețul, pe de altă parte, a scăzut și exportul. Pe de o parte, se produce multă miere de albini, iar pe de altă parte, prețul de export a scăzut și volumele au scăzut. Timp de trei ani, dar mai grav în 2023 și 2024, în țară este multă miere de albini. De câteva ori mai mult decât în mod normal”, a precizat analistul economic.

În baza stocului mediu pe doi ani, expertul a estimat consumul mediu de miere de albini pe cap de locuitor. Astfel, în 2010 se consuma 0,8 kg/persoană; în 2015 – 0,2 kg/persoană; 2018 – 0,1 kg/persoană; 2021 – 0,4 kg/persoană; 2023 – 1 kg/persoană; iar în 2024 se consumă 1,2 kg/persoană. „În ultimii doi ani, din cauza că Republica Moldova nu a putut exporta, prețurile au scăzut, iar cantitatea de miere de albini rămasă în țară este de două ori mai mare față de anii precedenți. Toată drama apicultorilor este că ei trebuie să vândă de trei ori mai multă miere de albini ca să aibă veniturile din 2010. Prețul un kilogram de miere de albini a ajuns la minimum de acum 10 ani, în condițiile în care costurile au crescut aproape de două ori. Avem o stare în care avem un surplus de miere de albini, în condiția în care nu se produce atât de mult. Fiecare dintre noi poate susține apicultorii, cumpărând un kilogram de miere pentru consum”, a îndemnat Veaceslav Ioniță.

Cum s-ar putea termina războiul din Ucraina în 2025

Pe măsură ce războiul din Ucraina ajunge la sfârșitul celui de-al treilea an, Rusia câștigă teren mai repede. 2025 ar putea fi anul sfârșitului acestui conflict, scrie adevarul.ro.

Jurnaliștii de la BBC consideră că în 2025 s-ar putea încheia acest conflict european. Aceștia au analizat situația războiului din Ucraina și au prezentat cum ar putea arăta finalul său.

Trebuie să spun că situația se schimbă dramatic”, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, la conferința de presă de la sfârșitul anului din decembrie, adăugând: „Există mișcare de-a lungul întregii linii de front. În fiecare zi.

În estul Ucrainei, armata rusă înaintează prin câmpurile larg deschise ale Donbasului. Unii civili fug înainte ca războiul să ajungă la ei. Alții rămân până când obuzele încep să explodeze în jurul lor. Abia atunci își împachetează lucrurile pe care le pot transporta și își părăsesc locuințele, urcând în trenuri și autobuze și mergând mai spre vest, spre a fi în siguranță.

„Discuția despre negocieri este o iluzie”

În îndepărtatul Washington, între timp, imprevizibilul Donald Trump, care nu este faimos pentru dragostea lui pentru Ucraina sau pentru Volodimir Zelenski, este pe cale să preia conducerea la Casa Albă.

În plus, rămâne de văzut și dacă promisiunea lui Trump de a pune capăt conflictului în termen de 24 de ore de la preluarea mandatului va fi respectată.

Potrivit lui Michael Kofman, expert al Fundației Carnegie pentru Pacea Internațională (Carnegie Endowment for International Peace), noua administrație americană se confruntă cu două provocări,

„În primul rând, ei vor moșteni un război pe o traiectorie foarte negativă, fără a avea o perioadă mare de timp pentru a stabiliza situația”, a spus el în decembrie, adăugând: „În al doilea rând, o vor moșteni fără a avea o teorie clară a succesului”.

Donald Trump a oferit câteva indicii, în urma interviurilor recente, despre modul în care intenționează să abordeze războiul. El a declarat pentru Time Magazine că nu este „vehement de acord” cu decizia administrației Biden, din noiembrie, de a permite Ucrainei să tragă rachete cu rază lungă de acțiune, furnizate de SUA, către ținte din interiorul Rusiei.

„Doar intensificăm acest război și îl agravăm”, a spus Trump.

Întrebat de NBC News, pe 8 decembrie, dacă Ucraina ar trebui să se pregătească pentru mai puțin ajutor din partea americanilor, președintele ales a spus: „Posibil… Probabil, sigur”.

Doar că intențiile lui Trump sunt departe de a fi clare. Iar, deocamdată, oficialii ucraineni resping orice discuție despre presiuni sau sugestia că sosirea lui Trump ar însemna neapărat că discuțiile de pace sunt iminente.

Se vorbește mult despre negocieri, dar este o iluzie”, spunea, recent, Mykhailo Podolyak, consilier al șefului biroului președintelui Zelenski.

Niciun proces de negociere nu poate avea loc, deoarece Rusia nu a fost obligată să plătească un preț suficient de mare pentru acest război”, a completat acesta.

„Planul de victorie”

Chiar înainte de alegerile din SUA, existau semne că Zelenski căuta modalități de a susține atractivitatea Ucrainei ca viitor partener pentru un președinte ales precum Trump, care este atât instinctiv tranzacțional, cât și reticent în a continua să susțină o securitate europeană mai largă.

Citiți continuarea AICI.

Armata ucraineană se confruntă în prezent cu tot mai multe cazuri de dezertări: Soldații unei brigăzi de elită au dezertat în masă, în Franța

Procuratura din Kiev a deschis o anchetă penală în legătură cu situația militarilor care au dezertat înainte de a fi trimiși pe front, scrie adevarul.ro.

Dintre aceștia, peste 50 de militari au dezertat chiar în timp ce se antrenau în Franța. În plus, brigada nu a putut fi niciodată „creată” în adevăratul sens al cuvântului și nu a putut acționa ca o unitate omogenă, deoarece militarii săi – atunci când nu dezertau – erau trimiși imediat pe front după ce terminau pregătirea: peste 2.500 de soldați au fost trimiși astfel pentru a înlocui pierderile suferite de alte brigăzi pe câmpul de luptă, conform unei investigații realizate de publicația ucraineană censor.net.

Înainte de apariția scandalului, presa și propaganda de la Kiev prezentau brigada 155 de Infanterie Mecanizată a armatei ucrainene, supranumită „Ana din Kiev”, drept o unitate de elită care urma a fi echipată inclusiv cu armament, tunuri și blindate occidentale.

 În realitate, până să ajungă pe front, peste 1,700 de militari din cei 4.000 declarați oficial deja dezertaseră din această unitate.

Brigada a fost apoi trimisă pe frontul de la Pokrovsk fără drone de recunoaștere și fără echipament specializat în combaterea dronelor rusești. Unul din comandanții brigăzii, care avea chiar misiunea de a recruta, forma și antrena efectivele unității, a murit în urma unui stop cardiorespirator. Apoi, comandantul brigăzii a fost imediat demis după ce unitatea a intrat în luptă.

Pierderile mari suferite pe front au fost provocate, conform jurnaliștilor de investigație ucraineni, de faptul că ofițerii de la comanda brigăzii nu au avut niciodată timp să-și antreneze adecvat propriii militari. Astfel, deoarece erau permanent transferați la alte unități din prima linie, militarii brigăzii 155 nu au putut acționa niciodată în mod coerent, omogen și coordonat.

 „Membrii brigăzii au devenit ostatici ai unei acțiuni de PR a lui Zelenski”, se arată în publicația ucraineană citată. Jurnaliștii, bloggerii militari și influencerii  ucraineni s-au arăta scandalizați de modul în care liderii armatei ucrainene decid din simple rațiuni de PR, să creeze noi unități din resturi provenite de la alte brigăzi, fără ca noile brigăzi formate să dispună de o comandă coerentă, specialiști, tehnică grea de luptă sau drone, ceea ce duce la pierderi inutile de vieți pe front.

„Se pierd vieți și bani din fonduri publice pe aceste noi proiecte în loc de a întări mai mult unitățile deja formate și care au deja experiență acumulată pe câmpul de luptă”, se arată în articolul publicației censor.net, care a calculat că o brigadă nou-formată costă statul ucrainean în jur de 900 de milioane de euro.

 Peste 19.000 de dezertori în armata ucraineană, înregistrați oficial

Armata ucraineană se confruntă în prezent cu tot mai multe cazuri de dezertări: în luna septembrie 2024, peste 19.000 de militari erau înregistrați ca dezertori. Cei aproape trei ani de război continuu împotriva armatei ruse au decimat aproape toate unitățile ucrainene din prima linie.

Rotirile de trupe sunt rare, ceea ce duce la epuizarea și demoralizarea militarilor – în special a infanteriștilor – care luptă în cele mai fierbinți zone ale frontului, cum este cea de lângă Pokrovsk. „Nu toți soldații mobilizați își părăsesc pozițiile, dar majoritatea asta fac. Când ajung aici (în prima linie), realizează cât e de greu, când văd dronele inamicului sau efectele bombardamentelor artileriei”, a declarat, sub protecția anonimatului, comandantul unei unități ucrainene angajate în luptele de la Pokrovsk.

Situația e mult mai gravă, în condițiile în care unii comandanți ucraineni au recunoscut că nu raportează imediat unele cazuri de dezertare ori absențe neautorizate și că încearcă mai întâi să-i convingă pe militari să se întoarcă voluntar, fără a fi pedepsiți.

O astfel de abordare a devenit atât de frecventă încât parlamentarii au modificat legea astfel încât cazurile de dezertare să nu fie pedepsite, dacă militarul se află în prima abatere.

NASA a publicat imagini cu una dintre cele mai intense explozii solare înregistrate până acum
Articolul anterior
Doliu! Actorul Ruslan Lungu, tatăl lui Cătălin Lungu, s-a stins din viață la vârsta de 49 de ani
Articolul următor