Accident în Capitală. Două ambulanțe, la fața locului

Un accident a fost înregistrat, sâmbătă, pe strada Ceucari din Capitală.

Informația a fost confirmată pentru publika.md de ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Nina Dubovca.

„Accidentul a fost înregistrat în jurul orei 15:28. Preliminar, în accident au fost implicate două mașini, Nissan și o Toyota. Din informațiile preliminare în urma impactului două persoane au avut de suferit, un minor și un bărbat de aproximativ 35 ani. Ambii au fost transportați la spital.”, a menționat ofițerul de presă.

Din imaginile postate pe rețele de socializare se vede că două ambulanțe au intervenit la fața locului.

Din cauza accidentului circulația troleibuzelor nr. 25 și 28 din zonă a fost afectată, acestea au înregistrat întârzieri de până la 20 de minut.

Cozi kilometrice la secțiile de votare din SUA

Donald Trump conduce cu 246 electori, în timp ce Kamala Harris a obținut 182. Asta după un scrutin dur, în care centrele de votare din cele 50 de state au luat măsuri de securitate fără precedent, scrie stirileprotv.ro.  

Vorbim despre agenți de securitate înarmați și chiar drone de supraveghere, ori geamuri anti-glonț. La ieșirea de la urne, Donald Trump a dat asigurări că susținătorii lui nu sunt violenți.

Dintre cei 161 de milioane de alegători înregistrați în Statele Unite, peste 82 de milioane au votat deja anticipat înainte de 5 noiembrie. Ceilalți au avut de așteptat ore bune ca să poată să-și exprime o opțiune. În unele locuri s-au format cozi kilometrice în jurul secțiilor.

Însă, nu toți alegătorii s-au prezentat la urne atât de veseli și optimiști.

Au fost alegeri chiar și la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Patru astronauți ai NASA și-au exprimat opțiunile anticipat la 400 de kilometri distanță de Pământ.

Voturile astronauților vor ajunge pe Pământ printr-o transmisiune prin satelit criptată.

Între timp, FBI a înființat la Washington un post de comandă pentru a monitoriza și răspunde la amenințările legate de alegeri – atât înainte, cât și după ziua scrutinului. Totul în colaborare cu poliția de la nivel local.

Alegeri în SUA: Toate secțiile de votare s-au închis, iar harta arată în favoarea lui Trump

Secțiile de votare s-au închis în majoritatea statelor americane și a început numărătoarea voturilor pentru una dintre cele mai aprige curse prezidențiale din istoria din Statelor Unite. Aproximativ 244 de milioane de americani își aleg noul președinte, competiția între Kamala Harris și Donald Trump fiind extrem de strânsă. Șapte state cheie pot decide câștigătorul, însă rezultatele finale pot fi aflate abia după câteva zile, scrie digi24.ro

Conform estimărilor CNN, situația în cursa prezidențială se prezintă astfel. Pentru a câștiga alegerile prezidențiale un candidat are nevoie de cel puțin 270 de electori.

Viktor Orban îl felicită deja pe Trump Premierul Ungariei, Viktor Orban, un susținător al lui Donald Trump, a postat pe Facebook o fotografie cu el urmărind rezultatele votului din SUA, cu mesajul: „Pe calea spre o minunată victorie”.

ACTUALIZARE 08:58 Republicanii au recâștigat controlul Senatului american, deţinut până acum de democraţi, cu o majoritate de cel puţin 51 de locuri din 100, potrivit proiecţiilor Fox News şi NBC. Controlul Senatului, la fel ca şi cel al Camerei Reprezentanţilor, este o miză majoră a alegerilor legislative organizate în paralel cu scrutinul prezidenţial din SUA. Marja de manevră a viitorului preşedinte va depinde în mare parte de legile a căror adoptare o va putea obţine în Congres.

ACTUALIZARE 08:49 Pennsylvannia, unul dintre cele mai importante state-cheie, cu 19 electori, pare să încline spre Donald Trump, relatează CBS News. Fox News, un canal TV pro-Trump, îl dă deja câștigător pe candidatul republican. Nu este însă o proiecție oficială, dar după numărarea a 94% din voturi, Trump are 50,9%, iar Harris – 48%. Oficialii din orașul Philadelphia, cel mai mare din acest stat, au avertizat însă că numărătoarea voturilor ar putea dura mai mult, din motive tehnice.

Trump se pregătește să țină un discurs, Kamala Harris anunță că nu va face declarații ACTUALIZARE 07:52 Candidatul republican Donald Trump, aflat la Mar-a Lago, se pregătește pentru declarații. La eveniment a fost văzut și miliardarul Elon Musk. La sediul de campanie al republicanului, oamenii sărbătoresc victoria în două din cele șapte state-cheie. În schimb, candidatul democrat Kamala Harris a anunțat că nu va face declarații.

Vocea copiilor din Capitală se va face auzită prin intermediul Consiliul Consultativ al Copilului

Cu sprijinul UNICEF, municipalitatea a creat recent Consiliul Copiilor, o structură inovatoare formată din 20 de copii din serviciile sociale municipale ale Chișinăului. Inițiativa face parte din proiectul de asistență tehnică „Consolidarea Sistemului de Protecție a Copilului, Inclusiv a Serviciilor Adresate Copiilor” și este o platformă esențială prin care tinerii au oportunitatea de a participa activ în promovarea și apărarea propriilor drepturi, în special dreptul la familie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Scopul principal al Consiliului Consultativ este de a face auzită vocea copiilor și de a-i implica în procesele de decizie din sistemul de protecție socială, prin care își pot exercita drepturile și își pot aduce contribuția la îmbunătățirea acestui sistem.

În cadrul primelor sesiuni, membrii Consiliului au avut ocazia să se cunoască și să descopere rolul acestei structuri în comunitatea lor. Aceștia au înțeles că participarea lor activă poate contribui semnificativ la îmbunătățirea sistemului de protecție socială și la dezvoltarea unui mediu mai sigur și mai incluziv pentru toți copiii.

De asemenea, implicarea celor patru voluntari ai Consiliului reprezintă un sprijin important pentru încurajarea participanților să ia parte activă în discuții și să își exprime opiniile. Această inițiativă se aliniază cu angajamentul DGPDC de a oferi tinerilor un cadru în care să își exercite drepturile și să învețe practicile democrației participative.

Prin intermediul Consiliului Consultativ al Copilului, copiii din comunitate pot deveni adevărați agenți ai schimbării, contribuind la dezvoltarea unei societăți mai echitabile și la consolidarea relațiilor cu instituțiile publice.

Meteorologii au prelungit Codul galben de vânt puternic
Articolul anterior
Un pistol a fost descoperit în bagajul unei pasagere, în Aeroportul Internaţional Chişinău
Articolul următor