Sportivii moldoveni au cucerit 21 de medalii la Europenele de haltere!

Opt halterofili moldoveni au cucerit 21 de medalii la Campionatul European Under 15 și juniori, găzduit de Arena Chișinău. Nicoleta Cojocaru a devenit campioană europeană la Under 15, iar alți șase au devenit vicecampioni europeni, scrie unimedia.info.

Iată cine sunt câștigătorii:

1) Nicoleta Cojocaru (campioană europeană 55 kg, U15)
2) Anastasia Ceornopolc (vicecampioană +81 kg, U15)
3) Dan Secrieru (vicecampion 49 kg, U15)
4) Dan Betca (vicecampion 55 kg, U15)
5) Ion Badanev (vicecampion 61 kg, U17)
6) Alexandr Baldji (vicecampion 67 kg, U17)
7) Vadim Dănuța (vicecampion 89 kg, U17)

Pe podium a urcat și Alina Popescu. Ea a cucerit bronzul la stilul smuls în categoria 49 kg (U17).

Caz șocant în Capitală! Un copil de cinci ani ar fi fost hărțuit sexual de un bărbat de aproape 70 de ani

Un copil de 5 ani a fost hărțuit sexual de către un bărbat de 69 de ani în orașul Codru, municipiul Chișinău.

Contactată de IPN, ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Svetlana Scripnic, a declarat că acest caz a avut loc acum două zile, pe strada Drumul Schinoasei din orașul Codru.

Suspectul, un bărbat de 69 de ani, a fost condus la inspectoratul de poliție pentru cercetări. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

Potrivit localnicilor, totul s-a întâmplat în preajma unor garaje, unde copilul se afla împreună cu tatăl său pentru a repara bicicleta. Într-un moment dat, suspectul a reușit să ademenească băiatul. Părintele a fost cel care a alertat poliția.

Pe marginea acestui caz a fost pornit un proces penal pentru hărțuire sexuală comisă asupra unui minor. Bărbatul de 69 de ani riscă închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani. 

Și-a vândut mașina, apoi a furat-o. Un tânăr de 21 de ani, a ajuns pe mâna poliției pentru isprava sa

Un tânăr de 21 ani din capitală este cercetat penal fiind suspectat de răpirea unui automobil, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Bănuitul, aflându-se pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei, a observat fosta sa mașină de marca „Mazda”, pe care a vândut-o unei persoane, fără întocmirea certificatului de înmatriculare a actului de proprietar.

Mașina era parcată pe marginea carosabilului, iar tânărul, folosindu-se de cheile de rezervă pe care le avea la el, a descuiat-o și a plecat într-o direcție necunoscută.

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală ale angajaților Inspectoratului de poliție Botanica, suspectul a fost identificat, iar automobilul a fost depistat la domiciliul acestuia.

Tânărul este cercetat penal în stare de libertate, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67.500 de lei sau închisoare de până la 3 ani.

Ministerul de Externe recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban și Israel din motive de securitate

Ministerul Afacerilor Externe îndeamnă cetățenii Republicii Moldova care se află în Republica Libaneză și statul Israel să manifeste vigilență în contextul deteriorării situației de securitate în regiunea Orientului Mijlociu, scrie vertical.md.

În condiții de securitate extrem de volatile și cu risc sporit de escaladare, MAE recomandă cetățenilor să urmărească instrucțiunile autorităților militare și civile; să limiteze călătoriile în nord și sud; fără mari necesități, să nu părăsească domiciliul; iar în caz de tiruri, să se refugieze în adăposturi speciale.

Calvarul unei femei din Marea Britanie cu 800 de tatuaje, care se plânge că nu-și găsește loc de muncă
Articolul anterior
Presa din Tadjikistan: Cadavrul atacatorului de la Aeroportul Chișinău a ajuns la Dușanbe
Articolul următor