Brad Pitt este acuzat că ”și-a furat“ fosta soție

O nouă dispută legală a început în jurul Castelului Miraval pe care Brad Pitt și Angelina Jolie l-au deținut împreună. Brad Pitt este acuzat că „a furat“ din activele Castelului Miraval. Reprezentanții de la Nouvel, compania fondată de fosta soție a actorului, susțin că a luat fără drept din valoarea proprietății.

Oficialii de la fosta companie de investiții a Angelinei Jolie susțin că Brad Pitt și apropiații lui au încercat să mențină controlul asupra proprietății aflată în Provence. În plus, aceștia i-au cerut starului despăgubiri de cel puțin 350 de milioane de dolari.  

Brad Pitt este acuzat că „a furat“ din activele Castelului Miraval

Numele lui Brad Pitt apare într-un nou dosar, pe care reprezentanții de la Nouvel l-au depus în instanță. Aceștia îl acuză pe actor că „a dezvelit“ și „a jefuit“ activele Castelului Miraval.

Potrivit informațiilor obținute de CNN, compania fondată de Angelina Jolie îi cere actorului american despăgubiri în valoare de cel puțin 350 de milioane de dolari.

Avocații susțin că Brad Pitt a acționat ca „un copil capricios“, potrivit Daily Mail. Se pare că actorul a cheltuit milioane de dolari ca să restaureze studioul de înregistrări, dar și pe renovările care s-au făcut la piscină și pe reconstrucția unor scări.

Pitt a irosit activele companiei, cheltuind milioane pe proiecte făcute din vanitate. A plătit peste 1 milion de dolari pentru renovarea piscinei, construirea și reconstrucția unei scări de patru ori. A restaurat și un studio de înregistrări, se arată în documentul care a fost depus în instanță luni, 10 iulie, conform CNN.

Brad Pitt, indignat de decizia Angelinei Jolie care și-a vândut partea din proprietatea exclusivistă

Avocații angajați de cei de la Nouvel au precizat în dosar că „neplăcutul comportament“ al lui Brad Pitt s-a intensificat după ce fosta lui soție a vândut compania de investiții în octombrie 2021 celor de la Tenute del Mondo, o subsidiară a companiei de băuturi spirtoase Stoli Group, controlată de oligarhul rus Yuri Shefler.

Indignat că Jolie a vândut Nouvel mai degrabă lui Stoli decât lui, Pitt s-a comportat ca un copil capricios, refuzând să trateze compania Nouvel ca pe un partener egal în afacere, se mai arată într-unul dintre documentele depuse la dosar și obținut de cnn.com.

Brad Pitt a fost primul care a deschis un proces în legătură cu vânzarea părții Angelinei Jolie din Castelul Miraval, despre care a spus că este „ilicită“. În plângerea depusă la tribunal în februarie 2022, producătorul de film o acuză pe fosta soție de rea credință, pentru că ar fi refuzat să îi vândă partea ei din extravaganta proprietate, deși i-ar fi spus că este interesat să o cumpere.

Angelina Jolie și Brad Pitt au 3 copii biologici și 3 copii adoptați

Situat în inima regiunii Provence, Castelul Miraval este locul în care Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit în 2014. Proprietatea dispune de o podgorie splendidă. O șampanie care este produsă aici costă aproape 400 de euro.

Castelul Miraval mai are un loc special în inima foștilor parteneri. Aici își petreceau vacanțele de vară alături de cei șase moștenitori. Shiloh Nouvel Jolie-Pitt este primul copil biologic pe care foștii parteneri îl au împreună. Perechea de gemeni formată din Vivienne și Knox a venit pe lume în 2008.

Înainte să devină mamă pe cale naturală, actrița a adoptat trei copii din zone sărace ale Asiei și ale Africii. Pe Maddox l-a luat în grijă în 2007, din Cambodgia, pe când avea doar 7 luni. Zahara este al doilea copil care a ajuns în familia celor doi actori. Ea s-a născut în 2005, în Etiopia. Mama sa biologică a decis să o lase într-un centru de plasament din cauza sărăciei și a unei boli. La un moment dat, femeia a avut oportunitatea de a sta de vorbă cu Angelina Jolie. Atunci a putut să-i mulțumească pentru că îi oferă fiicei sale atenție și multă iubire.

Pax este ultimul copil pe care actrița americană l-a adoptat din Vietnam. Totul s-a întâmplat în 2007, după ce acesta a fost abandonat de mama lui. Când a decis să divorțeze de Brad Pitt, Angelina Jolie a solicitat custodie exclusivă atât pentru cei trei copii adoptați, dar și pentru cei trei copii biologici.

Vedeta a cerut divorțul în 2016. În actele depuse la tribunal l-a acuzat pe celebrul actor că a fost violent cu copiii. Abia în mai 2021, judecătorii au decis situația privind custodia celor șase copii ai fostului cuplu. Brad Pitt a reușit să o victorie în acest sens. El împarte custodia moștenitorilor săi cu Angelina Jolie, scrie catine.ro.

Din 1 aprilie, șoferii pot circula fără faza scurtă a farurilor pe timp de zi

Din 1 aprilie, conducătorii auto pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi. Măsura este prevăzută în Regulamentul Circulației Rutiere. Totuși,  în cazul condițiilor meteo nefavorabile, va fi necesară includerea luminii de întâlnire sau a farurilor anti-ceaţă.

Pentru prima dată, măsura privind conectarea farurilor și pe timp de zi a fost aplicată în anul 2009.

Un avion s-a prăbușit peste o casă în SUA

Cel puțin o persoană a murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă din Brooklyn Park, Minnesota, sâmbătă după-amiază, provocând un incendiu uriaș, au declarat autoritățile, potrivit CNN, citat de libertatea.ro.

Aeronava, un avion care putea să transporte șase persoane, a lovit casa în jurul orei 12:20, ora locală, în timp ce se îndrepta către Aeroportul Anoka County-Blaine din Minneapolis, sosind de pe Aeroportul Internațional Des Moines din Iowa, a declarat Administrația Federală a Aviației într-un comunicat.

Încă nu este clar câți oameni se aflau în avion, dar oficialii confirmă cel puțin un deces, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al orașului Brooklyn Park, Risikat Adesaogun.

Nu au fost raportate victime din interiorul casei. Imaginile video de la fața locului arată că locuința este complet cuprinsă de flăcări, în timp ce mai mulți martori stau și privesc, iar pompierii avertizează: „Casa este în flăcări. Vă rugăm să vă îndepărtați din zonă!”. Când echipele de pompieri au ajuns la fața locului, casa era complet în flăcări. Aeronava nu a fost găsită decât după ce focul a fost lichidat. „Nu au existat victime. Toată lumea a ieșit din casă în siguranță”, au transmis reprezentanții pompierilor.

A căzut din cer

O cameră a surprins momentul în care avionul cade din cer peste o casă. Cindy Leitschuh a declarat pentru CNN că familia ei a surprins, fără să știe, un videoclip cu avionul.

În timp ce soțul ei Curt și fiul lor în vârstă de 8 ani se jucau în fața casei. „Fiul meu de 8 ani a văzut avionul urcând și coborând. A crezut că este o dronă. Apoi a văzut mult fum negru”, a spus Leitschuh. Într-o declarație pe X, guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, a declarat: „Echipa mea este în legătură cu oficialii locali de la fața locului din Brooklyn Park și monitorizăm îndeaproape situația. Mulțumim celor care au răspuns la apel.”

La conferința de presă, primarul din Brooklyn Park, Hollies Winston, i-a mulțumit lui Walz pentru că „ne sprijină și oferă resurse orașului nostru”. FAA și National Transportation Safety Board investighează incidentul. Suburbia Brooklyn Park se află la aproximativ 11 mile nord de Minneapolis.

Reguli stricte și tranzacții limitate a plăților în numerar, din 1 aprilie!

Începând cu 1 aprilie 2025 intră în vigoare noua legeprivind efectuarea decontărilor în numerar, care aduce modificări pentru persoanele fizice și juridice ce efectuează plăți pe teritoriul Republicii Moldova. Noua reglementare stabilește limitarea plăților în numerar și a transferurilor bancare, în scopul de a îmbunătăți transparența și a preveni tranzacțiile în numerar de mari dimensiuni, transmite IPN.

Legea se aplică unui spectru larg de persoane, inclusiv agenților economici, organizațiilor necomerciale și persoanelor fizice, care desfășoară activități comerciale.

De asemenea, sunt reglementate tranzacțiile între persoane fizice care nu desfășoară activități de întreprinzător, în special în cazul vânzării și cumpărării de bunuri imobile și mijloace de transport.

În cazul tranzacțiilor de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile, plata în numerar va fi permisă doar dacă prețul nu depășește echivalentul a 100 salarii medii lunare pe economie, circa 81 700 de euro. Pentru mijloacele de transport, limita este de 50 salarii medii lunare, aproximativ 40 800 de euro.

Pentru tranzacțiile ce depășesc aceste limite, plata trebuie efectuată prin transfer bancar. Totodată, o sumă de până la 200 000 de lei poate fi achitată în numerar, chiar și atunci când prețul depășește limitele menționate.

Potrivit autorităților, aceste măsuri sunt menite să faciliteze combaterea economiei subterane și a evaziunii fiscale.

Noua lege introduce și reglementări privind comisioanele bancare pentru retragerea numerarului. Astfel, comisioanele de retragere a numerarului provenit din tranzacții de vânzare-cumpărare între persoane fizice nu pot depăși 0,1% din suma transferată, cu condiția ca retragerea să fie efectuată la ghișeul băncii, iar documentele necesare să ateste proveniența fondurilor.

Legea mai aduce modificări referitoare la termenul de eliberare a numerarului din casieria entității pentru cheltuieli operaționale. Astfel, agenții economici și persoanele fizice din domeniile justiției și sănătății pot elibera numerar pentru o perioadă de maximum 30 de zile, cu excepția cheltuielilor pentru deplasările internaționale. Numerarul rămas neutilizat trebuie restituit în casierie în termen de 5 zile lucrătoare.

Sunt incluse și sancțiuni pentru nerespectarea reglementărilor. De exemplu, în cazul în care agenții economici depășesc limitele de plăți în numerar stabilite de lege, aceștia vor fi penalizați cu amenzi de până la 10% din suma ce depășește limita. De asemenea, există sancțiuni pentru nerespectarea termenelor de restituire a numerarului neutilizat, care pot ajunge până la 18% din suma nerestituită. Dacă amenda e achitată în 3 zile de la primirea deciziei privind încălcarea fiscală, persoana sancționată poate plăti jumătate din amendă.

Pentru persoanele fizice care se confruntă cu dificultăți în respectarea noilor reglementări, Comisia Națională a Pieței Financiare oferă consultații la „telefonul consumatorului”, pe numărul 022 85 95 95.

Carburanții continuă să se scumpească
Articolul anterior
Circa 400 de proiecte rapide în cadrul Programului ”Satul European Expres”
Articolul următor
Close menu