Vlad Filat a vorbit despre relația cu Angela Gonța: ,,M-a durut că nu mi-am văzut copilul”

Vlad Filat, fostul prim-ministru și politicianul recent revenit la cârma PLDM, a vorbit într-un interviu pentru jurnalistul Dorin Galben despre trecut și prezent. Interviul are o durată de peste 4 ore.

În el, a dezvăluit câte ceva și despre viața personală, cum ar fi despre căsătoria și divorțul cu jurnalista Angela Gonța, și despre durerea că nu și-a văzut fiica Ecaterina mai bine de 4 ani, în timp ce era la închisoare. Interviul a fost publicat duminică, 16 iulie curent, pe YouTube, transmite realitatea.md.

Relația, căsătoria și copilul cu jurnalista Angela Gonța

„Eu cred că o relație nu poate să reprezinte o surprinză. Relația noastră a fost corectă, firească. A început după separare. V-ați căsătorit în 2014 și a început cu 2-3 ani înainte? Cum ați reușit să țineți în secret? Unde se întâlnea un prim-ministru cu una dintre cele mai cunoscute jurnaliste? Faptul că nu am afișat, nu înseamnă că am ținut în secret. Relația a fost între noi doi și nu urmăream să fie implicați și alții. Asta a fost înțelegerea noastră. A fost una frumoasă, atât cât a fost. Eu îi mulțumesc Angelei pentru Ecaterina care este un copil absolut deosebit. … Eu am considerat corect, dar să fie înțeles, nu m-am căsătorit din cauza sarcinii, dar nu exclud că, dacă nu era sarcina, mențineam relația așa cum a fost. În momentul în care s-a întâmplat, am decis și ne-am căsătorit. Cum a fost cererea? Nu a fost ceva scenarizat. Era o relație lungă, ambii maturi, nu mai eram în tinerețe. Mai puțin conta atunci asta”, a povestit Vlad Filat.

Neștiut și intim, politicianul a dezvăluit că a asistat la naștere. „Pe bune? Pe bune. M-a marcat un pic, dar am fost acolo, când Ecaterina a apărut în această lume. La primii doi nu ați asistat? Da, era pentru prima dată. Atunci nu era la modă? Atunci în general era cam greu. Cum v-a schimbat relația copilul? Apariția Ecaterinei a schimbat mult, dar relația, probabil din calitățile pe care le aveam ambii și gradul de ocupare, eu deja simțeam și vedeam spre ce se duce. O să încerce să meargă până la distrucție. Eram într-o depresie foarte profundă. Au urmat după Guvern anumite lucruri. Nu era legat de capitolul personal, dar profesional și înțelegând ce urmează. Asta sigur a marcat felul de a fi și relația. Noi practic conveniserăm asupra divorțului”.

Divorțul de Angela Gonța și durerea că nu și-a văzut fiica mai bine de 4 ani

Fostul prim-ministru a mai dezvăluit că divorțul a fost solicitat „într-o manieră dură”, el fiind însă cel care a depus cererea. „De ce? Întrebați-o pe ea. Ea nu vrea să vină la interviu. Puteți să o întrebați în afara interviului. Nu pot să răspund în locul ei. Probabil a crezut că așa-i va fi mai bine. V-a durut, pentru că asta a fost o nouă lovitură? Pe mine nu m-a durut atât asta, pentru că noi conveniserăm asupra divorțului. Pe mine m-a durut că nu mi-am văzut copilul pe parcursul a 4 ani și… refuzând mama copilului, ca Ecaterina să vină la mine. De ce? Nu era vorba de pușcărie. Nu m-a supărat, dar m-a durut. Nici acum nu înțeleg de ce a fost așa. Lucrurile nu pot fi schimbate. Important este că acum am comunicare cu Ecaterina. Ea este ok. O iubesc, mă iubește. Avem o relație corectă. Ea știe că ați fost la pușcărie? Nu am discutat, este încă mică”.

Cât despre partajarea averii cu Angela Gonța, Vlad Filat a spus că „nu era ce de partajat, pentru că nu aveam bunuri dobândite în timpul căsătoriei”. „În schimb, cred că am avut grijă suficientă să aibă dacă nu o viață de lux, atunci o viață decentă, asigurată. Inclusiv cât erați după gratii? Inclusiv în prima perioadă – casa, masa – erau asigurate”.

Un bărbat din Ștefan Vodă și-a bătut soția pentru că nu i-a plăcut ceapa cumpărată de ea

Un individ și-a agresat fizic soția, pentru că nu i-a plăcut ceapa pe care o cumpărase femeia. Cazul a avut loc în martie 2023, într-o localitate din raionul Ștefan Vodă, iar instanța l-a recunoscut vinovat abia în decembrie 2024 vinovat pe suspect, scrie pulsmedia.md.

Femeia a relatat că în ziua incidentului, după ce au stat la masă cu vecinii, individul s-a dus să verifice undițele instalate pe malul Nistrului și i-a cerut să meargă la o localnică, ca să cumpere ceapă. Bărbatul i-a mai spus consoartei că s-a înțeles cu vânzătoarea în prealabil.

Victima a mers după cumpărătură, iar la revenire și-a găsit soțul acasă. Între cei doi s-a iscat o ceartă, pentru că ceapa era prea măruntă, bărbatul a împins femeia, iar aceasta s-a lovit de ușă, suportând o rană în regiunea capului.

Când a înțeles că nu poate opri sângele, soții au solicitat intervenția ambulanței și Poliției. Bănuitul a primit ordin de restricție pentru 10 zile, iar asistenta socială din localitate a comunicat că ambii soți consumă băuturi alcoolice, însă femeia se comportă mai agresiv decât bărbatul când se află în stare de ebrietate, îi maltratează pe cei doi copii ai săi și provoacă certuri cu soțul.

Individul și-a recunoscut fapta în fața instanței. Bărbatul va efectua 115 ore de muncă neremunerată în folosul comunității, iar dacă se va eschiva, i se va aplica pedeapsă cu închisoarea, o zi fiind echivalată cu 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Bărbatul a mai fost obligat să plătească 320 de lei pentru expertiza judiciară efectuată.

Peste 620 de cupluri longevive din Capitală au beneficiat de ajutor financiar

Primăria municipiului Chișinău continuă să onoreze familiile și persoanele care sunt exemple de stabilitate, loialitate și contribuție valoroasă în comunitate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, în anul 2024, municipalitatea a oferit suport financiar pentru 621 de cupluri longevive și opt persoane centenare, ca parte a unui program dedicat acestora, transmite Știri.md.

Cupluri longevive:

  • 50 de ani de căsătorie – 558 de cupluri au primit câte 5.700 de lei.
  • 60 de ani de căsătorie – 60 de cupluri au primit câte 7.500 de lei.
  • 70 de ani de căsătorie – trei cupluri au primit câte 10.000 de lei.

Persoane centenare:

În anul 2024, opt persoane centenare au beneficiat de sprijin financiar:

  • Patru persoane care au împlinit 100 de ani.
  • O persoană de 101 ani.
  • O persoană de 102 ani.
  • O persoană de 103 ani.
  • O persoană de 105 ani.

Fiecare persoană a primit câte 5.000 lei.

În total, municipalitatea a alocat suma de 6.700.600 de lei pentru susținerea acestor categorii.

„Această inițiativă reflectă grija și respectul municipalității pentru cei care, prin exemplul lor, contribuie la consolidarea valorilor familiei și solidarității în comunitate”, explică membrii Primăriei Capitalei.

Deconectările de curent electric devin realitate

Cel mai mare furnizor de energie electrică din țară, compania Premier Energy Distribution, a pregătit un program de întreruperi planificate ale energiei electrice în cazul unei posibile sistări a livrărilor de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului începând cu 1 ianuarie 2025.

Potrivit reprezentanților companiei, programul de întreruperi va fi aplicat exclusiv în cazul unui deficit de energie electrică în sistem, scrie point.md.

Lista localităților și străzilor unde sunt posibile întreruperi poate fi găsită mai jos. Reprezentanții companiei au confirmat autenticitatea acesteia ca răspuns la solicitarea redacției Point.md.

În listă sunt indicate localitățile și străzile unde se vor aplica întreruperi temporare de energie electrică.

„În orice caz, operatorul sistemului de distribuție monitorizează cu atenție evoluția situației, este în contact permanent cu autoritățile centrale și operatorul sistemului de transport și va informa corespunzător publicul prin canalele sale de comunicare despre situația operativă în condițiile unei situații de urgență”, au răspuns reprezentanții companiei.

Din 16 decembrie, în Moldova este în vigoare starea de urgență. Potrivit autorităților, măsurile sunt orientate spre a răspunde rapid provocărilor legate de posibila suspendare a livrărilor de gaze naturale de către „Gazprom”. Printre planuri se numără achiziții urgente de resurse energetice, derogări de la legislația în vigoare și implementarea unui amplu sistem de protecție socială.

Premier Energy a prezentat mai multe grafice posibile pentru întreruperile planificate de energie electrică.

Necesarul de 120 MW a fost împărțit în 12 blocuri a câte 10 MW fiecare: A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L. Fiecare bloc poate fi deconectat pentru intervale de câte opt ore. Primul interval este de la 00:00 la 08:00, al doilea de la 08:00 la 16:00, iar al treilea de la 16:00 la 00:00.

Compania Premier Energy a promis să informeze consumatorii în mod punctual despre graficele de întreruperi prin canalele oficiale de comunicare și prin e-mail.

Mai mult, cetățenii sunt îndemnați să se aboneze la buletinul informativ electronic.

Guvernul a încasat de două ori mai puțină asistență externă în 2023
Articolul anterior
Aer poluat în Chișinău. Agenția de Mediu anunță că sunt concentrații mari de dioxid de azot și alte substanțe toxice
Articolul următor