Grădina Zoologică va activa pe 17 iulie gratuit

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că Grădina Zoologică va activa pe 17 iulie gratuit.

Astfel, administrația grădinii zoologice subliniază că accesul va fi permis
de la ora 12.00.

„Vizita la Grădina Zoologică din Chișinău nu a fost niciodată atât de interesantă și accesibilă. Suntem gata să vă răspundem la întrebarea ”Cum să petreci într-un mod plăcut și util vacanța în familie?”

În data de 17 iulie, când Chișinăul face 587 de ani de la prima atestare, accesul la Grădina Zoologică va fi gratuit pentru toți vizitatorii care vor să aibă parte de emoții de neuitat!

În această zi, la Grădina Zoologică vă așteaptă Quest Family sarcini neobișnuite, ghicitori și divertisment pentru toate vârstele – exact ceea de ce este nevoie pentru a vă încărca cu energie și emoții! Dacă aveți poftă de senzații noi, vă plac activitățile în aer liber și zâmbetele, atunci sunteți bineveniți!”, se arată într-un comunicat de presă a Grădinii Zoologice.

Participarea este la fel gratuită.

„Ne întâlnim pe 17 iulie 2023 la Grădina Zoologică.

Veți avea nevoie de:
1) dispoziție bună
2) echipă (de la 2 la 5 persoane)
3) haine și încălțăminte confortabile
4) dorință de a vă distra
Pentru organizatori este important să cunoască numărul aproximativ de echipe. Vă rugăm să vă înregistrați aici https://forms.gle/GRXeb9nDCcU9PebMA  
Programul:
18:00 Înregistrarea echipelor
18:30 Start Family Quest
21:00 Anunțarea rezultatelor și premierea câștigătorilor

Ce este Family Quest:

Un joc de echipă ce se desfășoară pe teritoriul unui parc. Echipele primesc diferite sarcini și ghicitori, care le ajută să afle unde se află ”agentul”. După ce a găsit răspunsul, echipa pleacă în căutarea lui, care-i propune sarcini fizice neobișnuite. Astfel, echipa parcurge un traseu unic prin parc, efectuând diferite misiuni propuse de către organizatori. Câștigă echipa care va rezolva toate sarcinile în cel mai scurt timp.

Vă așteptăm la start!

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Eu iubesc Chișinăul”, realizat de Primăria municipiului Chișinău, Centrul Municipal de Tineret Chișinău și Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova”, subliniază administrația.

O femeie din Strășeni, violată ani la rând de propriul soț

Un bărbat din raionul Strășeni a fost condamnat la 12 ani de închisoare după ce timp de trei ani își viola soția și agresa copiii minori. Sentința a fost pronunțată marți, 24 decembrie, de magistrații Judecătoriei Strășeni, scrie deschide.md.

Potrivit materialelor dosarului, pe parcursul anilor 2019-2022, bărbatul, prin constrângere psihică și amenințând cu răfuială, își viola soția. Individul își argumenta acțiunile prin faptul că victima, care îi este soție, „este obligată să-i satisfacă poftele sexuale”.

Tot în această perioadă, condamnatul își agresa patru copii minori. Conform raportului de expertiză, în urma acțiunilor individului, copiii s-au ales cu traumă psiho-emoțională, stres, anxietate și depresie.

Fiind audiat, acesta nu și-a recunoscut vina. Totuși, procurorii au reușit să-i demonstreze culpabilitatea.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în decurs de 15 zile.

Un sistem AI a atins nivelul uman la un test de „inteligență generală”. Ce ar înseamna acest lucru

Un nou model de inteligență artificială (AI) a obținut recent rezultate la nivel uman la un test conceput pentru a măsura „inteligența generală”. Pe 20 decembrie, sistemul o3 al OpenAI a obținut un scor de 85% la benchmark-ul ARC-AGI, cu mult peste cel mai bun scor AI anterior de 55% și la egalitate cu scorul mediu uman. De asemenea, a dat rezultate bune la un test de matematică foarte dificil. Crearea inteligenței generale artificiale, sau AGI, este obiectivul declarat al tuturor laboratoarelor majore de cercetare AI.

La prima vedere, OpenAI pare să fi făcut cel puțin un pas semnificativ către acest obiectiv, explică doi specialiști în domeniu în publicația The Conversation. În timp ce scepticismul rămâne, mulți cercetători și dezvoltatori AI simt că ceva tocmai s-a schimbat. Pentru mulți, perspectiva AGI pare acum mai reală, urgentă și mai apropiată decât se anticipase.

Pentru a înțelege ce înseamnă rezultatul o3, trebuie să înțelegem despre ce este vorba în testul ARC-AGI. În termeni tehnici, este un test al „eficienței eșantionului” a unui sistem AI în adaptarea la ceva nou – câte exemple de situație nouă trebuie să vadă sistemul pentru a-și da seama cum funcționează. Un sistem AI precum ChatGPT (GPT-4) nu este foarte eficient în eșantionare. A fost „antrenat” pe milioane de exemple de text uman, construind „reguli” probabilistice despre combinațiile de cuvinte care sunt cele mai probabile. Rezultatul este destul de bun la sarcini comune. Este prost însă la sarcini neobișnuite, pentru că are mai puține date (mai puține mostre) despre acele sarcini. Până când sistemele AI pot învăța dintr-un număr mic de exemple și se pot adapta cu mai multă eficiență a eșantionului, acestea vor fi utilizate numai pentru lucrări foarte repetitive și pentru cele în care defecțiunile ocazionale sunt tolerabile. Capacitatea de a rezolva cu acuratețe probleme necunoscute sau noi din eșantioane limitate de date este cunoscută drept capacitatea de a generaliza. Este considerat pe scară largă un element necesar, chiar fundamental, al inteligenței.

Fiecare întrebare oferă trei exemple din care să înveți. Sistemul AI trebuie apoi să descopere regulile care „generalizează” de la cele trei exemple la al patrulea. Reguli slabe și adaptare Nu știm exact cum a făcut OpenAI, dar rezultatele sugerează că modelul o3 este foarte adaptabil. Din doar câteva exemple, găsește reguli care pot fi generalizate. Pentru a descoperi un model, nu ar trebui să facem presupuneri inutile sau să fim mai specifici decât trebuie să fim cu adevărat. În teorie, dacă poți identifica regulile „cele mai slabe” care fac ceea ce vrei, atunci ți-ai maximizat capacitatea de a te adapta la situații noi. Ce înțelegem prin cele mai slabe reguli? Definiția tehnică este complicată, dar regulile mai slabe sunt de obicei cele care pot fi descrise în afirmații mai simple.

Incendiu puternic într-un azil de bătrâni din München. 15 persoane s-au ales cu arsuri

Cinsprezece persoane au fost rănite uşor în urma unui incendiu izbucnit într-un cămin de bătrâni din oraşul german München în Ajunul Crăciunului, a anunţat brigada de pompieri într-un comunicat dat publicităţii miercuri, scrie digi24.ro.

Cauza incendiului şi amploarea pagubelor rămân pe moment neclare, informează DPA, potrivit Agerpres. 

Potrivit informaților prezentate de serviciul de pompieri din capitala Bavariei, flăcările au izbucnit într-o cameră de la etajul al treilea al clădirii. Ca urmare, focul s-a extins rapid la acoperiș și la turn.

Autoritățile germane investighează cauza incendiului.

Căminul de bătrâni este situat în cartierul Altstadt-Lehel, lângă malul râului Isar, și este cel mai vechi cămin de bătrâni din oraș, fondat în 1857 de Societatea Catolică Sfântul Vincent de Paul. Clădirea istorică adăpostește o casă-biserică cu un turn clopotniță.

,,Să vă fie rușine”. Reacția mamei copilei de 12 ani ucise de troleibuz, după sentința emisă de prima instanță de judecată
Articolul anterior
Un bărbat, filmat cum distruge o stație din Chișinău. Poliția: Nimeni nu a sunat la 112
Articolul următor