Un bărbat și o femeie au murit la Spitalul de Urgență din Craiova după ce au pulverizat prin dormitor cu spray împotriva insectelor. Cei doi au fost găsiți de fiica lor, inconștienți, scrie adevarul.ro.
Starea celor doi soți s-a înrăutățit în cursul nopții, dar au ajuns la spital abia dimineața. Câteva ore mai târziu, au decedat.
Cei doi soți erau din localitatea doljeană Sopot, dar locuiau în Craiova. Cu o zi înainte, spun apropiații, ar fi fost la o petrecere, iar când s-au întors au dat in camera în care dormeau cu insecticid pentru că erau prea multe muște și țânțari.
Au adormit, iar câteva ore mai târziu, in cursul nopții au început sa se simtă rău.
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în seara de 24 iulie a.c., cei doi ar fi pulverizat în camera de dormit un spray împotriva insectelor, simţindu-se rău peste noapte, iar în dimineaţa de 25 iulie a.c., dat fiind faptul că starea acestora s-a agravat, fiica lor a solicitat sprijinul ambulanţei, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj, într-un comunicat de presă.
Bărbatul, in vârsta de 63 de ani, a decedat în Unitatea de Primiri Urgență, iar soția, în vârsta de 57 de ani, a murit câteva ore mai târziu.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.