Temperatură record înregistrată în Maroc: 50,4°C

Staţia meteo de la Agadir, din sudul Marocului, a înregistrat, vineri, o temperatură de 50,4°C, considerată a fi un nou record naţional, a anunţat duminică Direcţia Generală de Meteorologie (DGM).

Precedentul record a fost stabilit în 13 iulie (49,9°C), la Smara, un oraş din Sahara Occidentală, potrivit DGM, transmite Reuters, citată de News.ro.

Este pentru prima dată când temperaturile au depăşit 50 de grade în Maroc, potrivit biroului naţional de meteorologie.

De la începutul verii, întregul Maroc a fost afectat de o serie de valuri de căldură care au dus temperaturile la niveluri record. „Această vreme caniculară este cauzată de ascensiunea unei mase de aer uscat şi cald dinspre sud, care a provocat o creştere bruscă a temperaturilor, depăşind norma lunară cu 5-13 grade, în special vineri şi sâmbătă”, a explicat DGM într-un comunicat de presă.

Valul de căldură a fost cauza incendiilor de pădure din ultimele zile în nordul ţării, în apropiere de Tanger şi mai la est, în provincia Taza, potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului. Incendiile, care au avut o amploare limitată, dar au fost alimentate de vânturi puternice, au distrus câteva sute de hectare de pădure. Până în prezent, nu s-au înregistrat victime.

Potrivit serviciului european Copernicus, luna iulie 2023 a doborât în mare măsură recordul pentru cea mai caldă lună înregistrată vreodată pe Pământ, cu 0,33°C mai mult decât luna care a deţinut acest record până în prezent (iulie 2019).

Pentru Maroc, iulie a fost a patra cea mai caldă lună iulie de după 1961. Cu toate acestea, DGM prognozează o uşoară scădere a temperaturilor în nordul ţării în următoarele zile.

Geantă ticsită cu droguri, descoperită într-o clădire părăsită din sectorul Centru

Polițiștii capitalei au depistat într-o clădire părăsită din sectorul Centru o geantă cu droguri, asemănătoare hașișului.

În cadrul cercetării la fața locului au fost ridicate 181 de pachețele cu substanțe narcotice.

Oamenii legii au identificat și reținut trei bărbați de 20, 23 și 25 de ani din capitală.

Suspecții au comunicat polițiștilor că activează în calitate de curieri la un magazin online de pe Telegram și urmau să plaseze pachețelele în ascunzișuri.

Valoarea drogurilor ridicate este estimată la 200 000 de lei. Pachețelele au fost expediate la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP pentru expertiză.

Conform legislației, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Polițiștii continuă măsurile în vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate.

Secrete din culisele nunții Marinei cu Teodor Cârnaț! Cuplul a făcut dezvăluiri, în premieră

Marina și Teodor Cârnaț, dezvăluiri șocante despre discuțiile pe care le-au purtat oaspeții acestora la nunta lor în cadrul podcastu-lui ”Acasă la Măruță”. „La nunta noastră nu era om să creadă că noi vom avea o familie mare”, scrie SHOK.md.

„Practic fiecare invitat era din partea soțului și respectiv știau istoricul lui și spuneau că nu o să dureze mult căsnicia asta, dar am avut peste 200 de invitați”, povestește Marina Cârnaț.

„La noi la nunțile moldovenești există așa un obicei că câți copii îți dorești îți alegi niște boabe dintr-un vas, dar până atunci noi discutasem cu Marina și ea mi-a spus că nu își dorește nici un copil, maximum unul. Atunci la nuntă o văd pe Marina că a luat puține boabe din vas și tot se uita la mine, iar eu am luat vasul și l-al aruncat în sus și am spus câți mi-or da Dumnezeu, toți ai mei să fie”, a povestit Teodor Cârnaț.

Marina este infuencer iar Teodor este expert în drept constituțional. Sunt părinți a 9 copii și au o comunitate de peste 200 mii de urmăritori pe rețele.

Marina și Teodor Cîrnaț au devenit părinți pentru a noua oară, pe data de 23 iulie.

La data de 25 iulie, blogerrița Marina Cârnaț, împreună cu bebelușul nou-născut, au fost externați din maternitate. Sexul copilului a fost ținut în secret. Însă, odată ce au ajuns acasă, au pregătit un eveniment surpriză – Gender reveal party.

ATENȚIE! Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru a găsi un bărbat dispărut fără urmă

Poliția solicită sprijinul cetățenilor pentru a găsi un bărbat de 71 de ani, din municipiul Bălți, care în seara zilei de 11 mai a plecat într-o direcție necunoscută și până la moment locul aflării acestuia nu se cunoaște.

Semnalmente: înălțimea 1,76-1,78 m și păr cărunt.
În momentul plecării, acesta purta o cămașă gri în carouri, pantaloni negri și încălțăminte neagră.

Persoanele care dețin informații despre bărbatul din imagine sunt rugate să ne contacteze imediat la 112 sau la numărul 061016264.

Motivul pentru care este greșit să comanzi mai multă mâncare decât persoana de lângă tine, la restaurant. Află câteva reguli utile de bun simț
Articolul anterior
Un avion al Moscovei a aterizat pe Aeroportul Chișinău: Zeci de diplomați ruși pleacă din Moldova
Articolul următor