Un tânăr cu nevoi speciale, din Cimișlia, și-a creat o fermă de iepuri, grație unui proiect susținut de UE

Nicolae Cneazev, un tânăr cu nevoie speciale din satul Zloți, raionul Cimișlia, și-a îndeplinit visul de a avea o fermă de iepuri. Nicolai și-a dezvoltat afacerea grație unui proiect al Uniunii Europene care i-a oferit instrumentele și resursele necesare – materiale pentru confecționarea cuștilor, iepuri, precum și hrana pentru aceștia.

„Am fost instruit, ajutat și ghidat pentru a pune un plan de afacere pe hârtie, să fie realizat. Eu aveam o idee de a mă ocupa cu iepurii, un plan bine construit”, a spus Nicolae.

Împreună cu soția, își dorește pe viitor să colaboreze cu o pensiune de odihnă din localitate, unde ar putea vinde carne de iepure.

„Această investiție a fost importantă, deoarece eu aveam visul și ideea, dar nu aveam bani suficienți. Nu văd sensul să stau pur și simplu acasă și să dai mâinile în jos”, a mai spus Nicolae.

Proiectul UE „Abilitarea economică și integrarea socio-profesioinală a tinerilor NEET cu dizabilități” sporește integrarea socială și profesională a tinerilor NEET cu dizabilități prin dezvoltarea proiectelor generatoare de venit și implicarea autorităților locale și naționale.

Olena Zelenska și Dmitro Kuleba, în vizită în Serbia

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a sosit duminică într-o vizită în capitala Serbiei, Belgrad, împreună cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, aceasta fiind prima dată când o delegație ucraineană la nivel înalt vizitează Serbia de când Rusia a lansat campania militară împotriva Ucrainei.

Alături de prima doamnă a Serbiei, Tamara Vucic, și de ministrul Kuleba, Olena Zelenska a făcut un tur al Belgradului și a vizitat fortăreața medievală Kalemegdan, relatează agenția Tanjug, citată de Reuters, notează Agerpres.

De asemenea, soția președintelui Volodimir Zelenski a asistat la semnarea unui acord de cooperare între universitățile din Belgrad și Kiev.

Serbia, care aspiră să adere la UE, a condamnat încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei în urma agresiunii militare ruse lansate în februarie 2022, dar a refuzat până în prezent cererile statelor occidentale de a se ralia sancțiunilor contra Rusiei, țară cu care menține legături tradiționale de prietenie.

În schimb, Serbia a preluat mii de refugiați ucraineni, a oferit Kievului ajutoare umanitare și a promis asistență pentru operațiunile de deminare a teritoriului ucrainean în cadrul viitoarelor eforturi de reconstrucție post-război.

Potrivit unui raport al Pentagonului declasificat anul trecut, Serbia ar fi furnizat de asemenea arme și muniții Ucrainei, în pofida relațiilor sale apropiate cu Rusia.

În perioada scursă din 2022, președintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski de trei ori în cadrul unor reuniuni internaționale, ultima lor întâlnire având loc la Tirana (Albania) în februarie.

Un moldovean a fost reținut în timpul protestelor din Georgia

Un cetățean moldovean a fost reținut în timpul protestelor din Georgia. Informația a fost confirmată de Ministerul de Externe de la Chișinău.

„Misiunea noastră diplomatică este în contact cu autoritățile georgiene și este dispusă să întreprindă toate acțiunile necesare care se impun”, a precizat MAE într-un comunicat.

Duminică, mii de oameni au protestat la Tbilisi în ajunul examinării de către Parlament, în a treia și ultima lectură, a controversatului proiect de lege privind „influența străină”. Poliția a aplicat forța împotriva manifestanților și a reținut cel puțin 20 de persoane. Printre cei reținuți se numără cetățeni ruși și americani, potrivit Europei Libere.

Moment impresionant! Natalia Barbu interpretează deosebit piesa „In the Middle”, acompaniată de Isaak, reprezentantul Germaniei la Eurovision

Deși au fost concurenți la ediția din acest an a concursului Eurovision, unii interpreți au reușit să lege prietenii și să-i unească talentele, spre bucuria fanilor.


Natalia Barbu, care a reprezentat R. Moldova la competiția muzicală care s-a desfășurat în Suedia, a făcut publică o înregistrare în care cântă altfel piesa „In the Middle”, fiind acompaniată la chitară de reprezentantul Germaniei la Eurovision, Isaac.

„O sesiunea live magică împreună cu artist și muzician extraordinar din Germania, Isaak. Frumoasă amintire! Mulțumesc, Isaak!”, a scris Natalia Barbu pe Facebook, potrivit ziarulnational.md.

„Este superbă versiunea asta!” sau „Minunată!!!”, i-au transmis fanii.

În fiecare an, o moldoveancă stabilită în Franța aduce bucurie copiilor din comuna Zăbriceni: E un festival în memoria bunicului ei, care-i spunea povești pe cuptor în fiecare seară
Articolul anterior
Apicultorii se plâng că prețul mierii a scăzut drastic: ,,Un kilogram de zahăr e mai scump”
Articolul următor