Maia Sandu va merge în vizită de lucru în Țările de Jos, apoi în România

Șefa statului, Maia Sandu, va întreprinde o vizită de lucru în Regatul Țărilor de Jos.

Deplasarea este programată în perioada 4-5 septembrie, iar scopul acesteia este de a promova aderarea țării noastre la UE și relațiile economice bilaterale.

Mai mult, în timpul vizitei, Președinta se va întâlni și cu cetățenii moldoveni stabiliți în Țările de Jos. Cei interesați, pot accesa acest link pentru detalii și înregistrare: https://forms.gle/Y2JAzxPq2eTj8SrP8

Ulterior, pe 6 septembrie, Maia sandu va merge la București, pentru a participa la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, unde se va întâlni cu șefi de stat și de guvern din Europa Centrală și va discuta investițiile în proiecte de infrastructură care ne vor conecta la UE. 

Până la sfârșitul acestui an, Președinta Maia Sandu va avea mai multe vizite în țările Uniunii Europene pentru a discuta cu partenerii europeni și a consolida susținerea lor politică pentru inițierea negocierilor de aderare la UE. 

A fugit de război cu motocicleta, dar a fost prins în Moldova

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Nord au depistat un cetățean străin, care a intrat ilegal în Republica Moldova cu o motocicletă, înmatriculată în Ucraina. Cazul a avut loc în acest weekend.

În timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, patrula SPF Briceni a observat un bărbat, care se deplasa cu o motocicletă spre interiorul țării, pe direcția „Grimăncăuți-Vașcovți”.

În urma verificărilor efectuate, s-a depistat că bărbatul în vârstă de 37 de ani este cetățean al Ucrainei. Acesta a declarat că a recurs la această metodă în încercarea de a fugi de război.

Totodată, bărbatul a solicitat azil pe teritoriul R. Moldova.
Persoana documentată a fost predată Inspectoratului General pentru Migrație și Azil în vederea continuării cercetărilor.

Părinții tânărului de 20 de ani împușcat la o piscină din Hâncești, indignați că justiția e de partea ucigașilor

Fostul șef al Poliției criminale din Hâncești, condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare pentru uciderea din culpă în 2018 a tânărului Dan Osipciuc la o piscină din Hâncești, a ieșit la libertate fără a ispăși măcar jumătate din pedeapsă. Cel de al doilea inculpat, proprietarul centrului de agrement, este fugit din țară. Părinții băiatului spun că cele întâmplate demonstrează că țara nu are nevoie de oameni cumsecade, iar justiția privește doar în direcția celor care plătesc mulți bani, scrie IPN. „De ce justiția noastră este de partea de ucigașilor?”, se întreabă mama lui Dan Osipciuc.

Într-o într-o conferință de presă, tatăl tânărului, Sergiu Osipciuc, a declarat că peste un an de la omor, fostul polițist Ion Cojocaru a fost condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare. Celălalt bărbat, Amir Rabi, a fost recunoscut vinovat de utilizarea armei în loc public. A trecut termenul de prescripție și a fost eliberat. După recurs, Curtea de Apel Chișinău i-a menținut lui Cojocaru aceeași pedeapsă de 12 ani și jumătate de pușcărie, iar Amir Rabi a fost găsit vinovat de instigarea la omor și depășirea atribuțiilor de serviciu, fiind condamnat la 5 ani de privațiune de libertate. La citirea sentinței acesta deja fugise din țară, iar în prezent se află în România. Ca urmare a fost depus recurs la Curtea Supremă de Justiție, examinarea a durat circa doi ani. CSJ a hotărât întoarcerea la rejudecare la Curtea de Apel într-un alt complet de judecată. Toate acestea pe fundalul faptului că părinții au aflat că din august 2023 Ion Cojocaru se află în libertate. Aceasta, după ce s-a plâns pe deținerea în arest preventiv, pe condiții proaste de detenție, dar și a cerut amnistie.

Mama băiatului, Natalia Osipciuc, a menționat că fostul polițist nu și-a recunoscut vinovăția și afirma că se află în detenție pe nedrept. „Nu pot să înțeleg cum un astfel de om poate fi lăsat în libertate. Îmi este greu, îmi este strașnic, dar suntem nevoiți să supraviețuim cu asta. Eu și soțul meu nu mai trăim, ci doar supraviețuim. Fiul nostru cunoștea patru limbi – rămână, rusă, engleză, franceză, era student, fotbalist, sportiv, muzician – eu înțeleg că Moldova noastră nu are nevoie de astfel de oameni? De ce justiția noastră este de parte ucigașilor?”, afirmă mama băiatului împușcat.

Potrivit ei, cele întâmplate cu familia lor demonstrează că țara noastră nu are nevoie de oameni cumsecade. „Polițiștii noștri viteji nu au grijă de oamenii simpli, ci slujesc sacii cu bani. Noi, ca parte vătămată, nu suntem protejați în niciun fel. Ucigașii și avocații lor folosesc cele mai murdare metode pentru a-și atinge scopurile și anume să scape de pedeapsă. În țara noastră justiția privește în direcția celor care plătesc bani mulți. Judecătorii sau nu cunosc legea, sau o întorc pe dos. Ucigașii fiului nostru sunt în libertate, se simt perfect, se bucură de viață, iar noi nu trăim, dar pur și simplu supraviețuim”, a mai spus Natalia Osipciuc.

117 grădinițe din Chișinău își vor sista temporar activitatea în perioada de vară

Peste o sută de instituții de educație preșcolară din orașul Chișinău și suburbiile capitalei își vor sista temporar activitatea pentru o perioadă de la două săptămâni până la o lună. Anunțul a fost făcut de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, Andrei Pavaloi, care a precizat că cele mai multe dintre ele se închide în luna iulie, decizia fiind motivată de frecvența scăzută a copiilor. Copiii care nu vor merge în vacanță vor putea frecventa grădinițele din vecinătate, transmite IPN.

„În urmă consultărilor cu părinții și ca urmare a unor sondaje efectuate în instituțiile de educație timpurie, am stabilit că pentru perioada iunie-august 2024, 117 instituții își vor sista temporar activitatea pentru o perioadă de la două săptămâni până la o lună. 98 din instituții sunt din oraș, 19 sunt din suburbiiˮ, a comunicat Andrei Pavaloi, într-o ședință la Primărie.

Șeful adjunct al direcției a explicat că sistarea activității intervine în contextul în care personalul angajat în instituțiile respective urmează să meargă în concediile anuale. Și numărul copiilor care frecventează grădinița în această perioadă descrește simțitor. În lipsa copiilor în instituții se vor desfășura reparațiile curente și cosmetice. În cazul în care sunt 2-3 instituții în preajmă, acestea își sistează activitatea una după alta, nu toate odată, ca părinții care nu merg în vacanță să poată duce copiii  la o altă instituție decât cea care s-a stopat activitatea, a spus Andrei Pavaloi.

În municipiul Chișinău sunt 170 de instituții de învățământ preșcolar, frecventate de peste 38 de mii de copii.

Ziua Armatei Naționale va fi marcată în mai multe orașe din țară
Articolul anterior
Un expert rus de top în domeniul rachetelor a murit „otrăvit cu ciuperci”
Articolul următor