Persoanele din grupurile social-vulnerabile din Capitală, pot beneficia de protezare dentară gratuită, prin intermediul Programului municipal de protezare dentară.
Serviciile medicale stomatologice conform acestui Program sunt prestate în cadrul Centrului Stomatologic Municipal Chișinău, iar beneficiarii acestor servicii pot fi persoanele de vârstă pensionară, persoane cu grad sever și accentuat de dizabilitate, veterani de război, veterani ai muncii, persoanele reabilitate, care întrunesc toate condițiile de eligibilitate, expuse în Regulamentul cu privire la acordarea asistenței medicale stomatologice persoanelor din grupuri social-dezavantajate din municipiul Chişinău.
Pentru a beneficia de servicii, solicitantul trebuie să depună un dosar la registratura Centrului Stomatologic Municipal Chișinău, care include:
actul de identitate cu viza de reședință în mun. Chișinău;
legitimația de pensionar/certificat de dizabilitate/legitimație de veteran sau de persoană represată/ veteran în muncă;
certificat medical, despre necesitatea protezării dentare, eliberat de medicul stomatolog;
certificat despre mărimea venitului lunar/pensiei.
Pe perioada anilor 2019-2022 au primit asistență medicală stomatologică complexă 3954 de persoane:Anul 2019 – 751 persoane, în sumă de 3 148 500 lei;
Anul 2020 – 1092 persoane, în sumă de 4 358 714 lei;
Anul 2021 – 978 persoane, în sumă de 4 007 572 lei;
Anul 2022 – 1133 persoane, în sumă de 4 490 733 lei;
În 9 luni ale anului 2023 – 647 persoane, în sumă de 3 554 500 lei.