Natalia Proca nu cântă la concerte electorale: ”După o luăm peste cap noi de la popor!”

Îndrăgita interpretă de muzică populară de la noi, Natalia Proca, nu cântă la concerte electorale: ”După o luăm noi peste cap de la popor, artiștii care am cântat pentru cei care ajung la guvernare!”. Interpreta a spus că ar fi foarte bine dacă concertele elctorale vor fi interzise, așa cum se vehiculează în presă.

La sigur ai văzut-o și auzit-o peste tot prin țară! Ai asistat la recitalurile care le dă pe la petreceri sau ți-a făcut chiar ție nunta sau cumetria de neuitat. Este una dintre artistele cele mai vânate de organizatorii de petreceri și printre puținele interprete care cântă la nunțile țiganilor. Îndrăgita interpretă de muzică populară de la noi, Natalia Proca, a fost invitat emisiunii marca unica.md ”Uși deschise” cu Aura. Artista, apreciată și în rândul interpreților de la noi pentru calitățile sale vocale excepționale și auzul muzical perfect, dar și profesionalism înalt și performanțe în muzica populară, a vorbit despre noua lege cu privire la drepturile de autor, care a redus în jumătate veniturile din ele ale oamenilor de artă.

”Am făcut patentă, am făcut tot ce ne-au cerut autoritățile… Dar ce a făcut Ministerul Culturii? S-a dat cu fundul la gard? A zis că nu mai are nevoie de artiști. Noi investim foarte mult, statul nu ne ajută cu nimic! Ne-au obligat să ne facem patente, bine… Când am mers la Inspectoratul Fiscal i-am întrebat cu ce m-a ajutat pe mine statul în activitatea mea. Eu îmi lipsesc copiii de momentele frumoase din weekenduri ca să merg să fac un ban, iar statul vrea să împărțim banii. Toată viața am plătit impozit la stat.”, a spus artista în interviu.

”Nu mai vreau să cânt, am obosit!”

”Nu mai vreau să cânt, am obosit, dar vreau să plec frumos. Într-o discuție chiar și cu maestrul Botgros am spus că vreau încet-încet să cobor de pe scenă. El mi-a zis: ”Ce-i cu tine? Tu încă mai ai de cântat. Îți pot spune cine ar trebui să plece, dar tu mai stai.” Eu vreau să plec frumos, cum a făcut-o bunăoară, buna și draga mea colegă de lucru și scenă, care pentru mine este un etalon a frumuseții ca artistă – Valentina Cojocaru. Am obosit nu atât de petreceri, cât de responsabilitate.”, a conchis artista.

În cadrul interviului cu Aura, artista a vorbit despre prezent, muzică, valori și fericirea personală pe care o trăiește. Natalia a dezvăluit detalii despre momentele de debut ale carierei sale, tențatiile și pericolele scenei, dar și de ce acum se simte mai fericită ca niciodată.

Dacă nu ați privit emisiunea, vă invităm să faceți click pe video-ul de mai jos și să lăsați un comentariu sau o apreciere dacă v-a plăcut.

Noul mandat al președintelui Maia Sandu, validat de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, scrie deschide.md.

În sala de ședințe au fost prezenți reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentantul legal al Maiei Sandu, avocatul Eduard Digore. Celălalt concurent electoral, Alexandr Stoianoglo, a lipsit de la ședință, dar nici un alt reprezentant legal al său nu a fost delegat.

De menționat că alegerile prezidențiale din această toamnă au fost câștigate de președintele Maia Sandu. Șeful statului a obținut peste 930 de mii de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM și gruparea „ȘOR”, a fost votat de puțin peste 750 mii de alegători.

Precizăm că în actualul scrutin prezidențial au fost înregistrate multiple cazuri de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a campaniilor electorale. Gruparea „ȘOR” achita oamenilor câte 2 mii lei pentru a vota împotriva Maiei Sandu.

Caz revoltător la Sângerei. Un bărbat a încercat să vândă pe internet o lebădă

O intervenție comună a inspectorilor de mediu din Bălți și Sîngerei a dus la descoperirea unui caz grav de încălcare a legislației de mediu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma monitorizării activității pe rețelele de socializare, a fost identificată o persoană din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, care încerca să comercializeze o lebădă albă, specie protejată de lege.

Cu sprijinul polițistului de sector, autoritățile au efectuat o percheziție la locuința suspectului. Verificările au confirmat că lebăda era ținută în captivitate în condiții necorespunzătoare.

Pasărea a fost imediat ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți, asigurându-se condiții adecvate până la clarificarea completă a cazului.

Persoana responsabilă de această faptă urmează să fie sancționată conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova, care interzice capturarea, deținerea și comercializarea speciilor protejate. Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că lebăda albă este o specie strict protejată, iar astfel de acțiuni constituie o amenințare directă la adresa biodiversității. Face apel către cetățeni să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice activitate suspectă.

Această acțiune reflectă angajamentul inspectorilor de mediu de a proteja fauna sălbatică și de a descuraja practicile ilegale care pun în pericol echilibrul ecologic.

Moldovenii vor primi lefuri mai mari! Salariul mediu va creşte cu 2.400 de lei anul viitor

Salariul mediu va crește în Republica Moldova cu 2.400 de lei. Începând cu anul 2025, suma va constitui 16.100 de lei, comparativ cu 13.700 în anul 2024, scrie realitatea.md.

Decizia urmează să fie aprobată de către membrii Guvernului. Cifra este una prognozată și se va utiliza pentru a calcula contribuțiile obligatorii și indemnizațiile acordate salariaților.

„Proiectul de hotărâre este elaborat în temeiul prognozei revizuite a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025-2027, prezentate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Actualizarea prognozei s-a realizat reieșind din ultimele date statistice disponibile, inclusiv urmare a coordonării realizate în cadrul misiunii de experți FMI”, precizează responsabilii din cadrul Ministerului Muncii.

Precizăm că, salariul minim în Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025, va constitui 5500 de lei. Suma reprezintă cu 10% mai mult decât în 2024, actualmente această remunerare constituind 5000 de lei.

Moldovenii vor primi compensații mai mici la facturi în acest an
Articolul anterior
Companiile de turism se întrec în aceste zile în oferte de vacanţă pentru extrasezon
Articolul următor