Captură uriașă de marijuana, de circa 3.000.000 de lei, lângă Mileștii Mici

A fost creat un grup de lucru comun din ofițerii de investigație din cadrul  Direcției investigații „Centru” a INI și ofițerii de investigație din cadrul IP Ialoveni, cu suportul Direcției Chinologice a IGP, sub conducerea procurorilor PCCOCS, care anunță o captură de marijuana de circa 3.000.000 lei în preajma satului Mileștii Mici, urmată de reținerea unei persoane.

O parte din droguri a fost identificată într-o seră improvizată artizanal, într-o fâșie forestieră, de unde au fost ridicate peste o sută de plante de cânepă. Aici, plantele erau uscate și pregătite pentru ulterioara vânzare.

A urmat o altă captură de marijuana, depistată cu ajutorul câinelui de serviciu – un butoi de plastic de 30 litri, îngropat nu departe și acoperit cu frunze. Din interior, oamenii legii au ridicat sacoșe cu conținutul unei mase vegetale de culoare verde cu miros specific de marijuana,  precum și sticle cu  îngrășăminte pentru cultivarea plantelor de marijuana. Totodată, a fost depistat și un butoi de 20 litri, în interiorul căruia erau depozitate pliculețe destinate ambalării drogurilor.

Urmare a perchezițiilor, inclusiv la domiciliul și automobilul unui bănuit, acesta a fost reținut, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta are vârsta de 45 de ani, iar anterior a ispășit o pedeapsă de 7 ani închisoare, precum și alți 2 ani închisoare mai recent, pentru trafic de droguri. Acum, Judecătoria Hâncești, sediul Ialoveni examinează un alt dosar împotriva acestuia, trimis în judecată de procurorii PCCOCS în februarie 2021, după o altă captură de droguri, pe care acesta tot le depozitase în butoaie îngropate în pământ pentru ulterioara punere în vânzare, în calitate de organizator al grupului infracțional. Trebuie menționat faptul că două persoane din dosarul în cauză și-au recunoscut vinovăția și deja-și ispășesc pedeapsa cu închisoarea.

Investigațiile continuă, inclusiv pentru identificarea complicilor acestuia, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Alimente gata preparate pe care e mai bine să le cumpărăm decât să le facem în casă: ”Nu merită să pierdeți timpul“
Articolul anterior
Accident tragic la Taraclia! Un bărbat a murit subit după ce s-a răsturnat cu mașina
Articolul următor