Oamenii și-au pierdut pofta pentru o marcă de bere populară după ce au văzut filmarea cu muncitorul urinând într-un container

Restaurantele și consumatorii din Coreea de Sud nu mai vor să audă de berea chinezească Tsingtao, foarte populară în această țară, după ce au văzut videoclipul cu un muncitor al unei fabrici urinând într-un rezervor cu ingrediente, spune presa coreeană. Clipul, care a fost postat joia trecută și s-a viralizat în toată Asia și nu numai, îl arată pe un bărbat cu salopetă și cască escaladând peretele unui container pentru ca apoi să se ușureze în conținutul acestuia.

Tsingtao, al doilea cel mai mare producător de bere din China și un exportator major – berea fiind importantă chiar și în România – a anunțat că a sesizat poliția după ce a aflat despre videoclip.

„Compania noastră acordă o importanță deosebită videoclipului care a fost filmat la fabrica numărul 3, pe 19 octombrie”, a transmis producătorul de bere într-un comunicat. „În prezent, lotul de malț în cauză a fost complet sigilat. Compania continuă să-și consolideze procedurile de management și să asigure calitatea produselor”, se mai spune în acest comunicat.

Autoritățile din Pingdu, oraș din provincia Shandong în care se află fabrica numărul 3, au declarat că au demarat o anchetă cu privire la incident. Presa chineză a citat o sursă din cadrul companiei Tsingtao care spune că muncitorul și persoana care a filmat videoclipul nu sunt angajați ai fabricii și că lucrează pentru o firmă parteneră. Clipul a stârnit reacții extrem de puternice. Ziarul JoongAng Daily din Coreea de Sud scrie că multe restaurante, chiar și cele cu mâncare chinezească, au solicitat rambursări pentru transporturile cu bere Tsingtao, însă importatorul sud-coreean a respins cererile, potrivit The Guardian.

„Am întrebat dacă putem obține o rambursare pentru berea Tsingtao pe care am cumpărat-o deja, dar reprezentantul importatorului a spus că nu este posibil”, a declarat un angajat al unui restaurant chinezesc din Seul pentru JoongAng Daily. Angajatul a spus că niciun client nu mai comandă bere Tsingtao, care era până acum sortimentul preferat. Pe rețelele sociale, chinezii au sărit în apărarea fabricii de bere.

„Sugerez ca firma să-l dea pe acest om în judecată și să-l oblige să plătească despăgubiri pentru daune”, a scris un comentator pe Weibo. „Întotdeauna voi susține mărcile noastre de renume!”, a spus altul. Dar au fost și mulți care nu au arătat deloc înțelegere.

„Întotdeauna am spus că berea asta este ca un pipi de cal. Se pare că m-am înșelat”, a scris un utilizator tot pe Weibo. Scăderea vânzărilor din Coreea de Sud ar reprezenta o problemă mare pentru Tsingtao, care a fost cea mai consumată marcă de bere de import din Coreea de Sud în prima jumătate a anului 2023. China este al doilea cel mai mare exportator de bere în Coreea de Sud, după Japonia.

Cotidianul JoongAng a spus că nu toate restaurantele au fost afectate de apariția clipului și l-a citat pe proprietarul altui restaurant din Seul care a spus că vânzările de bere nu au fost afectate în weekend. Însă același ziar spune că vânzările de bere la magazine au scăzut. Astfel, vânzările de Tsingtao la unul din lanțurile cunoscute de supermarketuri au scăzut cu 26,2% față de săptămâna precedentă. Alte magazine de proximitate au înregistrat scăderi și mai mari ale vânzărilor, în timp ce alte beri de import, cum ar fi Budweiser și Stella Artois, se vând acum mult mai bine. BK, compania care importă Tsingtao în Coreea de Sud, a încercat să îi liniștească pe consumatori și să le reducă temerile că ar putea bea bere contaminată. BK a spus că Tsingtao produce în unități separate pentru piețele interne și cele extrene și că fabrica din videoclip produce bere numai pentru piața chineză.

KALEIDOSCOP 2025: Data festivalului și un detaliu exclusiv despre bilete

Festivalul KALEIDOSCOP, cel mai așteptat festival dei muzică din Moldova, revine pe 21 și
22 iunie 2025 cu o ediție grandioasă. Pentru prima dată, artiști internaționali de renume
mondial vor urca pe scenă, alături de cei mai buni interpreți locali și regionali.


Surse din echipa de organizare au dezvăluit o informație exclusivă: primele 1000 de
abonamente vor fi puse în vânzare pe 26 noiembrie, la prețul special de 444 lei.

Ce face KALEIDOSCOP 2025 unic?

KALEIDOSCOP 2025 va aduce două zile pline de muzică, artă și experiențe imersive.
Organizatorii promit un mix perfect între artiști locali, regionali și nume internaționale de
renume, ceea ce va transforma această ediție într-un eveniment de neratat.
„Am vrut ca ediția din 2025 să fie o celebrare globală, conectând publicul nostru din Moldova
la energia scenei internaționale. Va fi un spectacol total,” au declarat organizatorii dar nu au
vrut să ne divulge și numele artistului internațional.

Cum să fii parte din magie?

  1. Salvează data: 21-22 iunie 2025.
  2. Pregătește-te pentru startul vânzărilor pe 26 noiembrie.
  3. Fii printre primii care își asigură locul
    KALEIDOSCOP 2025 este mai mult decât un festival. Este momentul în care Moldova
    devine scena artei și a muzicii internaționale. Fii parte dintr-o experiență unică, alături de
    artiști de top, pe 21-22 iunie.
    Fii pe fază și pregătește-te să trăiești magia!

Vladimir Plahotniuc ar putea fi dat în căutare internațională. Cererea de revizuire, acceptată de INTERPOL

Comisia pentru Control al Fișierelor INTERPOL a acceptat cererea Procuraturii Anticorupție, depusă prin intermediul Direcției pentru Cooperare Polițienească Internațională al Ministerului Afacerilor Interne (DCPI), de revizuire a deciziei Comisiei din iulie 2020 în privința cetățeanului Vladimir Plahotniuc, scrie unimedia.info.

„Din aprilie 2024, Procuratura Anticorupție investighează o schemă de corupție prin care au fost afectate deciziile Comisiei INTERPOL de a bloca Notificări Roșii și anunțuri în căutare internațională. Pe baza probelor și informației acumulate în acest dosar, dar și altor circumstanțe noi, în octombrie 2024, Procuratura Anticorupție a formulat o cerere către INTERPOL, solicitând revizuirea deciziei din iulie 2020. Pe baza acestei cereri, DCPI – autoritatea centrală a Republicii Moldova pentru cooperare cu INTERPOL – a expediat un demers către INTERPOL pentru revizuirea deciziei de respingerea solicitării Republicii Moldova de anunțare în căutare internațională a lui Vladimir Plahotniuc.

La 25 noiembrie 2024, noul șef al DCPI, a informat Procuratura Anticorupție despre decizia Comisiei INTERPOL, care a acceptat cererea Republicii Moldova de a revizui și examina din nou cazul lui Vladimir Plahotniuc pe baza noilor circumstanțe. Ca urmare, persoana vizată și avocații săi vor avea oportunitatea să prezinte informație și argumente, dar și Republica Moldova va putea din nou argumenta de ce această cauză penală este una legală, corectă și în conformitate cu Constituția INTERPOL.

Amintim că, în octombrie 2019, la solicitarea Procuraturii Anticorupție, DCPI a solicitat anunțarea în căutare prin intermediul INTERPOL a lui Vladimir Plahotniuc, în privința căruia a fost emis un mandat de arest pentru infracțiunea de spălare de bani, în legătură cu rolul său în schema bancară care a avut loc în Republica Moldova în anii 2013-2015, prin care au fost scoși peste un miliard de dolari din sistemul bancar și eventual din bugetul statului, investigația denumită generic ,,Frauda Bancară”, în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

În iulie 2020, Comisia INTERPOL a informat Republica Moldova că, la solicitarea lui Vladimir Plahotniuc, cauza respectivă a fost examinată de către Comisie și a fost adoptată decizia de a respinge solicitarea Republicii Moldova, fiind radiate din sistemul INTERPOL toate datele în privința lui Vladimir Plahotniuc. Solicitările suplimentare către INTERPOL din partea Republicii Moldova în privința lui Vladimir Plahotniuc, pe parcursul anilor 2021-2022, au rămas fără răspuns.

Procuratura Anticorupție, în coordonare cu instituțiile naționale competente, va continua să depună tot efortul pentru a asigura că persoanele vizate în cauzele penale în gestiunea instituției sunt anunțate în căutare, arestate și extrădate în Republica Moldova pentru a fi trase la răspundere penală”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție.

În luna februarie 2020, procurorul general, Alexandr Stoianoglo a precizat că INTERPOL examinează cererea Republicii Moldova privind darea în căutare interpațională a lui Vladimir Plahotniuc.

Vânătoarea la graniță se admite doar cu avizul Poliției de Frontieră

Pentru a participa la vânătoare în sezonul 2024-2025 în zona de frontieră, este obligatoriu să obții un aviz eliberat de Poliția de Frontieră, informează unica.md.

”Solicită avizul Poliției de Frontieră în baza permisului electronic de acces în zona de frontieră. Acesta îți oferă dreptul de aflare în zona de frontieră pentru desfășurarea vânătorii, în termenul de vânătoare stabilit și în limitele sectorului indicate în acesta.

Avizul este obligatoriu pentru toți vânătorii, chiar și pentru cei care locuiesc în zona de frontieră.”, anunță Poliția de Frontieră.

ATENȚIE! Ce sindrom riscă să dezvolte persoanele care petrec peste două ore pe zi în faţa unui ecran
Articolul anterior
Caz șocant în București! O femeie care s-a aruncat de la etajul 5 a căzut peste un pieton
Articolul următor