Mii de oameni din Gaza au spart depozitele și centrele de distribuire a ajutoarelor din sudul și mijlocul Fâșiei, luând făină și alte provizii de bază, a declarat agenția ONU de ajutor pentru refugiații palestinieni (UNRWA), scrie realitatea.md.
„Acesta este un semn îngrijorător că ordinea civilă începe să se prăbușească după trei săptămâni de război și un asediu strâns asupra Gazei. Oamenii sunt speriați, frustrați și disperați. Tensiunile și teama sunt agravate de oprirea comunicațiilor, telefonie și internet”, a transmis UNRWA într-un comunicat.
Declarația organizației, publicată duminică, nu precizează care au intrat oamenii în depozite și nici care sunt acestea. Deplasarea masivă a oamenilor din nordul Fâșiei Gaza spre sud a pus o presiune enormă asupra acelor comunități, adăugând o povară suplimentară pentru serviciile publice care se prăbușesc.
Unele familii au primit până la 50 de rude care se adăpostesc într-o singură gospodărie.
„Ajutorul umanitar care vine în Fâșia Gaza cu camioanele din Egipt este insuficient. Nevoile comunităților sunt imense, în timp ce ajutorul pe care îl primim este slab și inconsecvent”, a adăugat Thomas White, coorodnatorul UNRWA în Gaza.
Până în prezent, puțin peste 80 de camioane de ajutor au trecut în Gaza într-o săptămână. Sâmbătă, 28 octombrie, nu a existat niciun convoi din cauza întreruperii comunicațiilor, așa că UNRWA nu a putut coordona trecerea convoiului.
„Foarte puține camioane trec, controalele sunt stricte, unele provizii nu corespund cerințelor UNRWA și ale celorlalte organizații de ajutor și, mai ales, interzicerea continuă a combustibilului, vor duce la eșecul acestui mecanism de ajutorare. Facem apel la o linie de flux regulat și constant pentru provizii umanitare în Fâșia Gaza pentru a răspunde nevoilor, pe măsură ce tensiunile și frustrările cresc”, a concluzionat White.