Maria Zaharova, atac dur la adresa Maiei Sandu: „E o rușine și un pericol pentru moldoveni”

Portavocea Kremlinului a acuzat guvernarea de la Chișinău că „încearcă să distragă atenția de la propriile eșecuri” prin „exagerarea amenințării rusești”, iar pe Maia Sandu a atacat-o, după ce președinta țării vecine a spus că Rusia încearcă să cumpere alegători la alegerile locale din 5 noiembrie, scrie adevarul.ro.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe din Rusia, țară care a invadat anul trecut Ucraina, și-a permis să ofere lecții de democrație Chișinăului, afirmând că încalcă drepturile cetățenilor, declarații făcute în contextul în care Republica Moldova a blocat recent mai multe site-uri ruse și posturi TV deținute de oligarhi moldoveni fugari din motiv că promovează propaganda rusă.

,,Principalul slogan promovat de autoritățile moldovenești este teza despre pericolul rusesc, care e inexistent și este folosit pentru a distrage atenția de la propria incapacitate de a guverna. CSE și SIS continuă curățarea țării de orice păreri diferite de ale lor și de oponenții politici. Aceste represii politice au ajuns, după părerea mea, până la punctul final. Pe 30 octombrie, autoritățile au suspendat licența pentru șase posturi TV pentru că, citez, acestea promovează interese străine. Vă rog să mă scuzați, dar președintele Republicii Moldova este cetățean al României, iar canalele rusești promovează interese străine. Sunteți siguri că totul e în regulă cu logica? Cetățeana României, fiind conducătorul țării, a redenumit limba moldovenească în română. Și voi mai considerați că posturile rusești promovează interese străine? Așa ceva nu poate fi, oamenii nu pot să fie atât de siguri că orice fake poate să treacă”, a declarat reprezentanta Kremlinului. 

Atacul la adresa Maiei Sandu

Totodată, ea susține că moldovenii sunt discriminați din cauza naționalității sau a etniei, iar Maia Sandu reprezintă un pericol pentru poporul său.

,,S-a ajuns la discriminarea pe bază de naționalitate, etnie și ideologie. Rusofobia Chișinăului a crescut exponențial după ce a primit statutul de țară candidată la aderarea la UE. De ce? Pentru că Bruxelles-ul nu are nevoie în componența sa de oameni care au o atitudine bună față de Rusia. E încă o temă pe acasă care i-a fost oferită Maiei Sandu. Nu există rusofobie în Republica Moldova și niciodată nu a existat. Este creată artificial pentru a hrăni interesele naționaliste ale conducerii actuale din Republica Moldova. Majoritatea cetățenilor Republica Moldova niciodată nu au împărtășit aceste sentiment de rusofobie. Maia Sandu este rușinea țării și un pericol pentru poporul moldovenesc”, a punctat Maria Zaharova. 

Zaharova mai afirmă că Moscova a monitorizat situaţia din preajma alegerilor locale din data de 5 noiembrie din Republica Moldova, acuzând Guvernul Recean că încearcă să folosească ameninţarea „exagerată” din partea Kremlinului pentru a distrage atenţia de la „propriile sale deficienţe considerabile”.

Rusia a alocat bani pentru destabilizarea Chișinăului

Potrivit directorului SIS de la Chișinău, Kremlinul a alocat peste un miliard de lei moldovenești pentru a destabiliza Republica Moldova, punând la cale un scenariu care este executat prin diverse metode de „grupul criminal” creat și condus de oligarhul fugar, Ilan Șor, iar banii respectiv sunt prevăzuți, inclusiv pentru coruperea alegătorilor.

Oligarhul fugar a reacționat ironic la declarațiile șefului SIS, privind faptul că primește bani din Rusia pentru a destabiliza țara sa. 

„Șeful SIS are dreptate în parte: există bani și mult mai mulți decât am indicat noi. Dar nu pentru destabilizare, ci pentru dezvoltarea Moldovei. Și nu din Rusia, ci din afacerea mea. În ceea ce privește finanțarea partidelor – da, o facem, inclusiv a partidului de guvernare. Dar ce să faci, așa sunt vremurile”, a scris Ilan Șor pe pagina sa de Facebook.

Lacrimi și durere la Bălți: Fetița de 8 ani, ucisă de un șofer beat, a fost condusă pe ultimul drum

Fetița de 8 ani, ucisă în accidentul cumplit de la Bălți, este condusă astăzi pe ultimul drum. Primarul orașului Bălți, Alexandr Petkov, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei victimei, scrie newtv.md

„Astăzi, Bălțiul o petrece pe ultimul său drum pe Polina, o fetiță de 8 ani, a cărei viață a fost curmată din cauza iresponsabilității criminale a unui șofer beat. Ca tată, ca om, ca primar, nu găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima durerea pe care o simt acum rudele fetei. În numele întregului oraș, transmit cele mai sincere condoleanțe familiei. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a vă sprijini în aceste zile dificile. Această tragedie trebuie să fie un apel pentru noi toți: să oprim iresponsabilitatea. Justiția trebuie să fie cât mai severă în astfel de cazuri, iar fiecare dintre noi nu trebuie să fie indiferent. Nu putem accepta ca șoferii beți să continue să pună în pericol viețile copiilor noștri”, a menționat edilul de Bălți.

Accidentul s-a produs pe 6 ianuarie, în ajun de Crăciun, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și A. Pușkin din Bălți. Șoferul unui Porsche, în vârstă de 38 de ani, a ignorat culoarea roșie a semaforului, astfel a lovit un taxi care circula regulamentar. În urma impactului, Porscheul a fost proiectat într-un Mitsubishi. Poliția a stabilit că șoferul Porsche-ului era beat la volan. Acesta avea o concentrație de alcool de 0,77 mg/l în aerul expirat.

În urma accidentului, fetița de 8 ani, pasageră în taxi, a murit. Mama copilei, în vârstă de 44 de ani, și șoferul taxiului, în vârstă de 45 de ani, au suferit diverse traumatisme.

Carburanții devin tot mai scumpi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețurile maxime de referință pentru produsele petroliere principale de tip standard pentru mâine, 10 ianuarie, scrie safenews.md.

Astfel, prețul unui litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 23,84 lei, iar cel pentru un litru de motorină – 20,64 lei.

Prețurile respective ar însemna o scumpire cu 33 de ani la benzină și cu 22 de bani la motorină.

Un bărbat a suferit arsuri în timp ce încerca să stingă un incendiu izbucnit în propria locuință

Un bărbat a primit arsuri în urma unui incendiu în satul Baurci din raionul Căușeni. Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de 8 ianuarie 2025, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:21. Potrivit informațiilor, arderea s-a produs într-o casă de locuit. Pentru stingerea incendiului au ajuns două echipe de pompieri. La fața locului, angajații IGSU au stabilit că focul a cuprins tavanul locuinței și antreul. Incendiul a fost lichidat către ora 17:14. În urma incendiului, au ars parțial bunurile materiale, tavanul și 60% din acoperișul antreului, iar proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a primit arsuri la ambele mâini, încercând să stingă flăcările cu forțe proprii până la intervenția salvatorilor.

Potrivit cercetărilor efectuate de specialiști la fața locului, cauza cea mai probabilă a izbucnirii incendiului ar fi un scurtcircuit la frigider. Cauza exactă și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 22 de situații de risc.

Două medalii de bronz și o mențiune de onoare pentru Republica Moldova la Olimpiada Balcanică de Informatică
Articolul anterior
#stilunic – Valeria Țurcan și Maxim Cerbadji:”Noi azi cu Valeria nu prea ne împăcăm”!
Articolul următor